De ce te miri?

You said you were going to see me later, and you leaned to me, you put your hand on my chest and you kissed me. Soft. It was quick. Kind of like a habit. You know, like we'd do it everyday for the rest of your lives.

         Eşti mereu mirat atunci când îmi amintesc detaliile unei întâlniri de demult.  Dar cum aş putea oare să uit vreodată ceva ce are legătură cu tine? Sunt amănuntele care mă fac să te simt lângă mine și să zâmbesc în neștire chiar și atunci când nu ești lângă mine.

          Nu pot uita prima dată când m-ai privit în ochi și mi-ai strigat râzând “Ce trompetă ai!” și m-am uitat aparent enervată – însă de fapt extrem de topită – la tine. Nu pot uita nici cum m-am așezat timidă lângă tine cu o carte deschisă ca acoperire a faptului că vroiam doar să stau acolo…și cum te-ai apropiat alarmant de mult, vezi doamne interesat de carte.

       Ce nu îmi amintesc însă e prima dată când am vorbit în privat. Acea parte a poveștii mi s-a șters complet din minte, motiv pentru care cel mai probabil nu voi putea niciodată să îmi scriu memoriile. Cum aș putea scrie povestea noastră fără unul din cele mai importante momente? Entuziasmul primei conversații, dorința ca ea să nu se încheie, cuvintele alese, teama ca subiectele să nu ne ajungă și să realizăm că nu avem nimic în comun…ah, memorii! Dulci, fericite memorii!

            Îmi amintesc apoi cum m-ai prins în brațe în drumul spre fumoar și m-ai întors spre tine. Mi-ai luat fața în mâini rapid însă gentil, m-ai privit pentru o secundă iar apoi m-ai sărutat la fel de grăbit și misterios, dar cald, dulce, ca și cum am fi fost obișnuiți cu asemenea dovezi de afecțiune.

           Mi-aduc aminte și de prima dată când am crezut că îmi vorbești pentru ultima dată. Deși nu te puteam privi în ochi rugător, cuvintele o făceau pentru mine…însă tu erai convins – între noi nu mai putea fi nimic. Mi-ai mai spus odată “pui de om” și ai încheiat ca și cum ai fi pus pe pauză o melodie superbă, fără ca nici tu să fi știut motivul.

        Vai și nu pot uita inelul! Și privirea! Și sărutul! Nu pot uita cum în căldura îmbrățișării și pasiunea sărutului încununat de un inel, am simțit convingerea ta că eu sunt cea pentru tine…că eu sunt întradevăr puiul tău de om. Cine s-ar fi gândit? Cine s-ar fi așteptat? Nici tu, nici eu cu siguranță. Și atunci cum ai putea să îmi ceri să uit măcar un detaliu din tot ceea ce ne-a adus astăzi aici?