vineri, 8 august 2014

Ride

I once had dreams of becoming a beautiful poet, but upon an unfortunate series of events saw those dreams dashed and divided like a million stars in the night sky that I wished on over and over again, sparkling and broken.


M-am întrebat mereu ce înseamnă fericirea absolută. Filosofic, psihologic, romantic vorbind.

Am fost întotdeauna acea fată naivă şi prostuţă care a fugit de ea, oricât de mult şi-o dorea. Am avut mult, am pierdut însă şi mai mult. Am visat, am încercat, însă nu destul. Acum când totul e atât de departe şi fericirea pare un capitol dintr-o carte pe care am început cândva să o citesc, dar nu am terminat-o, nu mai ştiu ce să fac sau să spun.

Aş vrea să rescriu cartea aceea. Aş vrea să decid eu cum se încheie povestea. Aş vrea să fiu liberă. Sunt. Sunt liberă. Dar chiar şi acum nu simt asta. Ceva mă ţine legată de sol, aşa cum ancora ţine vasul dornic de ducă aproape de mal.

Vreau să mă arunc goală în mare, să zbor, să fug într-o lume a cărei limbă nu o cunosc, fără niciun ban sau vreun fel de experienţă. Vreau să trăiesc, să iubesc des şi la fel de intens de fiecare dată. Vreau să mă simt vie, tânără şi mai frumoasă ca niciodată.

Am uitat să mai râd cu poftă de orice nimic şi să mânânc ciocolată doar pentru că e luni, marţi, miercuri sau joi. Am abandonat scrisul de plăcere. Acum scriu doar de dor, de tristeţe sau de fericire. Am uitat de ceaiul cu scorţişoară şi de cafeaua aburindă de pe marginea biroului.

Vreau să fiu. Să râd. Să fug. Să cred. Să sper. Să scriu.


marți, 5 august 2014

Parallel on the other side

Just put your hand on the glass, I'm here trying to pull you through. You just gotta be strong.


Sunt undeva departe. Singură. Caut un cer care se presupune că e acolo sus undeva, dar totul e prea întunecat şi nu pot să văd nimic. Avansez încet, cu teamă, spre ceea ce nu mai pare a fi acolo unde trebuia. Încerc să simt ceva cu buricul degetului. Nimic. Solitudine.

Încetul cu încetul rămân fără aer şi panica se instalează cu o atitudine paradoxal relaxată în corpul care tremură tot mai incontrolabil. Simt un val de aer cald venind din dreapta mea. Întind mâna din nou, plină de speranţă. Nimic. Din nou solitudine.

Liniştea apăsătoare îmi face urechile să ţiuie, iar mintea începe să urle disperată după ajutor. Nicio prăpastie în care să mă pot arunca, nicio mare în care să fug înot, niciun bolovan sub care să mă ascund, nimic nu apare în ajutorul meu.

Mai arunc o privire disperată în jur. Încă una. Apoi încă una. Ultima. O mână mă trage subit spre nu ştiu ce. Mă las trasă. Orice e mai bun decât neantul. Cine eşti? Unde mă duci? Du-mă. Nu vorbi. Taci. Zâmbeşte-mi doar, să ştiu că eşti chiar tu.

Mă opresc într-o oglindă. De o parte sunt eu, de cealaltă parte eşti tu. Acum ce fac? Cum trec? Cum ajung la tine?



luni, 4 august 2014

Cum ar fi?

I am a sucker for great, impossible, amazing love stories. So kiss me hard before you go.


Cum ar fi?

Dacă eu aş fi acolo sau tu ai fi aici? Dacă eu ţi-aş zâmbi copilăreşte ca şi cum te-aş cunoaşte de ani buni, coborând din tren, direct în braţele tale? Dacă m-ai săruta rapid, subtil, în gara plină de necunoscuţi, luându-mă prin surprindere?

Cum ar fi?

Dacă am mai pierde o noapte sub cerul înstelat, ţinându-ne ocazional de mână? Dacă marea ne-ar mângâia trupurile în acelaşi timp, în acelaşi loc, în timp ce schimbăm replici fără sens sau importanţă, încercând disperaţi să ne cunoaştem într-un timp mult prea scurt?

Cum ar fi?

Dacă totul ar fi perfect şi simplu, nu atât de complicat? Dacă am exista doar noi? Dacă tu ai fi şi eu aş fi şi totul ar fi pur şi simplu? Dacă ar fi soare, dacă ar fi muzică, dacă ar fi mare, dacă ar fi...Lângă o cafea fierbinte şi priveliştea răsăritului dinaintea ochilor, lipseşti tu.

Aşa că ce-ar fi dacă ai fi şi tu aici? Of, dacă ai fi.