marți, 29 decembrie 2009

lacul misterelor


...[...]...Azi vreau sa merg in parc. Am gasit o pereche de role intr-un cufar micut ascuns intr-o gaura in peretele din spatele canapelei. Slava Domnului ca sunt atat de curioasa. Nici macar nu-mi pasa ce cautau rolele acelea acolo. Tot ce stiu e ca deabia astept sa dau o tura. Desi nu prea cred ca stiu sa umblu pe asa ceva.

Mi-a trebuit ceva timp sa-l conving pe Nick sa vina cu mine. Si nu stiu de ce, pentru ca se da incredibil pe role. Ce e si mai incredibil, e ca EU, Emily, ma dau de parca as fi facut asta toata viata… Nick vorbeste mult. Imi place asta la el. E vesel dar putin timid si imi pune intrebari la care nu m-as fi gandit vreodata. Sau poate da. Nu stiu. N-am amintiri.

-Emily, draga mea, trebuie sa ma asculti. Omul asta nu te ajuta cu nimic. Cosmarurile nu au incetat, iar pe el nici macar nu il deranjaza. Trebuie sa-i spui sa plece. Altfel o voi face eu.

Nick sta la noi deja de 3 luni iar mama nu il mai place asa mult ,se pare. As putea spune chiar ca il detesta. Si nu inteleg de ce. De cand e el aici, am cosmaruri mult mai rar, ma simt mai bine, mai multumita cu viata mea fara amintiri.

-Nick nu pleaca nicaieri, Lilly. M-a ajutat mult. A vindeca o persoana nu presupune un spital macabru cu camere sumbre si camasi de forta sau pastile menite sa te drogheze pana nu mai stii nici cum te cheama, sa stii…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu