Ce să-ţi mai spun? Nu mai ştiu.

Heaven, Hell, Limbo. No-one really knows where we're going or what's waiting for us when we get there, but the one thing we can say for sure with absolute certainty is there are moments that take us to another place, moments of Heaven on earth, and maybe for now, that's all we need to know. 

M-am încurcat multă vreme printre cuvinte pretenţioase şi scuze penibile. Te-am scuzat de prea multe ori şi pe mine m-am condamnat la ani şi ani de carceră. Am uitat să mai râd, să plâng, să scriu, să ascult. M-am ramolit uşor uşor ascultând de o voce care nu era a mea.

Ce să-ţi mai spun? Nu mai ştiu.

M-am săturat să tot caut gânduri adecvate pe care să le împrăştii pe foaia îngălbenită de timp, cu un condei care se vrea a fi perfect. Nimic nu e perfect. Perfecţiunea nu e perfectă. Ciocolata belgiană, cuvintele alese, cea mai frumoasă zi de vară, nimic. Nimic nimic nimic. Aşa că nu, nu o să mă mai exprim conform tiparului.

Ce-ar fi să vorbesc liber acum?

Dac-aş şti măcar ce să spun...dar nu mai ştiu ce vroiam să zic. Mă gândesc la mare, la libertate, îngheţată, frumuseţe pură, ochi blânzi şi o voce caldă care să îmi ridice temperatura corpului mai mult decât ar fi normal. Mă gândesc la nimic, dar la tot. Filosofez. De fapt, ce tot spun? Aberez.

Las-o baltă. Nu mai are rost. Oricum m-am pierdut deja în alte gânduri.