miercuri, 16 aprilie 2014

Cine sunt?

Is this me? Is that you? 


Încerc să mă regăsesc în articole scrise de-a lungul anilor, însă mă văd în foarte puține. Oglinda îmi arată o figură puțin recognoscibilă. Hainele pe care le îmbrac parcă nu îmi aparțin. Mă recunosc tare puțin. Cu fiecare zi care trece, încerc să mă recuperez pe mine însămi, căci mi se pare că mă văd treptat în tot mai puține locuri.

Pe cine mint? Nu mă mai văd nicăieri. Nu mă recunosc. Nu știu cine sunt. Cine sunt? Cine ești? Cine sunteți voi toți aceștia care treceți pe lângă mine și mă priviți cu dezinteres vădit? Cine ești tu cel care mă saluți cu drag, printr-o fluturare discretă a mâinii și îmi zâmbești vizibil emoționat?

Oprește-te puțin. M-aș prezenta însă nu știu cum să încep. Nu știu cum să îți spun. Ba chiar mai mult, aș vrea să te întreb: tu știi cine sunt? Spune-mi, te rog. Mă cunoști? M-ai iubit? Mă iubești? Îți simt palmele calde pe obraji și am impresia că acolo și trebuie să fie și constat mirată că mi-ai lipsit. Cine ești? Spune-mi...am știut să iubesc? Am știut să te fac fericit? Oare mai știu să o fac?

Nu știu cine sunt. Cine sunt? Cine ești tu acela care mă ocrotești și îmi oferi atâta iubire?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu