Adina: Limuzina dragostei

Pentru Manu...

Ziua asta nu era o zi obișnuită de toamnă...vântul adia prea tare, lăsând aerul rece să te ducă cu gândul la iarna cu căciuli, mănuși și fulare tricotate înfășurate de gât, însă frunzele portocalii și cele galbene îți indicau în plutirea lor lină o speranță de toamnă târzie . Mă îndreptam către tine, iar gândul că urma să te vad nu mă lăsa să simt și să sesizez orașul și oamenii care așteptau cu mine venirea autobuzului galben, parcă în ton cu imaginea anotimpului arămiu…

Am așteptat 15 minute și parcă așteptasem 3 ore…când vine? Cât mă mai desparte de tine?? În sfârșit mașinăria gigantică a ajuns și își deschise porțile să mă primească, am urcat și m-am așezat lângă geam. Muzica din căști și priveliștea m-au facut să mă gândesc intens la noi și la cât de bine ne merge…după câteva stații lumea coborâse și am rămas eu și șoferul…ciudat nu mă simțeam singură…am început să ignor oarecum melodia și să îmi imaginez…

Iată-mă în limuzina mea galbenă care mă duce la tine…era bine :îmi sorbeam sampania , îmi retușam machiajul ca să arăt impecabil și îi spusesem șoferului că e timpul să mă lase la destinație.Era atât de bine în limuzina mea și ce era și mai bine era că mă ducea la tine…

Ce frumos e să ai imaginație și ce bine că la sfârșitul călătoriei “limuzina dragostei” m-a lăsat la tine…