Why am I so emotional? This is not a good look, gain some self control!
M-am trezit azi-dimineaţă cu un gol în stomac şi cu senzaţia că nimic din viaţa mea nu mai e în regulă. Simt cum toate speranţele se evaporă în faţa mea, în timp ce încerc disperată să le cuprind cu degetele. Le simt pentru o secundă şi totul e perfect...însă curând, mereu prea curând, ele dispar. Şi tu odată cu ele. Şi plâng, urlu, dau cu pumnii în pereţi, simt că nu mai pot, dar supravieţuiesc.
Apoi te întorci la mine prosteşte. Naiv, simplu şi fascinant totodată, mă întorci din drum. Ştiu că nu asta vrei şi faptul că toate acţiunile tale îmi spun altceva, mă face să îmi doresc să uit că exişti. Să uit de toată durerea asta nenorocită care mă face să cred că o să îmi pierd minţile în curând. Să uit de mâna ta caldă, atât de mare încât simt uneori că m-ai putea cuprinde cu totul în ea. Vreau să uit şi de sărutul tău atât de simplu, dar năucitor şi plin de suflet. Vreau să uit de tot, dar nu ştiu cum. Vreau să uit şi ghici ce...acum chiar nu mai pot.
Aş vrea să pot să fug undeva departe...undeva unde să nu îţi mai simt influenţa la tot pasul, unde să nu îţi inspir parfumul cu fiecare gură de aer pe care o iau, undeva unde, oricât de mult m-ai căuta, să nu mai vreau să îţi răspund. Vreau să fug acolo unde să pot să încetez să mai lupt alături de tine şi împotriva ta. Ironia e că pe măsură ce scriu toate acestea, singurul gând adevărat care îmi conduce mintea e că te vreau. Te vreau atât de mult încât simt că îmi pierd controlul, minţile, sufletul, raţiunea. Te vreau şi vreau ca şi tu să mă vrei.
Te vreau, la naiba, dar se pare că o să rămân cu vrutul, cu un gol în stomac şi gândurile vraişte. Iar tu o să continui să mă faci să îmi doresc să dispar şi să exist totodată, pe măsură ce te joci tot mai mult cu capul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu