S-au privit îndelung și au zâmbit. Știau ceva ce lumea din
jur nu putea să înțeleagă sub nicio formă.
Nimeni nu se aștepta ca ei să se dorească atât de mult. Erau
atât de diferiți...atât de departe unul de celălalt, chiar dacă se aflau în
aceeași încăpere. Uneori era ca și cum nici nu s-ar fi cunoscut.
Puși în fața imposibilității de a alege între bine și rău,
au decis să rămână undeva între lumi. Nu puteau concepe să trăiască unul fără
celălalt. Cum s-ar fi putut așa ceva? El trăia prin ea, iar ea prin el. Întradevăr
aveau și zile rele. Zile în care nu se puteau privi. Căci știind cât era totul
de simplu, nu puteau nici ei înțelege de ce nu puteau fi împreună.
Cu toate acestea, se întorceau mereu în acel Purgatoriu, în
care la răstimpuri totul era exact așa cum trebuia să fie. Sublim. Frumos. Perfect.
Își vorbeau doar de dragul de a se simți aproape unul de
celălalt. Cuvinte amestecate și fără înțeles, puse pe coli albe de hârtie. Privite
însă cu atenție, acele vorbe lipsite de importanță pentru cei din jur, pentru
cei doi reprezentau un singur mesaj: Vino înapoi, căci eu fără tine nu trăiesc.
S-au privit iar îndelung și au zâmbit. Nu le păsa că lumea
nu-i înțelege. Ei știau mai bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu