I once had dreams of becoming a beautiful poet, but upon an unfortunate series of events saw those dreams dashed and divided like a million stars in the night sky that I wished on over and over again, sparkling and broken.
Am fost întotdeauna acea fată naivă şi prostuţă care a fugit de ea, oricât de mult şi-o dorea. Am avut mult, am pierdut însă şi mai mult. Am visat, am încercat, însă nu destul. Acum când totul e atât de departe şi fericirea pare un capitol dintr-o carte pe care am început cândva să o citesc, dar nu am terminat-o, nu mai ştiu ce să fac sau să spun.
Aş vrea să rescriu cartea aceea. Aş vrea să decid eu cum se încheie povestea. Aş vrea să fiu liberă. Sunt. Sunt liberă. Dar chiar şi acum nu simt asta. Ceva mă ţine legată de sol, aşa cum ancora ţine vasul dornic de ducă aproape de mal.
Vreau să mă arunc goală în mare, să zbor, să fug într-o lume a cărei limbă nu o cunosc, fără niciun ban sau vreun fel de experienţă. Vreau să trăiesc, să iubesc des şi la fel de intens de fiecare dată. Vreau să mă simt vie, tânără şi mai frumoasă ca niciodată.
Am uitat să mai râd cu poftă de orice nimic şi să mânânc ciocolată doar pentru că e luni, marţi, miercuri sau joi. Am abandonat scrisul de plăcere. Acum scriu doar de dor, de tristeţe sau de fericire. Am uitat de ceaiul cu scorţişoară şi de cafeaua aburindă de pe marginea biroului.
Vreau să fiu. Să râd. Să fug. Să cred. Să sper. Să scriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu