luni, 9 decembrie 2013

E aproape un an..


EA era astfel…ea impresiona prin simpla prezenţă, avea trăsături de copil cu ochi mari şi buze pline. Era naturală…cu părul castaniu lăsat liber pe spate, fără tocuri şi decolteu, cu obraji sidefaţi şi fără niciun accesoriu, părea un personaj dintr-un cu totul alt decor, mai puţin cel al vieţii mele.



Atunci când toată lumea iese din sală, după ropote de aplauze și mii de zâmbete, rămân singură pe scenă. Îmi dau masca jos. Mi-o pun însă repede la loc, sting reflectoarele care mă orbesc și privesc spre public. E întuneric. Reuseșc cu greu să disting o figură prietenoasă și iubitoare venind spre mine.

Mă îndrept fericită și cu brațele deschise spre el, însă face doi pași înapoi speriat, timid și puțin reticent. Îmi dau masca jos și mă așez pe marginea scenei, în speranța că se va răzgândi și va veni la mine. Aștept răbdătoare și cu inima caldă ca timpul să își spună cuvântul.

Trec zile. Trec săptămâni, apoi luni. Suntem tot aici. Eu, subțirică, cu părul desprins și ușor dezordonat, îl fac să se apropie câte puțin iar el, minunat, cu o privire serioasă dar caldă și cu barba puțin crescută, mă primește în inima lui încet dar sigur. Îmi spune povești în timp ce se joacă cu câte o șuviță rebelă. Mă studiază atent și eu la fel, ca și cum am încerca să reținem cât mai multe detalii într-un timp cât mai scurt.

Ne îndrăgostim...îi trimit scrisori iar el scrie despre mine. Învățăm să ne iubim, să ne respectăm și să iertăm. Timpul trece, dar trece pe lângă noi...spectatorii vin și pleacă încă, dar eu nu mai port masca, fiindcă lui nu îi place. Vrea să fiu eu, așa că eu și sunt. Simplă, uitucă, aiurită, visătoare, dar el mă iubește așa.

Se apropie un an de când mi-am dat pentru prima dată masca jos și am îndrăznit să visez la el. Mă iubește încă și eu îl iubesc pe el. Ne certăm și ne mâncăm zilele, dar ne împăcăm mereu și râdem de noi și de cât de orgolioși putem fi uneori. Vreau să petrecem o viață pe scena iubirii noastre, să creștem și să se joace cu șuvițele mele mereu. Eu subțirică și cu părul dezordonat, el serios, dar iubitor și grijuliu.


Îl iubesc!

joi, 5 decembrie 2013

The only thing I need

It's beginning to feel a lot like Christmas...


Cafeaua aburindă umple camera de un parfum amărui. Ți-am adus o bomboană legată cu o panglică roșie și un sărut înghețat de frigul de afară. Buzele tale fierbinți topesc încet încet gheața care îmi învăluie trupul.

E cald și bine aici la tine. Asculți muzică și privești când spre mine, când spre calculator. Din când în când avem câte o tentativă de conversație pe care o încheiem rapid cu râsete și o îmbrățișare lungă. Încă nu a venit Crăciunul...însă în prezența ta nu pot să nu mă simt mereu ca într-un glob de cristal cu o lume perfectă în el, plină de zăpadă și parfum de iubire și lumânări.

Salteaua e puțin cam tare...tocmai de aceea stau tolănită pe tine ca o pisică dornică de căldură și atenție. Iubesc momentele acestea în care nimic nu contează în afară de cafeaua fierbinte cu rom și scorțișoară, mandarinele de pe birou și noi doi.

Timpul stă în loc deja de ceva vreme, iar parcă lumea a înghețat cu totul în jurul nostru.  Am uitat de frigul de afară, de facultate, de bani și de promisiuni. E sărbătoare în camera noastră și ne bucurăm din plin de ea. Noi doi, căldura și muzica în surdină. Un Moș bogat în iubire, puiule și la cât mai mulți Moși împreună!


Te iubesc.

marți, 5 noiembrie 2013

Se întâmplă uneori

Heaven is a place on Earth with you...



Se întâmplă ca uneori ca Raiul să fie foarte departe...atât de departe încât în acel moment cred că nici măcar nu există. Aș vrea să fim copii din nou...să ne jucăm, să fugim unul după celălalt, să îmi oferi flori, să iubim copilărește...simplu și pur. Idilic.

Se întâmplă în așa fel încât nu întotdeauna mă simt în stare să îți citesc mesajele...nu îmi place să ne certăm...și cu toate acestea, ruga nu îmi este ascultată. Și ne certăm odată, poate de două ori...dar de fiecare dată parcă se rupe o părticică din mine și încerc disperată să țin de ea și cu dinții...și plâng. Plâng pentru că părticica aia simt că ești tu. Și nu vreau să te pierd.

Se întâmplă să ne și iertăm repede. Să îmi spui că mă iubești și să treacă. Să te iau în brațe, să te strâng tare tare și să zâmbești. Și ne împăcăm și ne iubim iar la fel ca înainte, dacă nu chiar mai mult...și râdem, râdem mult și cu poftă de cât de fraieri putem fi uneori și de cât de ușor ne putem reveni dacă ne privim adânc în ochi.

Se întâmplă însă uneori să aștept să mă suni și să nu o faci...și aștept, aștept, aștept. Dar tu nu vii. Și plâng din nou fiindcă mi-e teamă că poate nu o să mă mai suni deloc...poate nu mai vrei. Poate nu mai vrei. Poate te-ai săturat și vrei altceva. Sau vrei să fii singur. Sau poate sunt paranoică...se mai întâmplă.

Se întâmplă uneori ca Raiul să fie foarte departe..vino, Raiule, înapoi. Iartă-mi copilăriile...fă-mă să le iert pe ale tale. Mereu ne iertăm unul pe celălalt indiferent de cât de rău ne este, nu? Sper să se întâmple și acum la fel. Că eu fără tine nu mai fac un pas. Protestez. O să rămân statuie până vii. Orice ar fi.


luni, 4 noiembrie 2013

Slăbiciune, oglinzi, iubire

Ești slăbiciunea mea...



Aș vrea să nu fi coborât niciodată din autocar...

Acum, stând în pat, rememorez fiecare secundă a vacanței noastre. Îmi lipsesc toate momentele care au făcut cele trei zile atât de frumoase...perfecte.

Aș vrea să putem să ne întoarcem în patul tău de acasă unde parcă fericirea și iubirea noastră erau singurele care existau în lume. Pare că am fi plecat de acolo acum o mie de ani...însă ceasul îmi arată că au trecut doar câteva ore. Câteva ore ne despart de singurătatea în doi după care tânjim în fiecare zi cu ardoare și de care profităm din plin și doar pentru câteva secunde.

Dacă ar fi fost un film aș fi pus pauză la sărutul tău de dimineață. Aș fi pus pauză și la joaca noastră copilărească, la mușcături, la râsete. Aș fi pus pauză de fiecare dată când am sărit în brațele tale implorându-te să mă mai săruți puțin. Aș fi pus pauză la fiecare moment în parte...

Aș vrea să fi putut să rămânem în autocarul acela o eternitate...deși era plin de alți oameni și deși am înțepenit pe scaunul tare și incomod, aș fi vrut să te țin de mână și să privim cum colțuri feerice de lume apar și dispar dinaintea ochilor noștri. Aș fi vrut să rămânem acolo unde timpul părea că se pierde printre râuri și păduri.

Te-aș fi ascultat de un miliard de ori spunându-mi Îmi place să am o femeie în cameră..să mă uit la tine cum te privești în oglindă. Te-aș fi pus pe repeat la fiecare cuvânt rostit și la fiecare răsuflare...of...de-aș putea. Aș vrea să nu fi coborât niciodată din autocar...


miercuri, 30 octombrie 2013

Vânzător de lumină

Într-o lume nebună, noi ne ținem de mână...



Îmi încep diminețile mereu cu un gând bun. Astfel, pot să fiu sigură că orice s-ar întâmpla, voi putea să zâmbesc până când te voi revedea. Gândul bun ești indiscutabil tot tu.

Mă gândesc zâmbind la ultima ta îmbrățișare și la cum te rog mereu să o prelungești cu câteva secunde ca să mă pot simți protejată mai mult. Atunci când îmi dai drumul și pornești la drum, mă transform în statuie. Te privesc îndrăgostită cum faci pași mari care te îndepărtează de mine și nu pot nici măcar să respir fiindcă vreau să memorez fiecare trăsătură a ta pe măsură ce dispari.

Atunci când mă învăluie somnul închid ochii. Portretul pe care l-am făcut în minte cu atâta grijă ia viață și te simt din nou îmbrățișându-mă și te aud râzând. Îi mulțumesc universului că mi te-a dat și, închizând ochii la loc, scenariul filmului cu tine începe să se deruleze. Adorm fericită și liniștită – tu ești aici lângă mine.

Mirosul de cafea dimineața mă duce la dimineți petrecute cu tine, la mâncare la pat, râsete, săruturi și cuvinte frumoase. Acesta e motivul pentru care îmi reumplu întotdeauna cana cu cafea atunci când realizez că i se pierde parfumul și, odată cu acesta, și videoclipul dimineților noastre.

Îmi încep diminețile mereu cu un gând bun. Mă înconjor de raze de lumină care mă învăluie în amintirile cu tine...fiindcă tu ești totul. Iar fără tine eu nu concep să mă trezesc.


http://www.youtube.com/v/gmz4VFqD6OA?autohide=1&version=3&attribution_tag=x__Jb9K8l_DO1U4UJPUyLA&autoplay=1&autohide=1&showinfo=1&feature=share

sâmbătă, 26 octombrie 2013

Skinny love

Come on skinny love, just last the year.



O cană cu ceai de fructe de pădure, o cană cu cafea, țigări.
Cartea pe care ți-am făcut-o cadou și încă una pentru mine.

Patul tău comfortabil, martor al întregii noastre relații. Martor al certurilor și martor al râsetelor pline de iubire.
Priviri pline de însuflețire.
Săruturi care ne fac să pierdem șirul gândurilor și numărul paginii.
Îmbrățișări.

Pauze lungi și repetate în care uităm de ce ne-am pus în pat de fapt și ne pierdem unul în celălalt învăluiți într-o fericire mută.
Lumină difuză ce pătrunde timidă prin perdea.

Fum.
Iubire.
Tu.
Eu.
Noi.

Tot ce ne putem dori într-o singură pagină a romanului nostru...un rând citit, o dovadă de iubire.
Un an întreg de grijă, atenție și iubire...și o viață întreagă înainte pentru mai mult.

Te iubesc mai mult decât oricine iubește pe cineva în lumea asta!

vineri, 18 octombrie 2013

Te urmăresc pe străzi

În mintea mea nu exist fără tine...



De câteva nopți am un vis pur și simplu bizar.

Te urmăresc pe străzile pustii... și te pierd de fiecare dată. Te joci cu mintea mea și mă faci să cred că nici măcar nu ai fost vreodată aici. Dar eu știu că ești cât se poate de real. În străfundul inimii simt asta și refuz să accept un alt răspuns...

Te revăd în depărtare și o iau la fugă spre tine. Uit de tot ceea ce mă înconjoară. Având în minte doar momentul în care privirile ni s-au întâlnit cu interes pentru prima dată, mă îndrept spre tine convinsă că și tu trebuie să îți amintești de toate astea.

Te prind din urmă și te iau de mână...mi-e teamă să nu te strâng prea tare...mi se pare că a trecut atâta timp și totuși nu a trecut aproape deloc. Ești la fel...înalt, frumos, misterios, mereu convins că ai dreptate orice ai spune. Mi-ai lipsit. Ți-aduci aminte de mine? De noi? De primul sărut încununat de alcool? Nu? Dar ce zici de cel furat pe ascuns, departe de ochii lumii? Ți-aduci aminte de frica de o nouă relație, de frica de a simți din nou?

Îți iau fața în mâini și te implor să mă privești în ochi...PRIVEȘTE-MĂ! Sunt eu...sunt cea pe care o iubești. Fetița ta dragă care te iubește și ea...

Ce spui? Acum mă recunoști? Spune-mi că da...ia-mă de mână și arată-mi din nou fericirea...

Apoi însă mă trezesc brusc. Ești aici. Mă strângi în brațe și îți amintești de mine. Îmi șoptești că mă iubești și te vâd zâmbind cu drag..totul e din nou calm, frumos și bine. E în regulă! Totul e în regulă!

Să nu faci, iubitule, visul să se îndeplinească...să nu mă uiți!



marți, 15 octombrie 2013

A cup of coffee


A cup of coffee, you, my writing - This is all I need



În fiecare dimineață mă trezesc cu un singur gând – vreau să ajung acolo unde ești tu. Vreau să fiu acolo atunci când privești câtre prima rază de soare. Iar dacă ziua nu se prezintă cu o vreme frumoasă așa cum ar trebui, vreau să fiu cea care îți aduce soarele în dormitor. Vreau să îți dau din energia mea. Să simți și tu iubirea pulsându-ți sângele în vene. Lasă-mă să te fac să te simți din nou viu.

Nu vreau să te gândești la probleme. Nu te gândi nici la ziua de mâine sau la ce va fi peste o oră. Ți-am pregătit cafeaua exact așa cum îți place...puțină scorțisoară, două picături de esență de rom, o linguriță de frișcă...bucură-te așa cum o face un copil la prima ninsoare. Cafeaua e caldă, iar aburul încearcă să te ademenească să te ridici din pat și să sorbi puțin. Trebuie doar să te trezești.

Eu o să mă așez lângă tine tăcută, caldă, fericită. Voi avea și eu bineînțeles nelipsita cafea lângă mine. Aș vrea să scriu. Iar? Da. Aș vrea să scriu din nou despre tine, despre noi, despre cafea și scorțișoară. Aș vrea să scriu din nou despre razele calde ale soarelui, despre cât de mult iubesc fiecare părticică din tine, așa cum o fac de fiecare dată când am un răgaz. Aș vrea să scriu din nou despre fumul de țigară, planuri, viitor, frumusețe, fericire, dragoste, trandafiri, ciocolată, săruturi, căldură...

Aș vrea. Aș vrea o cafea.  Aș vrea inspirație.
Aș vrea să fiu în preajma ta.

joi, 10 octombrie 2013

Iubirea mea pentru tine nu se măsoară în timp. Și totuși...


Asta mi-a umplut inima de fericire. Te-aș lua în brațe acum.
Ține impulsul ăsta pentru mâine:)



Discuții fără noimă, întreținute doar de dorința ca legătura dintre noi să devină mai puternică.
Ignore.

Zâmbete transmise prin mail-uri și mesaje trimise cu entuziasmul primei iubiri.
Râsete.

Povești despre copilărie și relații trecute, glume cu subînțeles, certuri copilărești.
Melodii.

Film văzut pe jumătate, sărut parfumat de alcool și emoții ca la prima întâlnire.
Vin.

Crăciunul petrecut separat, scrisori către el, zile fără căldură sau vreun zâmbet.
Depărtare.

Caloriferul din el, alinturile cele mai dulci, primul te iubesc spus cu teamă și sinceritate.
Fericire.

Nouă luni alături de el rezumate în câteva rânduri...mi-ar lua o viață să reușesc să descriu tot ceea ce am trăit lângă sufletul meu drag. Și chiar am o viață înainte...dar e încununată de visuri și idei, familie, încredere. Aștept o viață așa cum mi-a arătat că poate exista. Aștept să îl am încă de o mie de ori atât lângă mine pe el...să am pur și simplu totul meu. Aici. Mereu.

TU ești totul. TU esti iubirea. TU esti soțul.amantul.prietenul.tatăl. TU ești viața.
TE IUBESC! LA MULȚI ANI! <3



joi, 3 octombrie 2013

My footsteps on the ground


As I'm following my footsteps taking turns on leaving marks on the cement, it seems only fair to think about you. Because whatever I do and wherever I need to go, they will always bring me only to you.



Îmi urmăresc pașii cu tenacitate pe măsură ce își lasă amprenta timizi dar puternici pe asfaltul ud. Plouă deja de ceva vreme, însă acum s-a potolit. Poate de dragul drumului pe care îl face inima mea în fiecare seară. Sau poate doar se schimbă vremea. Oricum ar fi, mă bucur.

Îmi urmăresc pașii încă de cand am coborât din autobuz. Nu am ratat niciunul. Îi urmăresc și ii analizez ca un om de știință pe masură ce pun un picior în fața celuilalt. Văd un mers inegal, haotic. Fără ca picioarele mele să aibă minte proprie, realizez că mă duc acolo unde sufletul îmi este păstrat cu delicatețe și iubire - la tine.

O nouă foaie albă mi se așterne acum dinaintea pixului care nu mă lasă niciodată atunci când inspirația își spune cuvântul. Nici măcar atunci când afară e ger, sunt singură pe drum iar muzica se aude în căști. Simt că acesta e un moment potrivit să vorbesc despre relația noastră.

Relația noastră e haotică. La fel ca și pașii care mă îndrumă acum spre tine. Imprevizibilă. Asemenea unei surprize care nu încetează să uimească într-un mod plăcut chiar și a mia oară când e facută aceleiași persoane. O ceartă a noastră reprezintă un pas care se duce încăpățânat spre stânga deși îl cert și îi spun că drumul e la dreapta. Un sărut - forma unui înger lăsată într-un câmp de maci. Un trandafir alb - bătăile inimii atunci când mașina zboară cu două sute de kilometri la oră.

Tu...o furtună care se încheie mereu cu un curcubeu și un cer senin
Eu...valurile înspumate ale mării, scăldate în razele calde ale soarelui văratic
Noi...perfecțiune. pași gentili, eleganți, plutind în vazduh. Fericire. Iubire. Dor. TOT.

În timp ce urmăream cu tenacitate cum urmele pașilor mi se pierdeau pe drumuri pietruite, am simțit că nu va exista un moment mai potrivit să vorbesc despre relația noastră...capricioasă, haotică, nebună.

vineri, 20 septembrie 2013

I just...

I just want you
I just want to see you
I just want you to dance with me tonight



Ceea ce simt pentru tine nu se măsoară în articole scrise pe blog sau inimioare desenate pe o foaie de hârtie. Se măsoară în schimb în fiorii care mă trec atunci când îmi ridici mâinile în aer, mă prinzi de brâu și te miști așa cum nici măcar tu nu știai că poți.

Se măsoară în vals cocoțată pe picioarele tale, un vals greoi dar amuzant, copilăresc. Iubirea mea pentru tine se mai măsoară și în pași stângaci de tango. Un pas la dreapta...unul înapoi...o piruetă și o privire care mi-a străpuns sufletul și m-a făcut să te iubesc iremediabil.

Ce sunt pozele pe lângă o mână așezată tacticos pe șoldul stâng în timp ce dreapta îmi cuprinde perfect obrazul rozaliu? Ce sunt cuvintele în comparație cu privirea aceea care îmi dă lumea peste cap de fiecare dată când o văd? Ce e orice altceva pe lângă trupul tău care se mișcă atât de bine atunci când îl cuprinde pe al meu?

Ceea ce simt pentru tine nu se măsoară în articole scrise pe blog sau inimioare desenate pe o foaie de hârtie. Se măsoară în schimb într-o altă piruetă, o altă privire, alte mii de zâmbete cu tot atâtea mii de semnificații, un sărut, o atingere, un alt stil de dans, un pas stângaci, râsete. Se măsoară în muzica sufletelor noastre, în compatibilitate, în visuri, iluzii, planuri și un talent în ale dansului de care te încăpățânezi să nu fii conștient!

miercuri, 18 septembrie 2013

Poate - partea a doua



Simțea miros de măr copt cu scorțișoară venind de jos. O amețea. Sau să fi fost vinul fiert? Dar nu-și amintea să fi băut. Deși umezindu-și buzele a simțit urmele vinului pe ele. Instinctiv, și-a îndepărtat ochii de fața lui și s-a uitat pe geam. Ningea. Ningea?



Poate - partea întâi

http://thelifeofagreenfairy.blogspot.ro/2012/11/poate.html

Stătea și îl privea încă mirată ca un copil care nu înțelege de ce anumite lucruri trebuie să fie așa sau așa. Era micuță...în ciuda piedicilor din viața ei, în ciuda nedreptăților și a timpului pierdut căutând în van, era încă doar un copil...deși ai fi crezut că poate...

Poate! Iar poate! Chiar și acum când fericirea ei atingea pentru prima dată cote maxime, poate îi ieșea în cale. Poate ar fi trebuit să plece...dar nu de lângă el, ci de lângă restul. Să plece și să se ascundă în brațele lui, acolo unde totul părea mereu perfect și bine. Acolo unde se simțea mereu protejată chiar și atunci când nimic nu era bine nici între ei.

Poate că ar fi fost mai bine așa. Poate…poate că încă mirosea a scorțișoară și a vin fiert. Chiar și după aproape un an. Sau poate era totul doar în mintea ei…oricum ar fi fost, îi plăcea atmosfera care se crea în jur de fiecare dată când era lângă el.

Îl ținea încă de mână, își dorea încă cu ardoare să îi sărute buzele, ochii, mâinile…poate că își dorea asta acum chiar mai mult ca atunci când apăruse primul poate.

În ciuda a ceea ce credeți probabil, această nouă incertitudine era una bună. Era una promițătoare, plină de iluzii și planuri. Era un poate care, paradoxal, îi oferea siguranță și certitudine.

Poate se va însura cu mine...

Poate îmi va ierta mici greșeli și urlete prostești...

Poate în ciuda nesiguranței zilei de mâine, mă va iubi la fel și peste ani...


Câte un poate care o făcea să râdă copilărește la fiecare idee. Cine ar fi crezut? Ea din toate celelalte. Ea să fie cea care avea onoarea să se supere pe el și apoi să îl ierte de fiecare dată. Ea să fie cea care îi săruta fruntea ca pe o icoană și cea care îi strângea mâinile masive în mânuțele care erau doar jumătate cât ale lui. Ea să fie cea care îl punea pe jar cu un poate, în timp ce zâmbea în interior știind că orice poate era de fapt un da.

Poate...poate vor rămâne împreună o viață...poate se vor iubi la fel de mult mereu...poate chiar mai mult...poate va fi bine...sau poate va fi rău...poate va dispărea și poate ăsta odată și odată...sau poate nu.

Poate că de fapt asta nu contează...poate că tot ce contează e că el e al ei iar ea e a lui. POATE...

vineri, 13 septembrie 2013

De ce te miri?


You said you were going to see me later, and you leaned to me, you put your hand on my chest and you kissed me. Soft. It was quick. Kind of like a habit. You know, like we'd do it everyday for the rest of your lives.



         Eşti mereu mirat atunci când îmi amintesc detaliile unei întâlniri de demult.  Dar cum aş putea oare să uit vreodată ceva ce are legătură cu tine? Sunt amănuntele care mă fac să te simt lângă mine și să zâmbesc în neștire chiar și atunci când nu ești lângă mine.
          Nu pot uita prima dată când m-ai privit în ochi și mi-ai strigat râzând “Ce trompetă ai!” și m-am uitat aparent enervată – însă de fapt extrem de topită – la tine. Nu pot uita nici cum m-am așezat timidă lângă tine cu o carte deschisă ca acoperire a faptului că vroiam doar să stau acolo…și cum te-ai apropiat alarmant de mult, vezi doamne interesat de carte.
       Ce nu îmi amintesc însă e prima dată când am vorbit în privat. Acea parte a poveștii mi s-a șters complet din minte, motiv pentru care cel mai probabil nu voi putea niciodată să îmi scriu memoriile. Cum aș putea scrie povestea noastră fără unul din cele mai importante momente? Entuziasmul primei conversații, dorința ca ea să nu se încheie, cuvintele alese, teama ca subiectele să nu ne ajungă și să realizăm că nu avem nimic în comun…ah, memorii! Dulci, fericite memorii!
            Îmi amintesc apoi cum m-ai prins în brațe în drumul spre fumoar și m-ai întors spre tine. Mi-ai luat fața în mâini rapid însă gentil, m-ai privit pentru o secundă iar apoi m-ai sărutat la fel de grăbit și misterios, dar cald, dulce, ca și cum am fi fost obișnuiți cu asemenea dovezi de afecțiune.
           Mi-aduc aminte și de prima dată când am crezut că îmi vorbești pentru ultima dată. Deși nu te puteam privi în ochi rugător, cuvintele o făceau pentru mine…însă tu erai convins – între noi nu mai putea fi nimic. Mi-ai mai spus odată “pui de om” și ai încheiat ca și cum ai fi pus pe pauză o melodie superbă, fără ca nici tu să fi știut motivul.
        Vai și nu pot uita inelul! Și privirea! Și sărutul! Nu pot uita cum în căldura îmbrățișării și pasiunea sărutului încununat de un inel, am simțit convingerea ta că eu sunt cea pentru tine…că eu sunt întradevăr puiul tău de om. Cine s-ar fi gândit? Cine s-ar fi așteptat? Nici tu, nici eu cu siguranță. Și atunci cum ai putea să îmi ceri să uit măcar un detaliu din tot ceea ce ne-a adus astăzi aici? 

joi, 25 aprilie 2013

Fiindcă te iubesc enorm...




Fiindcă te iubesc enorm, am decis ca inima mea să fie de acum a ta. Fiecare ventricul, fiecare arteră, fiecare venă, fiecare celulă. Ți le dau pe toate până la ultima. Îți dau inima mea...

Fiindcă te iubesc enorm, am decis ca fiecare gând al meu, important sau nu, să fie și al tău. Vise, iluzii, fantezii, sunt toate ale tale. Îți dau gândurile mele...

Fiindcă te iubesc enorm, am decis ca trupul meu să fie de acum al tău. Ochii, buzele, gâtul, șoldurile, tot ceea ce tremură la atingerea ta. Îți dau trupul meu...

Fiindcă te iubesc enorm, am decis să uit de numele meu. Eu nu mai sunt cea care am fost, iar astfel numele tău e cel pe care îl am brodat acum pe piept. Îți dau numele meu...

Și fiindcă te iubesc până la cer și mai departe de atât, fiindcă te iubesc atât de mult încât uneori uit să respir, fiindcă te iubesc așa cum n-am crezut că voi iubi vreodată, fiindcă te iubesc atât de mult încât te simt chiar și atunci când ești departe, am decis să mă dau toată ție. Îți dau ființa mea...


joi, 4 aprilie 2013

O mie de moduri de a spune te iubesc




Te-am desenat în minte. Am un portret bine definit pe care îl contemplu cu fiecare ocazie.

Ridurile fine ce se formează în jurul ochilor atunci când zâmbești.
Încovoierea buzelor atunci când te apropii să mă săruți.

Mușchii.
Părul.

Forța trupului tău atunci când mă ridici ca pe un fulg.
Am desenat chiar și vorbele tale...fiecare te iubesc, fiecare îmi lipsești, fiecare vino mai aproape...

Haine.
Zâmbete.

Portretul meu are și melodii...cântecul pe care am plâns prima dată, cel pe care am râs ca doi isterici, acordurile pe care am încercat să dansăm, versul pe care îl repet mereu în minte când mă gândesc la zilele în care am locuit împreună.

Mă simt ca o copilă. Trăiesc acum prima mea iubire. Fluturii mi-au luat-o la galop, zâmbetul mi-e prezent mereu pe fețișoară. Sunt emoționată, înfierbântată, speriată...
Dar mă simt și ca o femeie. Trăiesc acum marea și ultima mea iubire. Am planuri mari, am crescut, iubesc cu adevărat. Nu mă joc și nu vreau să fug. Sunt prezentă cu toată ființa.

Te-am desenat în minte. Și lângă tine sunt implicit și eu. Lângă noi e tot ceea ce ne caracterizează. E iubirea noastră desenată în o mie de culori. E fericirea. Sunt secunde ce trec în zbor. Sunt o mie de moduri de a spune te iubesc.

miercuri, 3 aprilie 2013

Pur și simplu te iubesc




Privindu-te îndelung adeseori, un întreg amalgam de vise și idealuri mă năpădește. Îmi imaginez cum viața noastră se înfruptă din iubirea ce ne leagă. Observ cum fiecare șoaptă, fiecare zâmbet, fiecare te iubesc ne îndeamnă să luptăm tot mai mult pentru ca pașii noștri să aibă un singur drum.

Aștept mereu însetată momentele pe care le petrecem împreună, fie că mâncăm, ne certăm, povestim sau facem dragoste. Respir ființa ta, o simt prin toți porii chiar și atunci când nu ești aici și în nenumărate rânduri  pierd controlul și mă las pradă ție.

Vreau să-mi petrec viața încălcând reguli, făcând un infinit de lucruri pentru prima dată alături de tine, să râd, să plâng, să doresc. Vreau să te iubesc în fiecare zi mai mult și mai mult și mai mult până când iubirea întradevăr o să dea pe dinafară, până când singurul lucru pe care îl vei mai vedea va fi iubirea mea și nimic altceva.

Te iubesc etern...te iubesc ca o nebună...te iubesc și nu regret nicio secundă...

miercuri, 20 februarie 2013

Engaged


When you realize you want to spend the rest of your life with somebody, you want the rest of your life to start as soon as possible.
- Nora Ephron


Astăzi m-am întrebat de ce nu am mai scris pe blog...iar acum, gândindu-mă pentru o secundă la asta, am realizat. Am totul. Am tot ce mi-aș putea dori și chiar mai mult. Nu mai am nevoie de un blog pe care nu cu mult timp în urmă expuneam fiecare gând, trăire, sentiment. Acum trăiesc cu adevărat iar asta îmi ocupă tot timpul.

Când să scriu dacă el e mereu lângă mine? Cum să scriu când el e singurul lucru pe care îmi concentrez atenția?

Întotdeauna m-am întrebat dacă îl voi cunoaște vreodată pe cel cu care îmi voi petrece tot restul vieții și dacă voi trăi sentimentul acela de siguranță...dacă voi ști cu toată ființa că el e cel pentru mine. Acum știu. El e the one.

Cu fiecare zi care trece, cu fiecare sărut, cu fiecare discuție despre nimicuri și lucruri importante, cu fiecare franzelă sau turtă dulce devorate cu el, cu fiecare cafea, cu fiecare strângere de mână sunt tot mai sigură că el este cel cu care vreau să fiu și peste cinci, zece, douăzeci, o sută de ani.

Îl iubesc atât de mult încât chiar și atunci când e lângă mine îl doresc și mai mult. Mi-a furat sufletul, mi-a furat viața, inima, gândurile...respir prin el. visez la el. trăiesc prin el.

sâmbătă, 9 februarie 2013

Dor de tine, dor de noi

Și mie îmi lipsești. Mai sunt două zile...sper să treacă repede...
22:41


Doar două zile...e ca și cum ai spune că mai e doar o eternitate. Nu aș fi crezut vreodată că o să îmi lipească cineva atât de mult. Fiecare părticică a corpului meu tânjește după tine.

Mi-e dor de ochii tăi.
Mi-e dor de vocea ta...știu că m-ai sunat abia ieri, dar vreau să te aud șoptindu-mi la ureche...vreau să-ți simt respirația gâdilându-mă până în vârful picioarelor.
Mi-e dor de nelipsitele tale glume și de modul în care faci orice lucru să pară amuzant.
Mi-e dor să-mi spui că mă iubești așa din senin, ținându-mă de mână.
Mi-e dor să-ți scriu mereu...orice. Doar să îți dau un motiv să îmi răspunzi.
Mi-e dor de plapuma grea, de melodia aia enervantă, de întuneric, de titluri notate pe telefon.
Mi-e dor de plimbări, de cafea băută în parc pe bancă, mi-e dor de leagăne.
Mi-e dor să încerc să-ți cuprind corpul cu mâinile mele prea mici.
Mi-e dor să-ți sar în brațe.
Mi-e dor să mințim polițiști, mi-e dor de B1, mi-e dor de poze.
Mi-e dor de seri pierdute în fața casei mele.
Mi-e dor să trăiesc.
Mi-e dor.

Te iubesc.

luni, 28 ianuarie 2013

El e tot


Dacă erai un capriciu, un moft sau doar o chestie de orgoliu, doar să am lista de cuceriri mai mare, nu mai vorbeam acum, nu puneam suflet, nu te iubeam...am găsit în tine tot ce am nevoie...
23:26



Atunci când mă sărută, e ca și cum întreaga lume ar fi concentrată într-o singură atingere a buzelor noastre. 
Ochii lui luminoși îmi surâd cu dorință de fiecare dată când îi privesc.

Tremură mereu ușor atunci când cuvintele se pierd treptat, iar noi ne contopim unul cu celălalt.
Mâna mea se îmbină perfect cu a lui.

Îl visez mereu. Nu i-am spus asta, dar probabil că acum o să afle. Îl visez și e exact așa cum e în realitate fiindcă nu vreau să schimb nimic la el.

E zâmbitor chiar și atunci când mă ceartă.
M-a făcut să îmi placă să vorbesc la telefon, iar acum aștept mereu nerăbdătoare să îi aud vocea caldă șoptind un simplu alo.

Îmi spune că mă iubește și simt că e un sentiment atât de firesc pentru el...ca și cum m-ar iubi de o viață.
E sigur de ceea ce vrea. Mă vrea pe mine și mă vrea pentru mult mult timp. 

E al meu.
Îl iubesc.

luni, 21 ianuarie 2013

Iubire


Am ajuns să iubesc din nou, ce nu credeam că o să mai fac vreodată. Încetasem să mai cred. Până ai apărut tu. 
21:50



Undeva pe un drum lăturalnic, dar frumos construit și plin de flori, veți vedea o casă mare cu multe camere și geamuri mari. E undeva la periferia orașului, unde e mereu liniște. Îmi amintește de unul din locurile acelea despre care citeam în cărțile cu povești, unde arareori trece câte o căruță, însă contrar aspectului rural, oamenii se poartă ca la oraș.

E casa mea. Cu toate acestea, nu pot să pun degetul pe o schiță și să spun unde e fiecare cameră. Știu însă că îmi place să locuiesc acolo. Sunt fata aceea pe care o veți surprinde mereu privind pe geamul cel mare de la dormitor, spre stradă; iar strada e întotdeauna, bineînțeles, goală.

Sunt îmbrăcată mereu cu aceeași rochie lungă verde, atent brodată pe tiv cu flori mici, copilărești. Am și corset. Întotdeauna am visat să pot purta corset. Mă prinde. Părul îl am ondulat, lăsat pe spate, așa cum l-am avut întotdeauna.

Muzica marilor clasici se aude în surdină și vă va determina să credeți că sunt o domniță dintr-o familie de rang înalt. Contrar ideii pe care probabil v-ați făcut-o despre viața mea, eu sunt însă o simplă scriitoare. Îmi petrec viața privind pe geamul cel mare, explorând, inventând povești, visând.

Visez și la el; fiindcă el e acum o parte importantă din viața mea.  Îmi scrie mereu. Iar atunci când nu îmi scrie, este cel mai probabil deja lângă mine. Mă face să simt că sunt undeva într-o lume îndepărtată unde nimic rău nu se întâmplă. Iar când mă îmbrățișează, ei bine, când mă îmbrățișează, mă pierd cu totul în lumea aceea. De săruturi v-am povestit? Vai...dacă mă sărută, nu mai aveți vreo șansă să mă găsiți.

Îl iubesc. Îl iubesc pentru că e cu mine în casa aceea la periferia orașului unde nimeni nu vine niciodată. Îl iubesc pentru că mă iubește așa visătoare și aeriană cum sunt. Îl iubesc pur și simplu.



sâmbătă, 19 ianuarie 2013

This I promise you

Breathe gentle, breathe gentle, don't leave me behind because love goes faster...gentle, be gentle, never let me go when love goes faster.



Uneori mă gândesc dacă e cu adevărat posibil să încapă atâta fericire într-o ființă atât de mică. Eu, ghinionista, mereu distrusă când venea vorba de iubire, te am acum pe tine. După atâta timp, după atâtea certuri, despărțiri, atâtea cuvinte și promisiuni de adio, te am. Chiar te am. Și vorbești de viitor, ca și cum o să mă ai mult, foarte mult timp lângă tine de acum încolo.

Știu că ți-am spus că o să scriu atunci când o să fiu foarte fericită, dar adevărul e că nu îmi găsesc cuvintele în ultima vreme. Tot ce vreau e să te cunosc. Să îți știu fiecare colțișor al minții și fiecare parte a corpului. Vreau să te am din toate punctele de vedere, să ne contopim într-unul singur, să trăim așa cum îmi doresc de atâta timp. Cuvintele acum sunt de prisos.

Vreau să îți fiu prietenă, iubită, amantă. Vreau să nu ne pierdem niciodată unul pe celălalt. Vreau atât de multe. Și e incredibil cum tot ce îmi doresc în ultima vreme se îndeplinește. Ești talismanul meu norocos și nu voi permite să se întâmple nimic care să te îndepărteze. Îți promit!



sâmbătă, 12 ianuarie 2013

My valentine

What if it rained? We didn't care. She said that someday soon the sun was going to shine. And she was right...this love of mine, my valetine...



Iar m-am trezit pe la patru dimineața. De data aceasta însă nu m-a deranjat...și deși era cât se poate de întuneric, mi se părea că până și lumina felinarului care bate timidă în fiecare noapte pe balcon era la fel de puternică precum cea a soarelui. Nu am mai adormit. Aș fi putut, dar nu am vrut. E prea frumos să fiu trează acum.

Sunt într-o continuă stare de visare. Și încerc să mă conving că sunt de fapt cât se poate de trează. Așa că mă privesc în oglindă, îmi strâng medalionul în pumn, mă ciupesc și râd cât pot de tare. E în regulă. Totul e în regulă. În sfârșit e totul așa cum trebuie să fie, pentru că ți-ai respectat promisiunile și m-ai făcut fericită.

Au trecut doar câteva ore și simt că ar trebui să fiu mai precaută. Până la urmă, nu se știe niciodată ce s-ar putea întâmpla, nu-i așa? Dar nu vreau să fiu precaută. Nu vreau să mă gândesc la nimicuri, la posibilități și riscuri, pentru prima dată chiar nu mai vreau să mă mai gândesc la nimic. Vreau să mă gândesc numai la noi. Atât.

Nu mai știu să vorbesc sau să gândesc...sunt pierdută în spațiu și timp. Vino. Pierde-te cu mine în fericire.

joi, 10 ianuarie 2013

Underneath your clothes

Tot ce pot spune în momentul acesta e că mi-e dor. Și dorul acesta începe să doară, așa încet încet.

Am o imagine în minte de câteva zile. Cafeneaua aceea drăguță despre care vorbeam. Eu îmbrăcată în rochiță. Părul lăsat pe spate. Mâinile tremurânde. O cafea al cărei abur umple încăperea. Afară se înserează. Lumea e înconjurată de o liniște amorțitoare, dar multașteptată.

Și mai văd un scaun în fața mea Goliciunea lui îmi relevă promisiuni care se îndepărtează. Și mai văd cum telefonul nu sună. Și văd scrisori care își pierd importanța și un cadou rămas nedeschis.

În toată această operă pictată dinaintea ochilor mei, era cândva ceva magic. Iar magia care m-a ținut până acum într-o stare perpetuă de visare începe să se piardă și ea. Și doare.

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Dar tu nu m-ai sunat...

Poate ne vedem macar în trecere,că na îmi e dor...
22:13




Stricam clipe de fericire, trăiam zile întregi în mod pueril, visam să nu ne mai iubim, și totuși rămâneam acolo, fără să fim în stare să fugim din lumea închisă a poveștii noastre.

Citind fraza aceasta, m-am gândit la faptul că parcă ni se potrivește și nouă. Nu crezi? Am spus de atâtea ori că am terminat, de le-am pierdut numărătoarea. Și tu la fel. Cu toate astea, eu m-am aranjat astăzi, mi-am făcut părul, m-am fardat, mi-am pregătit haine frumoase, totul ca să arăt cât mai bine pentru când mă vei suna.

Dar nu m-ai sunat...și sunt supărată, să știi. Sunt supărată pentru că mi-ai spus că ți-e dor. Și mă gândeam că vorbești serios. Îmi făcusem atâtea scenarii în minte, cum ai fi venit în Sibiu și m-ai fi căutat cu prima ocazie. Cum ți-aș fi dat cadoul entuziasmată și te-aș fi urmărit cum îl desfăceai curios. Mi te-am imaginat de partea cealaltă a unei mese rotunde într-o cafenea micuță și intimă, cu o cafea în față, privindu-mă îndelung.

Iar am spus că am terminat și că nu are rost să mai stau după tine. Și iar m-am contrazis și am spus că mai aștept puțin. La început îmi plăcea să mă joc așa, să știi...dar acum când știu că ești iar atât de aproape de mine și că ai putea să mă vezi dacă ai vrea, mi-e greu să continui șarada asta. După atâtea mărturisiri și după atâta așteptare, aș fi vrut să fi fost acolo cu tine acum, oriunde ești.

Dar tu nu m-ai sunat...




joi, 3 ianuarie 2013

Iar nu te mai recunosc...





Mă uit la foaia goală și pe măsură ce scriu, șterg. Nu cred că mai pot face asta mult timp. Nu cred că mai pot face asta deloc. Mă uit la articole mai vechi, apoi mă uit la tot ce a fost. Mă uit la cadoul pe care încă vreau să ți-l dau. Mă uit înapoi la nervi, la scrisori, la discuții, la amintiri.

Mai ales la amintiri. Încerc să îmi amintesc toate momentele bune și să mă țin de ele cu dinții. Dar adevărul e că nu sunt prea multe. Pentru că nu ne-ai dat ocazia să avem multe. Mi-ai tăiat elanul la fel de repede pe cât mi l-ai dat. M-ai forțat să mă obișnuiesc și să mă dezobișnuiesc de tine în repetate rânduri.

Ceea ce doare și mai tare e că încet, încep să vreau să mă dezobișnuiesc. Încep să îmi pierd încrederea aceea cu care mă lăudam. Încrederea în faptul că tu vei vrea să fii cu mine, încrederea în faptul că ne potrivim, că eu sunt persoana ta, că în sfârșit o să am pe cineva care va fi numai pentru mine.

Apoi însă mai realizez ceva; dacă eu aș fi fost persoana ta, nu m-ai fi lăsat așa. Nu ai fi riscat așa totul doar pentru că nu erai sigur. De fapt, ce tot spun aici. Probabil că ai fi fost sigur.

Și iar încerc să-mi dau seama cine ești. Și iar încerc să te aduc înapoi. Și iar mi-e teamă să merg mai departe sau să stau pe loc. Și iar scriu pe blog. Și iar nu mai știu nimic...

Și iar mi-e dor.