luni, 10 noiembrie 2014

Kind of...sometimes...maybe


There's no telling how long it's going to take to clean up that chaos once you've begun. Because sometimes you don't know what you're in for. You don't know exactly what you're about to face. You don't know what secrets the body in front of you holds. And whether, by the time it's all over, if there's anything left worth saving.



Nu ştiu dacă mai e ceva de salvat. Şi asta pentru că nu ştiu nici măcar cine eşti. Nu ştiu dacă mai eşti acelaşi, dacă mai eşti oare bărbatul acela perfect, minunat de uşor de citit, fascinant prin onestitatea ta pură de copil.

Îmi spui că nu mai vrei nimic. Dar mă tot întorci din drum atunci când vreau să plec. Încerc să te citesc, dar eşti o carte închisă, ţinută sub lacăt. Iar atunci când reuşesc să văd în spatele scutului, ei bine, te închizi şi mai tare şi fugi.

Îmi spui că e greu, că nu poţi, că nu ştii…dar niciodată nu îmi spui că nu vrei. Cum pot eu oare să ştiu ce să fac sau cum să fiu lângă tine dacă tu mă faci mereu să îmi pun tot mai multe întrebări? Cum pot eu oare să plec sau să rămân? Cum? Te-ai gândit?

Iată că mă trezesc din nou că pierd ore în faţa calculatorului scriindu-ţi romane pe care sunt sigură că nu le citeşti. Şi poate e mai bine aşa. Poate e mai bine să nu mai poţi nici tu să îmi citeşti gândurile. Poate aşa te vei deschide tu, în speranţa că mă voi deschide şi eu. Poate…

Iar poate. M-am săturat de poate. Vreau siguranţă. Cu toate că nici acest poate nu e pe deplin indezirabil. Of…mă gândesc oare cât timp de acum încolo va mai trebui să trăiesc în acest purgatoriu al incertitudinii. Cu tine, probabil, o viaţă.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu