"You know, I know a liar when I see one because I am a liar."
Adevărul este că fiecare dintre noi minte cel puțin odată în viață. Că mințim în legătură cu numărul de pahare de vodka ingerate într-o seară x în barul y, în legătură cu o notă în generală, în legătură cu existența unei nopți petrecute cu personajul z sau cu orice alt lucru important sau cu totul irelevant, asta nu mai contează.
Ceea ce contează e că atunci când ajungi veteran în ale mințitului, nu mai poți deosebi, iar dacă poți o faci cu dificultate, minciuna de adevăr. Tinzi să crezi că dacă tu o faci cu nesimțire și dezinvoltură, mai mult ca sigur că o fac și cei din jur. Să ne înțelegem…nu sunt o mincinoasă. Nu scriu aceste rânduri pentru că sunt persoana aceea care a ajuns să piardă șirul minciunilor și care nu mai deosebește propria realitate de universul paralel dominat de fals și înșelăciune.
Sunt însă acea persoană care minte să zicem ocazional. Atunci când adevărul pur și simplu nu este o opțiune și nu va fi niciodată. Astfel, fiind nevoită să fac minciuna să se confunde cu realitatea, am ajuns să recunosc un menteur atunci când îl văd…sau cel puțin așa credeam…acum nu mai știu. Am ajuns la un nivel de paranoia vecin cu nebunia.
Ce vreau să spun de fapt, întrebarea de la care a pornit tot acest nonsens este Oare și el mă minte?
Am ceaiul cu miere, scorțisoară și lămâie în față, etern confident și muză, însă de această dată răspunsul sau posibile variante de răspunsuri cât de cât plauzibile refuză vehement să apară. Așa cum refuză să apară și indicativele ipotezei conform căreia sunt nebună, bezmetică, paranoică degeaba și el de fapt e bun ca pâinea caldă.
Așa că m-am întors la vechiul truc…strig pentru a mia și sper ultima oară Oare și el mă minte? și aștept să-mi cadă răspunsul din cer, din pom sau din orice alt lucrușor mai înalt decât subsemnata…am așteptat, aștept și voi aștepta mereu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu