Slăbiciune, oglinzi, iubire

Ești slăbiciunea mea...

Aș vrea să nu fi coborât niciodată din autocar...

Acum, stând în pat, rememorez fiecare secundă a vacanței noastre. Îmi lipsesc toate momentele care au făcut cele trei zile atât de frumoase...perfecte.

Aș vrea să putem să ne întoarcem în patul tău de acasă unde parcă fericirea și iubirea noastră erau singurele care existau în lume. Pare că am fi plecat de acolo acum o mie de ani...însă ceasul îmi arată că au trecut doar câteva ore. Câteva ore ne despart de singurătatea în doi după care tânjim în fiecare zi cu ardoare și de care profităm din plin și doar pentru câteva secunde.

Dacă ar fi fost un film aș fi pus pauză la sărutul tău de dimineață. Aș fi pus pauză și la joaca noastră copilărească, la mușcături, la râsete. Aș fi pus pauză de fiecare dată când am sărit în brațele tale implorându-te să mă mai săruți puțin. Aș fi pus pauză la fiecare moment în parte...

Aș vrea să fi putut să rămânem în autocarul acela o eternitate...deși era plin de alți oameni și deși am înțepenit pe scaunul tare și incomod, aș fi vrut să te țin de mână și să privim cum colțuri feerice de lume apar și dispar dinaintea ochilor noștri. Aș fi vrut să rămânem acolo unde timpul părea că se pierde printre râuri și păduri.

Te-aș fi ascultat de un miliard de ori spunându-mi Îmi place să am o femeie în cameră..să mă uit la tine cum te privești în oglindă. Te-aș fi pus pe repeat la fiecare cuvânt rostit și la fiecare răsuflare...of...de-aș putea. Aș vrea să nu fi coborât niciodată din autocar...