luni, 19 decembrie 2011

Vise


Te-am visat azi-noapte.

Mă priveai insistent din celălalt colț al camerei, zâmbetul tău plin de dor chemându-mă parcă înapoi la tine, conștient însă de imposibilitatea relației noastre.

M-am apropiat ezitantă și dornică totodată de sentimentele pe care le trăiam odată lângă tine. Cu fiecare pas, amintirile ținute sub cheie undeva într-un colțișor al minții evadau una câte una.Picioarele îmi tremurau, inima-mi stătea să explodeze, corpul îmi ardea de dorință...
Nu vroiam perfecțiune, pentru că asta mi-am dorit și ultima dată și uite unde am ajuns. Te vroiam doar pe tine, cu toată ființa, în ciuda greșelilor și certurilor care vin alături de fericirea adevărată.Erai doar tu acolo, lângă ușă, fără secrete sau vreo mască idilică, așteptându-mă plin de speranța unui nou început.

Apoi, realitatea incontestabilă m-a lovit cu bruschețea-i caracteristică. M-am trezit și totul a revenit la normal. Afară era încă întuneric. Am încercat să adorm la loc, însă rănile sângerânde îmi provocau dureri prea mari pentru a mă mai putea reîntoarce în universul perfect creat de mintea mea bolnavă.

Am încercat să te sun...însă curând am înțeles că nimic nu va mai fi la fel cum era odată. „Nu-i nimic”mi-am spus, aprinzându-mi o țigară. „Măcar visele nu mă vor părăsi niciodată pentru o altă fată”.

luni, 12 decembrie 2011

I'll make you believe



Viața e un joc de noroc. Pe măsură ce trece timpul, tot mai multe cărți se întorc cu fața. În funcție de ce vezi, poți alege să mergi mai departe, sau poți alege să renunți. Odată întoarsă, o carte nu poate fi schimbată sau pusă din nou cu fața în jos. Așa că tot ce ne rămâne e să credem în cineva care ne va ghida prin întuneric spre fiecare carte câștigătoare.
Să spunem de dragul conversației că îmi placi. Ar fi în regulă? Da? Bine, atunci..
Să spunem, din nou, ipotetic vorbind, că te iubesc. Ai fugi de lângă mine? Nu?
Dar dacă ți-aș spune că vreau să îmi petrec întreaga viață cu tine?
Ai fi dispus să te obișnuiești cu asta? Da...? Ești sigur? Cât de sigur? În regulă...
Să punem problema altfel atunci, încă vorbind ipotetic, bineînțeles.M-ai putea considera vreodată acea cineva care te va face să crezi? Acea cineva care nu îți va da niciodată drumul la mână, care nu te va lăsa să alegi să renunți și datorită căreia acea opțiune nici măcar nu va mai intra în calcul? Acea cineva pe care vei ajunge să o iubești atât de tare încât ți-ai da și aerul din plămâni pentru ca ea să trăiască, oricât de ciudată și amețită ar fi?
De dragul conversației...vei alege să te expui, să lași garda jos, să mă lași să te ghidez? Ai încredere, va fi bine. Cu fiecare carte întoarsă, vom fi cu un pas mai aproape ...

http://www.youtube.com/watch?v=I6cdPeYJh0s&ob=av2e

joi, 17 noiembrie 2011

Intuition



Aștept.
Vrei să dai impresia că nu-ți pasă, că știi foarte bine ce vrei și că nu sunt eu aia.
Aștept.
Îmi întorci spatele cu un aer de superioritate.
Aștept.
Te uiți în gol, tragi relaxat din țigară, apoi te uiți în jur nepăsător.
Aștept.
Aștept să faci odată ce ne dorim amândoi. Te văd cum mă privești cu coada ochiului din depărtare, cum îți înfrânezi cu greu dorința de a te întoarce cu totul spre mine și cum de multe ori pierzi șirul discuțiilor. Știu că atunci când te uiți în gol te gândești la mine și că atunci când cântărești împrejurimile cu privirea, de fapt mă cauți. Știu asta pentru că suntem sclavii aceluiași joc.
Alergăm după o prejudecată. Un stereotip. Un mit. O legendă. Alergăm după un trofeu. Nu știm ce e, sau ce vom face cu el, dar îl vrem.
Eu mi-am urmat intuiția și-am renunțat. Acum tot ce mi-a rămas e să aștept.
Aștept să cedezi odată pentru că eu am încetat să mai joc încă de la primul nivel. Te vreau înapoi și te vreau acum. Lasă prostiile, lasă tot și ia-mă pe mine. Îți promit, n-o sa mai ai nevoie de-un trofeu.
Aștept. Aștept. Aștept.

marți, 15 noiembrie 2011

Heartbeat


Mă strângi în brațe cu putere. Îți trag fiecare respirație adânc în piept ca fumul de țigară și o țin puțin înainte să-i dau drumul. Nu am pierdut niciuna, așa cum nu pierd nici măcar o bătaie a inimii tale. O simt cum îți pompează sângele în corp și cum, atunci când îmi plimb mâna pe pieptul tău, bătăile se accentuează. Încearcă să țină locul bătăilor inimii mele care cedează sub presiunea ochilor tăi care nu mă slăbesc niciun moment.

Patul e nefăcut de câteva zile, perdelele sunt trase. Încă mă strângi constant și ușor la piept, iar mâna stângă nu s-a mișcat o secundă de pe coapsa mea. De fiecare dată când încerc să-ți vorbesc, mă oprești. Îți lipești buzele de ale mele și le presezi pentru câteva secunde, până când încetez să mai încerc să vorbesc, inima îmi pompează sânge spre obrajii tot mai rozalii, iar melodia noastră îmi înlocuiește gândurile pe rând.

Cu cât te am de mai multe ori, cu atât te vreau mai mult și mai mult și mai mult...vreau să-mi cedeze inima, să nu-mi simt mâinile, picioarele, vreau să te simt numai pe tine, vreau să nu-mi dai drumul, să nu-mi vorbești, să mă oprești când mintea îmi fuge în altă parte. Te vreau aici, în mine, de dimineață până seara, o veșnicie.

http://www.youtube.com/watch?v=NVk4vENObiI&ob=av3e

marți, 8 noiembrie 2011

Just a kiss


O rază de soare intră printre perdelele pe care aseară credeam că le-am tras cum trebuie. Îmi intră în ochi și mă deranjează. Vreau să plece de unde a venit așa că pun mâna pe oglinda căzută de pe noptieră , o așez în dreptul razei și mă întorc pe partea cealaltă. Într-un final însă, cedez sentimentului de vină care încearcă să mă cuprindă de la o vreme și care nu mă mai lasă să dorm. E ca și cum o voce pițigăiată mi-ar spune într-una *L-ai făcut să plece, iar apoi n-ai făcut nimic să-l aduci înapoi. Și acum îți permiți să trăiești ca și cum totul ar fi ok? *
Cred că am avut măcar dreptul de a încerca să merg mai departe cu fruntea sus, cu gândul că am făcut totul ca la carte și că a fost vina lui că a plecat, chiar dacă undeva pe drum știu că și eu am fost vinovată. Acum că am rămas fără opțiuni și că în sfârșit nu mi-a mai rămas altceva de făcut decât să înfrunt realitatea, mă ridic din patul răvășit de la atâta zăcut, trag perdelele și mă îmbăiez în lumină și căldură.
Afară e iarnă. Totul e atât de alb încât abia mă pot uita pe geamul înalt cât peretele. Îl deschid și simt cum un val rece ca gheața mă îmbujorează dintr-o dată. Mă simt ca un boboc de mac ce reînvie într-o lume adormită și aproape complet părăsită și mă simt bine. Un fior de curiozitate mă străbate. Vreau să știu tot ce s-a întâmplat cât am dormit, tot ce se întâmplă acum, tot ce se va întâmpla odată ce voi ieși din casă. Vreau să știu dacă a plecat de tot sau încă hoinărește pe aici pe undeva, dacă mă așteaptă să-mi revin sau a plecat spre altcineva, dacă mai trăiește sau...
Îmi fac o cafea cu scorțișoară din care iau o picătură pe care o țin pe limbă cât de mult pot pentru a o savura, apoi îmi aprind o țigară și las primul fum să îmi părăsească pieptul pentru ceea ce pare a fi o eternitate. Încerc să prelungesc ceea ce ar putea constitui o scurtă perioadă de luciditate, o frenezie temporară, un flux de adrenalină. Pentru prima dată în mult timp mă simt vie. Așa că ies grăbită din casă, mă urc în mașină și mă îndrept spre casa lui.
Pe drum totul e alb și pustiu, dar soarele reflectat în zăpadă face ca totul să pară atât de vesel, jucăuș, adevărat. Casa lui nu s-a schimbat deloc...cobor rapid din mașină, alerg spre ușa de la intrare, sun la sonerie cu respirația tăiată și aștept...iar cele 30 de secunde pe care le petrec pe pragul casei lui, par mai lungi decât cele câteva ore pierdute plimbându-mă prin casă.
Când într-un final se deschide ușa iar privirea lui se luminează și brațele i se deschid spre mine, inima îmi stă cu adevărat în loc. Pentru prima dată sunt cu adevărat moartă pentru câteva secunde, și cu toate astea mă simt mai vie decât am fost vreodată...
Să nu-mi mai dai drumul niciodată...oricât de rea și încăpățânată aș fi...să nu mă mai lași niciodată să trăiesc singură fiindcă am să mor trăind fără tine.

http://www.youtube.com/watch?v=-jeKz8GHg8o&feature=autoplay&list=PL1F85B10A81B7D1E1&lf=plpp_video&playnext=15

vineri, 16 septembrie 2011

Don't forget


Mă poți auzi când îți strig numele în zare, plină de speranță? Mă poți simți atunci când, privind pozele cu tine, încerc să îți cuprind mâna? Ai primit cumva vreuna din scrisorile pe care puse în sticle, le-am aruncat în oceanul pe care mi-ai promis cândva că îl vom străbate?

Ei spun că ai uitat de mine...că ai uitat tot...că acum înveți din nou să trăiești și că ar trebui să te las să crești. Dar cum oare să fac asta când tu încă nu m-ai învățat? Cum să o iau pe alt drum dacă altul nu cunosc în afară de cel pe care mi l-ai arătat?

Fiecare zi petrecută fără tine, e o nouă zi petrecută pe o plută singură pe mare. Soarele îmi arde ochii, sarea îmi atinge rănile și mă ustură. Rechini flămânzi așteaptă să cedez și să mă las pradă adâncurilor întunecate de care tu m-ai învățat să mă țin departe...

Vreau să te întorci la mine. Să fim iar amândoi. Scoate-mă te rog din nebunia asta. Dă-mi aripi și condu-mă spre lumi știute doar de noi. O putem lua de la început, poate chiar pe un alt drum. Putem să creștem amândoi odată. Împreună. O să uit eu totul pentru tine...doar...promite-mi că-ți vei aminti de mine.

miercuri, 14 septembrie 2011

Marionette


Epilog

Mâinile-i prinse de încheieturi cu două sfori se mișcă ușor de jos în sus, ca și cum ar încerca să zboare.

Picioarele goale, aflate la câțiva centrimetri deasupra podelei, se leagănă parcă în bătaia imaginară a vântului.

Ochii îi sunt închiși.

Cu fiecare ridicare și coborâre a sforilor, armonios acompaniate de legănatul gentil al picioarelor, mișcările mâinilor devin tot mai complexe, mai pline de înțelesuri, mai firești.

Actul I

Mâinile împreunate în rugăciune.

Ochii ațintiți spre podeaua veche, distrusă de trecerea timpului.

O lacrimă se prelinge pe obrazul stâng.

Fiecare gest, fiecare atingere sunt parcă repetate de o mie de ori, ca pentru o piesă de teatru pusă în scenă pe Broadway.

Imaginea fetei conștiente de realitatea intangibilă ce o înconjoară, încercată de dorința arzândă de a ajunge cu picioarele pe pământ măcar pentru un moment.

Actul II

Mâinile încleștate într-o îmbrățișare a propriei persoane.

Ochii închiși.

Un zâmbet dulce, sincer îi luminează întreaga față.

Armonia cu care se îmbină fiecare parte a interpretării nu poate fi perturbată de cuvinte ce acum ar fi nu doar inutile, dar ar putea chiar distruge întregul act.

Portret desenat de păpușar al marionetei adâncite într-un vis frumos al existenței eterne într-o lume idilică.

Actul III

Sforile au dispărut.

Picioarele-i ating acum podeaua rece.

Ochii îi sclipesc de mulțumire.

În colțul gurii se poate distinge un surâs discret ce-i trădează satisfacția.

Suvițele părului lung de culoarea cafelei împrăștie în camera întunecată un parfum hipnotizant de liliac și vanilie. Împreună cu o parte din strălucirea-i orbitoare, luminează instantaneu întreaga încăpere.

Marioneta e acum păpușarul, controlându-i fostului ei stăpân fiecare mișcare, gând, sentiment.

Actul IV

Piciorul stâng ușor îndoit în spatele celui drept.

Mâinile depărtate de corp.

Capul plecat.

Fața ei impunătoare, luminată de extazul ce îi invadează trupul, încununează întreaga operă prin frumusețea-i ieșită din comun.

Încheie piesa cu grație, în aplauzele privitorilor intrigați, dar fascinați totodată de povestea de dragoste a unui păpușar controlat de marioneta sa.

http://www.youtube.com/watch?v=MZ6DPhMVIPc




duminică, 11 septembrie 2011

Vreau


Ceri prea mult de la o biată ameți care visează la nimicuri. vrei aici, mă vrei acolo. vrei acum, dar fără ca el, ea, ei știe. Tot ce știu e că te vreau și eu. Vreau să trăiesc, dar să simt că visez.

Uite...ia-mă de mână. Da, da. Aici. Acum. Știu, știu. E greu...o să te vadă...o să vorbească. Dar prefă-te că ei nu sunt aici. Imaginează-ți că suntem doar noi doi. tu totul invers. Dorește-ți să visezi, dar să simți că trăiești. O să te trezești și o sa fie ok. Îți promit. Acum doar ce îți spun. Ia-mă de mână...

Vezi? Nu e așa greu. Bine. Acum privește-mă adânc în ochi. Da. Chiar asta vreau să faci. Nu, nu glumesc. Ascultă-mă. Închide ochii. Uită tot ce știai că e în jurul tău până acum o secundă. Gata? Acum deschide-i. Privește-mă. Suntem doar noi. Privește-mă adânc...

Acum vreau să mă săruți. Ține minte. Suntem doar noi doi. Atât. Strânge-mă la piept,apoi ia-mi fața în mâini. Privește-mă în continuare și ascultă-mă atent. Nu e nimeni in jur. rută-mă. Rapid, pasional, haotic. rută-mă ca și cum ziua de mâine nu ar exista. -mă să trăiesc, dar să simt că visez, iar tu visează, dar simte că trăiești.

http://www.youtube.com/watch?v=YRn5d0a4Puw&ob=av2e

sâmbătă, 16 iulie 2011

Long time coming



S-a întâmplat într-o seară. O scurtă strângere de mână, un zâmbet cordial, două vorbe adresate într-un moment de plictiseală.

Au urmat însă prima privire cu subînţeles, primul sărut pe bancă, îmbraţişările pătimaşe pe plaja goală, întâia noapte de dragoste, un trandafir alb şi o melodie în taxi.

Apoi algele au adus la mal minciunile şi totul s-a schimbat. Certurile au adus cu sine un drum lung al despărţirilor şi împăcărilor, al cuvintelor ce au lăsat urme făcute cu marker-ul permanent, al comploturilor şi orgoliului prostesc.

Iubirea asta nebună şi oarbă însă nu mă lasă s-o iau pe celălalt drum. Aşa că hei, hai să încercăm încă odată, de la început.

Bună, eu sunt Cristina...

http://www.youtube.com/watch?v=6B_AS2shnJg

miercuri, 13 iulie 2011

Midnight ball


Măşti extravagante. Costume negre cu cămăşi albe desfăcute la câţiva nasturi, atât cât să stârnească pasiuni incontrolabile. Rochii lungi din satin sau mătase ce par să plutească în magia dansului. Priviri aruncate pe furiş. Speranţe. Visuri. Iluzii. Dorinţe. Pasiuni.

Un cocktail al delectărilor trupeşti şi al atingerilor nevinovate, dar pline de înţelesuri.

Înconjurată de o multitudine de măşti, am o singură certitudine. Pe tine te ştiu. Te-am văzut odată undeva. Să fii tu oare...? NU. Nu se poate. Sau? De ce nu?

Îţi fac semn ezitantă din evantai să te apropii ca să te pot privi mai bine. Zâmbeşte-mi o secundă. Hm. Acelaşi zâmbet perfect, acompaniat de veşnica încreţitură din jurul ochilor, trădare a unui surâs venit din inimă... să fie el? NU. Nu se poate. Sau?

Priveşte-mă adânc în ochi. Masca asta îţi evidenţiază albastrul ochilor, ştii? Nu. Nu vorbi. Nu e nevoie. Taci doar şi priveşte-mă îndelung. Ochii tăi...seamănă atât de mult cu... şi totuşi. Care ar fi şansele?

Ia-mă la dans. Acum. Te rog. Trebuie să văd dacă... Ah. Eleganţa şi şarmul cu care te apropii mă fac să plutesc iar fiecare mişcare, fiecare gest, fiecare atingere te trădează. Nu. Te rog, nu-ţi scoate masca. Lasă-te purtat de ritmul impus de melodia momentului şi de pasiunea ce-o emani. Pentru că, da, acum ştiu de unde te cunosc.

duminică, 26 iunie 2011

:x



I miss you

Every morning of everyday, I look out the window and I pray. I pray to the intangible shape of the vanishing moon and I pray to the imposing rise of the sun. I pray for that dawn to be back again, for you to be standing over me, with one hand in my hair and the other on my heart. I pray for your scent to drive me crazier with every moment with you, for my vase to have flowers in it again, for me to simply be happy.

Every afternoon, after I wrote you another letter, I hide behind the sofa and I pray again. I pray to the unstoppable time and the cruel distance. I pray for that day, that moment, that look to be right here, and for my heart to hear you say those three words over and over again. I pray for you to give in to me, forget about him, her, it, them and let yourself melt in the heat of the moment, under my touch.

Every night, before I fall asleep, my prayers are listened. You, me, us, all I wish for every time I close my eyes and put my hands together in prayer is here in a neverending now.

I love you

http://www.youtube.com/watch?v=U6IsQv0nrKU&feature=feedf

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Eu


Sunt liberă ca o pasăre ce se avântă spre înaltul cerului fără vreo ţintă sau un scop anume. Trăiesc, respir, visez, zbor, înot, plutesc. Străbat mări şi oceane cu inima şi mintea dornice de nou şi imprevizibil.

Sunt jucăuşă ca un copil plin de viaţă, fără griji sau gânduri prea înalte. Îmi doresc, îmi imaginez, creez, învăţ, ascult, privesc. Mă îndrept năvalnică spre necunoscut cu idei nebune şi iraţionale învârtindu-mi-se în minte.

Sunt unică precum fiecare nouă zi încununată de noi speranţe şi împliniri. Cred, sper, aştept, urlu, zâmbesc, iubesc. Aspir la imposibil, irealizabil, irelevant, utopic.

TRĂIESC, şi asta îmi ocupă tot timpul! <3

xoxo

luni, 28 martie 2011

Stau şi-aştept


Stau şi-aştept să vii. Mă uit in zare neliniştită, fredonând melodia noastră. Soarele ar fi trebuit să apună de ceva vreme, însă te aşteaptă şi el. În curând şi luna va apărea. Împreună îţi vor lumina calea iar stelele îţi vor şopti că sunt încă aici singură şi melancolica, amintirile învârtindu-mi-se în minte ca un roi de albine într-un stup. Exact aşa cum m-ai lăsat.

Mai stai? Nu mă mai lăsa să aştept. Aici miroase a liliac şi iasomie. Îmi aduc aminte de tine. Cafeaua e încă aburindă şi mirosul de scorţişoară se îmbină cu parfumul florilor. Vino repede, căci se simte atât de bine şi cafeaua nu va mai fi caldă mult timp.

Stau pe prispă şi-aştept, aştept, aştept. Aştept să vii şi să-ţi încolăceşti braţele în jurul meu aşa cum făceai nu cu mult timp în urmă. Ţi-aduci aminte? Vino, dragul meu, înapoi la mine. Vino şi nu mai pleca niciodată de lângă mine, căci eu încă stau şi-aştept.

luni, 21 februarie 2011

Unwritten


Stau în ploaie cu o foaie albă și-un stilou pe care l-am găsit prin geantă. Cu fiecare cuvânt șters de ploaie, un altul apare scrijelit în grabă. Toate se vor șterge într-un final și asta ar trebui să mă întristeze. Însă toate aceste cuvinte scrijelite pe o foaie în ploaie sau pe un șervețel șifonat și pătat de cafea sunt irelevante. Sunt cuvinte. Atât. Încerc să transpun sentimente, emoții, însă tot ce reușesc să scriu sunt grămezi de litere grupate în cuvinte fără noimă sau logică. La fel ca și în capul eu. Așa că le rescriu până când rămân pe foaie.

Cuvântul amintiri se șterge fără vreo tragere de inimă de pe foaia udă, gata să se rupă. Flori...iubire...cadou...mesaj, soare, fericire. E ca și cum ploaia ar încerca să șteargă cu o găleată de apă tot ceea ce îmi face viața demnă de trăit. Însă nu mă las și scriu înainte. Ciocolată, căpșuni, nisip, liliac, iasomie, muzică... privesc distrată cum fiecare cuvânt se scurge de pe foaie lăsând loc unui altul, ca și cum nici nu l-aș fi scris.

El. Ploaia încearcă să mi-l șteargă. Îl îngroș iar și iar și iar și...după numeroase încercări, ploaia cedează sub presiunea privirii mele amuzate și veseliei cu care o înfrunt și iese soarele. Pe foaia aproape uscată a rămas doar El și mi-e de ajuns, căci odată cu el toate acele cuvinte șterse de ploaie reîncep să mișune haotic în mintea mea, nescrise.

http://www.youtube.com/watch?v=acvIVA9-FMQ&feature=relmfu

joi, 10 februarie 2011

Cum ar fi dac-ar fi?

N-aş mai face greşeli. Aş spune mereu 'da' şi nu 'poate'. Aş fi răbdătoare. Nu aş mai pleca.

L-aş privi mereu în ochi, afişând cel mai dulce zâmbet al meu. Aş desena flori peste toate străzile pustii din visele melodramatice din trecut.

Nu aş mai fi o fantasmă pe drumuri goale şi ciudat de întunecoase pentru că aş fi prea ocupată să zbor, dar niciodată prea departe de el.

Tot ceea ce mă înconjoară ar fi învăluit de lumină şi muzică. N-aş mai dormi, căci lumina m-ar împiedica, însă nu m-aş supăra. Ar fi totul verde şi violet din nou, şi nu gri şi negru.

Cum ar fi dac-ar fi?
Ar fi superb, divin, mirific.

joi, 27 ianuarie 2011

Ce înseamnă viaţa?


Viaţa e un drum care nu se sfârşeşte niciodată şi e tot timpul ceaţă,copaci al căror crengi îţi zgârie faţa şi te împiedică să mergi mai departe dar totodată frunzele lor care îţi mângâie rana şi te vindecă, de asemenea motivează să îţi continui drumu...acesta fiind presărat cu dificultăţi mai mari sau mai mici pe care oricum le vom uita şi trece peste, orice ar fii...vor fii noroaie care te vor împiedica...ploi care par nesfârşite...mâini din întuneric...dealuri prea mari....vorbe prea urâte...aparente, tot ce e rău dar care se vor transforma în praf şi scrum datorită razei de soare care arde tot şi strânge praful ascunzându-l în ultima celulă a inimii...şi drum care se va termina cu un nor alb pe care te aşteaptă EA şi cu care vei pluti pentru restul eternităţii prin neant...


by Manu :x



miercuri, 26 ianuarie 2011

:x:x:x




Către Galateea
Nichita Stănescu

Îți știu toate timpurile, toate mișcările, toate parfumurile
și umbra ta, și tăcerile tale, și sânul tău
ce cutremur au și ce culoare anume,
și mersul tău, și melancolia ta, și sprâncenele tale,
și bluza ta, și inelul tău, și secunda
și nu mai am răbdare și genunchiul mi-l pun in pietre
și mă rog de tine,
naște-mă.

Știu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai există aproape-
după-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea...
și tot ce e dincolo de ele,
și atât de departe încât nu mai are nume.
De aceea îmi îndoi genunchiul și-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngână
Și mă rog de tine,
naște-mă.

Știu tot ceea ce tu nu știi niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârșitul cuvântului a cărui primă silabă tocmai o spui
copacii-umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile-mișcătoare umbre ale sângelui tău,
și pietrele,pietrele-umbre de piatră ale genunchiului meu,
pe care mi-l plec în fața ta și mă rog de tine,
naște-mă.
Naște-mă.

vineri, 21 ianuarie 2011

Poem


B-26
by Ezra Fitz

It’s a number.
It’s a song.
It’s a girl.
Smooth.
Pearl joy packed.
Gold falafel,
As through ice.
It’s four-thirty.
Morning with
Phone calls.
It’s deaf mute.
It’s cheap.
A foreign car.
Maybe bingo.
Lucky night?
Something says
It smells bad.

http://www.youtube.com/watch?v=c16KraHZ7GE&ob=av2el

miercuri, 19 ianuarie 2011

Haha


Ye ye ye ye yeeeea:))
Mă simt amuzantă azi. De ce? Nu știu. Așa aiurea. Am chef să fiu miștocară, să ascult și să văd miștocăreli dar nu și să fiu miștocărită.
Am chef să sar ,să dau din cap ca o bezmetică, să urlu, să dansez, să fiu nebună. Nu că n-aș fi și în rest, dar azi în mod special.
Am chef să prind băieți de fund, să fluier, să flirtez cu nerușinare cu oricine, oriunde.
Vreau să mă simt bine și vreau asta acum. Vreau să râd până mi se taie respirația și să nu mă intereseze de nimeni și de nimic.
Și vreau o napolitană. Două. Zece.
Și guess what. Exact așa o să și fac. Screw them all. Astăzi it's all about me:D

lovelovelove

http://www.youtube.com/watch?v=04zaL7wIbmc

Update

My heart skipped a beat today:x

http://www.youtube.com/watch?v=IBGYRtVqVSM

marți, 11 ianuarie 2011

Fantoma


E noapte.
Linişte.
Întuneric.
Clopotul din turn bate pentru a douăsprezecea şi ultima oară.
Ascult liniştea mormântală în care s-a afundat lanul de maci.
Simt.
Văd.
Aud totul.
Fiinţa mea e aici. Sufletul mi-e departe.
A plecat odată cu ultimul urlet de disperare. Nu s-a mai întors de atunci.
Aştept însă.
Sper.
Mă gândesc.
Cât înseamnă o eternitate?
Atât sunt condamnată să trăiesc în întuneric, fără glas.
Fără suflet.
Noaptea e pe sfârşite.
Cerul e-un amalgam de culori acum.
Macii se deschid.
E viaţă peste tot. Iar.
Şi totuşi...
Cât trebuie să aştept până se termină eternitatea?


luni, 10 ianuarie 2011

Run


Aş fi vrut să te mai privesc odată înainte să plec. Aş mai fi vrut ca măcar odată buzele noastre să se atingă, să-ţi simt pentru încă o secundă întreaga fiinţă. Mi-ar fi ajuns pentru eternitate.

Însă mă grăbeam. Unde? Nici eu nu ştiu. Privesc dezamăgită imaginile trecutului iar şi iar, derulez filmul poveştii noastre de dragoste şi pun pauză cu o secundă înainte de momentul despărţirii.

Ar fi trebuit să spun “da” când m-ai întrebat dacă vreau să rămân şi nu “poate”. Ar fi trebuit să mă fi ţinut cu toate forţele de sentimentul pe care îl aveam când mă priveai cu ochi adânci şi plini de mister şi când îţi simţeam atingerea suavă şi plină de înţelesuri.

Aş fi o ingrată să spun că îndoiala şi ezitările ne-au îndepărtat. De ce să dau vina pe simple erori ale minţii când ştiu cu siguranţă că inima are o putere infinit mai mare de convingere?

Am fost proastă, da. Şi acum stau şi-aştept să vii, când ştiu că eu ar trebui să zbor spre tine în secunda asta. Mă uit însă în continuare pe geam şi cutreier cu mintea străzile ce duc spre gară, în speranţa că voi vedea măcar o urmă lăsată de tine.

Vreau doar o şansă să nu mă mai grăbesc… o şansă doar să spun “da” şi nu “poate”.

Printre volane şi evantaie


Stăteam lipită de banca rece. Nu aparţineam peisajului ...deodată gândul mă duse la tine şi totul în jur căpătă o importanţă. Un val de aer cald mă învălui şi priveam încântată cum totul în jur se schimba. Purtam corset şi o rochie lungă ,verde cu volane iar părul îmi era prins în coc. Pe alocuri trăsuri aşteptau să pornească la drum ,iar graba cu care se îndreptau oamenii până mai acum o secundă fusese înlocuită de plimbări acompaniate de conversaţii simple, dar extrem de plăcute. Erai şi tu acolo,bineînţeles, elegant îmbrăcat şi chipeş. Mi-ai sărutat mâna galant şi m-ai invitat la o plimbare scurtă. Au trecut poate minute bune, ore chiar...înţesate cu poveşti nemuritoare pe care mi le spuneai atât de firesc, încât ajunsesem să le cred reale. Apoi ne-am oprit pe aceeaşi bancă pe care stăteam de una singură cu ceva vreme înainte. M-ai privit îndelung iar eu eram,după cum păreau ochii tăi a spune, unica fiinţă din lume spre care îţi doreai vreodată să îţi îndrepţi privirea. După un timp însă, inevitabilul s-a produs, şi ,de ochii lumii, mi-ai sărutat doar mâna şi te-ai îndepărtat cu aceeaşi gentileţe cu care m-ai întâmpinat.

Am pus pe hârtie tot ce simţeam, ce vedeam, astfel încât chiar şi atunci când nu eram împreuna, să mă simţi totuşi aproape. Din nou, timpul a trecut..însă de această dată nu minute sau ore, ci luni,poate ani... cât trecuse nu mai ştiu exact. Dar nu conta,căci scrisorile noastre făceau ca parfumul trupurilor, atingerile şi săruturile transmise fugitiv cu ajutorul unei pene îmbibate în cerneală să pară pe cât de reale, pe atât de longevive. Ştiam cu siguranţă că într-o bună zi toate acele cuvinte aşternute pe hârtie aveau să devină o realitate de necontestat...

Mi-am îndreptat privirea spre cerul ce părea un ocean de culori şi sentimente. Soarele apunea ,anuntând sfârşitul unei noi zile fără tine. Apoi însă un fior de extaz m-a cuprins când ţi-am simţit atingerea inconfundabilă pe gâtul meu şi am ştiut că cerneala avea să-şi piardă rostul din acel moment.

duminică, 9 ianuarie 2011

Message in a bottle


Mi-ai promis că dragostea ta va ajunge la mine într-un târziu, într-un fel sau altul. Așa că am așteptat câteva zile. Dar apoi zilele s-au transformat în săptămâni, luni, apoi ani. Te-am căutat în prima rază de soare dimineața și în ultima scânteiere înainte ca luna să își ia locul impunătoare pe cer. Te-am căutat apoi pe străzi pustii ce se aflau însă într-o agitație continuă, locuite fiind de fantasme ale trecutului. Asemenea mie, nu își găseau locul într-o lume cu mult prea mare pentru niște suflete chinuite de singurătate.

Unul din drumuri m-a dus pe cel mai înalt munte. Am trecut de ploi, vânt și chiar nori și am ajuns în vârf. Priveliștea ce mi se desfășura dinaintea ochilor era sublimă...aproape perfectă. Însă lipseai tu. Așa că am coborît și mi-am continuat drumul. Am străbătut continente, mări și oceane într-o suflare, dar totul a fost în zadar. Pierdusem de mult urma dragostei.

Dezolată și ajunsă o tenebră fără țintă sau vreun sens al direcției, m-am așezat pe malul mării și am privit spre larg, căutându-i capătul. Era singurul loc în care nu căutasem și singurul loc în care ar fi putut fi, bineînțeles! O scânteie de speranță mi-a îndreptat trupul obosit dar însetat după dragoste spre linia orizontului unde o sticlă transparentă ce purtase un mesaj pentru cine știe cât timp mă aștepta, certându-mă pentru că nu realizasem un lucru atât de ridicol mult mai devreme...

„ Oriunde ai fi în lume

Și oricât de greu ți-ar fi

Întoarce-te la singurul loc din lume

Unde sufletele noastre

Împreună mereu vor fi.


http://www.youtube.com/watch?v=RItDWLvx8S0