M-am trezit de dimineață cu o durere groaznică de cap,
sensibilitate la lumină și cu inima sărindu-mi din piept. Cu toată suferința
post-alcool, singurul lucru la care m-am gândit când sinapsele au reînceput să
lucreze ai fost tu. Și asta m-a făcut să zâmbesc.
Am închis ochii la loc și mi-am împreunat mâinile ca într-o
îmbrățișare, lăsând destul spațiu pentru ca tu să încapi între mine și ele.Le-am
strâns apoi până te-am lăsat fără aer și îți simțeam parcă inima bătând...tic...tac...tic...tac...
Morocănoasă că nu ești totuși fizic aici, m-am ridicat din
pat fără prea multă vlagă și în drumul spre bucătărie m-am oprit în fața
geamului de la ușa scărilor. M-am privit atentă. Ceva s-a schimbat. Părul mi-a
mai crescut puțin, dar nu cred că asta e...ochii îmi par mai mari, mai plini de
viață...buzele îmi sunt încadrate într-un zâmbet perpetuu...par mai tânără, mai
fericită, mai...vie.
Mi-am făcut o cafea și instinctiv ți-am făcut și ție una.
Două lingurițe de zahăr, nu-i așa? Ți-am lăsat cafeaua pe măsuța din sufragerie
și am sărutat aerul scurt, drăgălaș în locul în care de obicei stai tu pe
fotoliu. M-am întors apoi în pat somnoroasă, dar mulțumită.
Somn ușor, dragule. Mâine o să te văd cu siguranță.
Hmmm :-?
RăspundețiȘtergere