joi, 27 ianuarie 2011

Ce înseamnă viaţa?


Viaţa e un drum care nu se sfârşeşte niciodată şi e tot timpul ceaţă,copaci al căror crengi îţi zgârie faţa şi te împiedică să mergi mai departe dar totodată frunzele lor care îţi mângâie rana şi te vindecă, de asemenea motivează să îţi continui drumu...acesta fiind presărat cu dificultăţi mai mari sau mai mici pe care oricum le vom uita şi trece peste, orice ar fii...vor fii noroaie care te vor împiedica...ploi care par nesfârşite...mâini din întuneric...dealuri prea mari....vorbe prea urâte...aparente, tot ce e rău dar care se vor transforma în praf şi scrum datorită razei de soare care arde tot şi strânge praful ascunzându-l în ultima celulă a inimii...şi drum care se va termina cu un nor alb pe care te aşteaptă EA şi cu care vei pluti pentru restul eternităţii prin neant...


by Manu :x



miercuri, 26 ianuarie 2011

:x:x:x




Către Galateea
Nichita Stănescu

Îți știu toate timpurile, toate mișcările, toate parfumurile
și umbra ta, și tăcerile tale, și sânul tău
ce cutremur au și ce culoare anume,
și mersul tău, și melancolia ta, și sprâncenele tale,
și bluza ta, și inelul tău, și secunda
și nu mai am răbdare și genunchiul mi-l pun in pietre
și mă rog de tine,
naște-mă.

Știu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai există aproape-
după-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea...
și tot ce e dincolo de ele,
și atât de departe încât nu mai are nume.
De aceea îmi îndoi genunchiul și-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngână
Și mă rog de tine,
naște-mă.

Știu tot ceea ce tu nu știi niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârșitul cuvântului a cărui primă silabă tocmai o spui
copacii-umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile-mișcătoare umbre ale sângelui tău,
și pietrele,pietrele-umbre de piatră ale genunchiului meu,
pe care mi-l plec în fața ta și mă rog de tine,
naște-mă.
Naște-mă.

vineri, 21 ianuarie 2011

Poem


B-26
by Ezra Fitz

It’s a number.
It’s a song.
It’s a girl.
Smooth.
Pearl joy packed.
Gold falafel,
As through ice.
It’s four-thirty.
Morning with
Phone calls.
It’s deaf mute.
It’s cheap.
A foreign car.
Maybe bingo.
Lucky night?
Something says
It smells bad.

http://www.youtube.com/watch?v=c16KraHZ7GE&ob=av2el

miercuri, 19 ianuarie 2011

Haha


Ye ye ye ye yeeeea:))
Mă simt amuzantă azi. De ce? Nu știu. Așa aiurea. Am chef să fiu miștocară, să ascult și să văd miștocăreli dar nu și să fiu miștocărită.
Am chef să sar ,să dau din cap ca o bezmetică, să urlu, să dansez, să fiu nebună. Nu că n-aș fi și în rest, dar azi în mod special.
Am chef să prind băieți de fund, să fluier, să flirtez cu nerușinare cu oricine, oriunde.
Vreau să mă simt bine și vreau asta acum. Vreau să râd până mi se taie respirația și să nu mă intereseze de nimeni și de nimic.
Și vreau o napolitană. Două. Zece.
Și guess what. Exact așa o să și fac. Screw them all. Astăzi it's all about me:D

lovelovelove

http://www.youtube.com/watch?v=04zaL7wIbmc

Update

My heart skipped a beat today:x

http://www.youtube.com/watch?v=IBGYRtVqVSM

marți, 11 ianuarie 2011

Fantoma


E noapte.
Linişte.
Întuneric.
Clopotul din turn bate pentru a douăsprezecea şi ultima oară.
Ascult liniştea mormântală în care s-a afundat lanul de maci.
Simt.
Văd.
Aud totul.
Fiinţa mea e aici. Sufletul mi-e departe.
A plecat odată cu ultimul urlet de disperare. Nu s-a mai întors de atunci.
Aştept însă.
Sper.
Mă gândesc.
Cât înseamnă o eternitate?
Atât sunt condamnată să trăiesc în întuneric, fără glas.
Fără suflet.
Noaptea e pe sfârşite.
Cerul e-un amalgam de culori acum.
Macii se deschid.
E viaţă peste tot. Iar.
Şi totuşi...
Cât trebuie să aştept până se termină eternitatea?


luni, 10 ianuarie 2011

Run


Aş fi vrut să te mai privesc odată înainte să plec. Aş mai fi vrut ca măcar odată buzele noastre să se atingă, să-ţi simt pentru încă o secundă întreaga fiinţă. Mi-ar fi ajuns pentru eternitate.

Însă mă grăbeam. Unde? Nici eu nu ştiu. Privesc dezamăgită imaginile trecutului iar şi iar, derulez filmul poveştii noastre de dragoste şi pun pauză cu o secundă înainte de momentul despărţirii.

Ar fi trebuit să spun “da” când m-ai întrebat dacă vreau să rămân şi nu “poate”. Ar fi trebuit să mă fi ţinut cu toate forţele de sentimentul pe care îl aveam când mă priveai cu ochi adânci şi plini de mister şi când îţi simţeam atingerea suavă şi plină de înţelesuri.

Aş fi o ingrată să spun că îndoiala şi ezitările ne-au îndepărtat. De ce să dau vina pe simple erori ale minţii când ştiu cu siguranţă că inima are o putere infinit mai mare de convingere?

Am fost proastă, da. Şi acum stau şi-aştept să vii, când ştiu că eu ar trebui să zbor spre tine în secunda asta. Mă uit însă în continuare pe geam şi cutreier cu mintea străzile ce duc spre gară, în speranţa că voi vedea măcar o urmă lăsată de tine.

Vreau doar o şansă să nu mă mai grăbesc… o şansă doar să spun “da” şi nu “poate”.

Printre volane şi evantaie


Stăteam lipită de banca rece. Nu aparţineam peisajului ...deodată gândul mă duse la tine şi totul în jur căpătă o importanţă. Un val de aer cald mă învălui şi priveam încântată cum totul în jur se schimba. Purtam corset şi o rochie lungă ,verde cu volane iar părul îmi era prins în coc. Pe alocuri trăsuri aşteptau să pornească la drum ,iar graba cu care se îndreptau oamenii până mai acum o secundă fusese înlocuită de plimbări acompaniate de conversaţii simple, dar extrem de plăcute. Erai şi tu acolo,bineînţeles, elegant îmbrăcat şi chipeş. Mi-ai sărutat mâna galant şi m-ai invitat la o plimbare scurtă. Au trecut poate minute bune, ore chiar...înţesate cu poveşti nemuritoare pe care mi le spuneai atât de firesc, încât ajunsesem să le cred reale. Apoi ne-am oprit pe aceeaşi bancă pe care stăteam de una singură cu ceva vreme înainte. M-ai privit îndelung iar eu eram,după cum păreau ochii tăi a spune, unica fiinţă din lume spre care îţi doreai vreodată să îţi îndrepţi privirea. După un timp însă, inevitabilul s-a produs, şi ,de ochii lumii, mi-ai sărutat doar mâna şi te-ai îndepărtat cu aceeaşi gentileţe cu care m-ai întâmpinat.

Am pus pe hârtie tot ce simţeam, ce vedeam, astfel încât chiar şi atunci când nu eram împreuna, să mă simţi totuşi aproape. Din nou, timpul a trecut..însă de această dată nu minute sau ore, ci luni,poate ani... cât trecuse nu mai ştiu exact. Dar nu conta,căci scrisorile noastre făceau ca parfumul trupurilor, atingerile şi săruturile transmise fugitiv cu ajutorul unei pene îmbibate în cerneală să pară pe cât de reale, pe atât de longevive. Ştiam cu siguranţă că într-o bună zi toate acele cuvinte aşternute pe hârtie aveau să devină o realitate de necontestat...

Mi-am îndreptat privirea spre cerul ce părea un ocean de culori şi sentimente. Soarele apunea ,anuntând sfârşitul unei noi zile fără tine. Apoi însă un fior de extaz m-a cuprins când ţi-am simţit atingerea inconfundabilă pe gâtul meu şi am ştiut că cerneala avea să-şi piardă rostul din acel moment.

duminică, 9 ianuarie 2011

Message in a bottle


Mi-ai promis că dragostea ta va ajunge la mine într-un târziu, într-un fel sau altul. Așa că am așteptat câteva zile. Dar apoi zilele s-au transformat în săptămâni, luni, apoi ani. Te-am căutat în prima rază de soare dimineața și în ultima scânteiere înainte ca luna să își ia locul impunătoare pe cer. Te-am căutat apoi pe străzi pustii ce se aflau însă într-o agitație continuă, locuite fiind de fantasme ale trecutului. Asemenea mie, nu își găseau locul într-o lume cu mult prea mare pentru niște suflete chinuite de singurătate.

Unul din drumuri m-a dus pe cel mai înalt munte. Am trecut de ploi, vânt și chiar nori și am ajuns în vârf. Priveliștea ce mi se desfășura dinaintea ochilor era sublimă...aproape perfectă. Însă lipseai tu. Așa că am coborît și mi-am continuat drumul. Am străbătut continente, mări și oceane într-o suflare, dar totul a fost în zadar. Pierdusem de mult urma dragostei.

Dezolată și ajunsă o tenebră fără țintă sau vreun sens al direcției, m-am așezat pe malul mării și am privit spre larg, căutându-i capătul. Era singurul loc în care nu căutasem și singurul loc în care ar fi putut fi, bineînțeles! O scânteie de speranță mi-a îndreptat trupul obosit dar însetat după dragoste spre linia orizontului unde o sticlă transparentă ce purtase un mesaj pentru cine știe cât timp mă aștepta, certându-mă pentru că nu realizasem un lucru atât de ridicol mult mai devreme...

„ Oriunde ai fi în lume

Și oricât de greu ți-ar fi

Întoarce-te la singurul loc din lume

Unde sufletele noastre

Împreună mereu vor fi.


http://www.youtube.com/watch?v=RItDWLvx8S0