miercuri, 17 iunie 2015

Ce vrei? sau Călătoria spre adevăratul eu



Nu există perfecţiune în viaţă. Există, din păcate, prea frumos ca să fie adevărat


Atunci când te gândeşti că ceva e prea frumos şi că ţie nu ţi se întâmplă lucruri atât de bune, cel mai probabil ai dreptate. Mai mult ca sigur ceva o să meargă prost. E o lege a naturii. Lumea are nevoie de un echilibru. Dacă ţi se pare că totul este ca în filme, aminteşte-ţi că până şi în filme cineva ajunge să sufere într-un final. De cele mai multe ori, tu eşti cel/cea care suferă. 


Dacă eşti diferit, aşa ca mine, poţi să uiţi de fericirea absolută. Viaţa nu e ca în filme. Mi s-a spus că ideea esenţială este ca viaţa să bată filmul. Ei bine, viaţa unei persoane diferite bate la propriu filmul. Îi dă câţiva pumni sănătoşi, iar sufletului tău îi spune să se trezească la realitate. Dacă e too good to be true, asta este pentru că aşa şi e. Nu te aştepta să fii acceptat. Nu te aştepta ca factorii care te diferenţiază de cei din jur să fie doriţi şi chiar iubiţi. Tocmai lucrurile care te fac special, într-un mod ciudat, sunt cele care te vor îndepărta de normalitate, de cei care îşi doresc doar o viaţă simplă, clişeică, împănată de stereotipii.


Culmea este că exact cei care îşi doresc această viaţă monotonă sunt cei care se plictisesc cel mai repede şi care, paradoxal, fug de ciudăţenia ta care iese din tipare. Gândeşte-te dacă vrei să fii unul din ei sau unul din noi. Vrei să renunţi la ceea ce te individualizează? Vrei să renunţi la obsesiile tale dubioase, la momentele în care dansezi ca un bezmetic indiferent de loc sau moment, la impulsivitatea care mai mult ca sigur în 99% din cazuri deranjează? Sau vrei să fii tu însuţi, ciudat, diferit, dar fericit? 


Vrei să fii acceptat şi la 90 de ani să îţi dai cu pumnii în cap că ai pierdut singura viaţă pe care o ai, luptându-te să ai pe cineva lângă tine? Sau vrei să trăieşti cu adevărat, în afara graniţelor impuse de o societate bolnăvicioasă, avidă după normalitate?


Gândeşte-te. Ce vrei?