Poate - partea a doua

Simțea miros de măr copt cu scorțișoară venind de jos. O amețea. Sau să fi fost vinul fiert? Dar nu-și amintea să fi băut. Deși umezindu-și buzele a simțit urmele vinului pe ele. Instinctiv, și-a îndepărtat ochii de fața lui și s-a uitat pe geam. Ningea. Ningea?

Poate - partea întâi

http://thelifeofagreenfairy.blogspot.ro/2012/11/poate.html

Stătea și îl privea încă mirată ca un copil care nu înțelege de ce anumite lucruri trebuie să fie așa sau așa. Era micuță...în ciuda piedicilor din viața ei, în ciuda nedreptăților și a timpului pierdut căutând în van, era încă doar un copil...deși ai fi crezut că poate...

Poate! Iar poate! Chiar și acum când fericirea ei atingea pentru prima dată cote maxime, poate îi ieșea în cale. Poate ar fi trebuit să plece...dar nu de lângă el, ci de lângă restul. Să plece și să se ascundă în brațele lui, acolo unde totul părea mereu perfect și bine. Acolo unde se simțea mereu protejată chiar și atunci când nimic nu era bine nici între ei.

Poate că ar fi fost mai bine așa. Poate…poate că încă mirosea a scorțișoară și a vin fiert. Chiar și după aproape un an. Sau poate era totul doar în mintea ei…oricum ar fi fost, îi plăcea atmosfera care se crea în jur de fiecare dată când era lângă el.

Îl ținea încă de mână, își dorea încă cu ardoare să îi sărute buzele, ochii, mâinile…poate că își dorea asta acum chiar mai mult ca atunci când apăruse primul poate.

În ciuda a ceea ce credeți probabil, această nouă incertitudine era una bună. Era una promițătoare, plină de iluzii și planuri. Era un poate care, paradoxal, îi oferea siguranță și certitudine.

Poate se va însura cu mine...

Poate îmi va ierta mici greșeli și urlete prostești...

Poate în ciuda nesiguranței zilei de mâine, mă va iubi la fel și peste ani...

Câte un poate care o făcea să râdă copilărește la fiecare idee. Cine ar fi crezut? Ea din toate celelalte. Ea să fie cea care avea onoarea să se supere pe el și apoi să îl ierte de fiecare dată. Ea să fie cea care îi săruta fruntea ca pe o icoană și cea care îi strângea mâinile masive în mânuțele care erau doar jumătate cât ale lui. Ea să fie cea care îl punea pe jar cu un poate, în timp ce zâmbea în interior știind că orice poate era de fapt un da.

Poate...poate vor rămâne împreună o viață...poate se vor iubi la fel de mult mereu...poate chiar mai mult...poate va fi bine...sau poate va fi rău...poate va dispărea și poate ăsta odată și odată...sau poate nu.

Poate că de fapt asta nu contează...poate că tot ce contează e că el e al ei iar ea e a lui. POATE...