Doi nebuni

A tras mașina în parcare, a oprit motorul, a blocat ușile și a privit-o. Un răsărit perfect deasupra mării, un buchet de lalele, ciocolata belgiană și fotografia perfectă a situației perfecte...toate acestea i-au trecut prin minte în timp ce îl privea cum încerca să îi explice că a părăsit-o pentru ea. Pentru ea! Credea că lucrurile acestea nu se întâmplă pentru ea. Renunțase la fericire de trei ori doar cu el. 

În momentul în care a privit-o cu ochi mari și zâmbitori, tot ce putea să gândească era că și-ar fi dorit mult să îl sărute, să se lase pradă brațelor lui și să rămână acolo o vreme. În schimb, reacția ei ciudat de serioasă l-a speriat. Cred că din acel moment ceva s-a rupt. Sau poate că nu acela a fost momentul în care ea și-a dat seama că ceva nu era cum trebuia. Cred că de fapt momentul de cumpănă a fost atunci când a ieșit pentru ultima dată din mașina lui și un sentiment supărător nu i-a mai dat pace.

Oare unde merge toată această îndrăgosteală dacă nu e consumată?, se gândea ea la câteva ore de la ciudata despărțire dintre doi oameni care nu au fost niciodată împreună. Oare ce se întâmplă cu mine, cu el, cu săruturile gândite, îmbrățisările multașteptate, planurile rostite și iubirea care nu a apucat nici măcar să se nască? Unde merg toate acestea?

Dintre acorduri de chitară, un serial de care nu mă satur niciodată și o zi cu soare, te-aș alege pe tine. Dar nu știu dacă tu mai ești pe listă . It ain't over till the fat lady sings? Well, eu aud momentan o întreagă orchestră în minte. Ultima noastră discuție nu ar fi trebuit să fie ultima. Ar fi trebuit să fie altfel, deși lucrurile acestea nu se întâmplă pentru mine. Fericirea nu se întâmplă pentru mine.

Dintre o plimbare în parc, înotul în ocean și un somn bun de amiază, aș prefera îmbrățișarea ta. Dar îmbrățișarea cred că nu mai vine. Reiau constant lucrurile care s-au întâmplat și încerc să îmi dau seama dacă tu nu te-ai îndrăgostit și povestea asta nu e atât de frumoasă pe cât mi-ai pictat-o sau m-am îndrăgostit eu prea mult și mi-am desenat singură povestea în culori vii. Tind să cred că frica ta de a-ți asuma riscuri, distruge totul. Cred că nu îți dai seama câtă bucurie emani când faci ceva spontan.

Oricum ar fi...acum am un nod în gât. Așteptam să ne contrazicem, să mă prinzi de mână și să nu mă lași să renunț. Așteptam să am ocazia să îmi fac amintiri. Acum am doar o discuție care nu a dus nicăieri și imaginea ta în minte. Oare așa trebuia să se încheie totul? Înainte să înceapă cu adevărat? Înainte să am măcar ocazia să îți sar în brațe și să îți spun la mulți ani? Înainte să ieșim la o a doua înghețată? Înainte să ne îmbătăm și să ne sărutăm prostește, deși am spus că o să așteptăm? Înainte să trăim?

Sau poate doar dramatizez eu totul până la extrem. Așa-mi trebuie dacă mi-am lăsat iar scuturile la pământ și am fost vulnerabilă. M-am îndrăgostit prostește de o idee și până să mă lași iar să o iau razna am crezut că și tu simți la fel. Așa că spune-mi...suntem doi nebuni? Sau mi-am pierdut doar eu mințile după un vis de posibilă iubire?