The bitch is back

Just so you know, I'm coming after you, honey;)>:)

I've changed my mind

Da, da, m-am razgandit. Nu te mai vreau numai pe tine langa mine. Am vazut ca asta nu e indeajuns. M-ai parasit, doar ca sa te intorci la mine dupa cateva zile, de atatea ori ca am pierdut numaratoarea. Si inca o faci. Sunt satula de promisiuni ,minciuni si intrigi. Imi spui ca ma iubesti, ma adori, ma faci sa te visez zi si noapte doar ca sa ai o rezerva pentru momentele cand te simti descurajat sau nu te simti indeajuns de bun? Ei bine, surpriza. Nu-ti mai merge trucul de-acum.

Vreau flori, ciocolata si restaurante scumpe. Vreau felicitari, scrisori de dragoste si multa, extrem de multa atentie. Vreau tot ceea ce merit si tu nu mi-ai oferit niciodata. * Te iubesc.* a,da? Demonstreaza-mi. Demonstreaza-mi ca esti cine spui ca esti, si ca intr-adevar vrei sa ma vezi fericita.

Fa toate astea si sunt a ta pe veci.

Update

Am fost răcită, până chiar azi. Adică sunt încă...dar îmi trece.

Băi, şi începusem să mă obişnuiesc cu horcăitul, temperatura ridicată, deci şi transpiratul în exces şi tusea enervantă. Acum că trece simt că pierd o parte din mine.

How awkward is that?! Mai mult decât atât mă mai bucur şi că mă întorc la şcoală... dar totuşi, fiind vorba de mine, "Radio Şanţ Cristina", cea care nu poate tăcea nici măcar din motive de securitate naţională (glumesc! dacă vreun agent FBI îmi citeşte blogul, vreau să ştiţi că sunt perfect capabilă să-mi ţin pliscul...deci dacă aveţi vreo slujbă de criminal în serie sau măcar detectiv, sunt aici :>:>), se înţelege că nu mai puteam sta de una singură în casă ca înebuneam.

Soooo...the bitch is back:x

xoxo

Vise sprijinite pe un umăr puternic

Era ceva în aer când l-a cunoscut. Nu, nu muşte, vreun gaz toxic sau fum. Era doar cald şi briza îi ciufulea părul umed şi nu o lăsa să vadă încotro se îndreaptă. Încerca ruşinată să-şi acopere ba un coş enervant pe faţă, ba o parte a corpului care o incomoda, când o rază de soare a întrerupt-o. I-a mângâiat obrazul fierbinte şi s-a prezentat.

Apoi a plecat. Pur şi simplu. Dar o ţinea încă în suflet şi ea pe el. Îi scria despre mare, despre el şi despre dragostea lor. Şi ea îi trimitea vise de iubire sprijinite de speranţa unei noi reîntâlniri. Îl dorea enorm, dar nu era îndeajuns ca aripile să i se deschidă şi să o ducă în braţele lui protectoare.

Gândul la el o ajuta să reziste, o însufleţea, dar o înnebunea. Îl iubea şi îl iubeşte aşa cum n-a iubit pe cineva vreodată. Şi încă îl aşteaptă închisă în cămăruţa-i de copilă speriată de enormitatea lumii care îi desparte. Îl aşteaptă să vina iar, să îi mai sărute odată obrazul fierbinte, să o ia de mână şi să se piardă pentru totdeauna în marea din ochii lui, oglinda inimii pe care i-a furat-o într-o zi caldă în care briza îi ciufulea părul în valuri şi faţa îi ardea de dorinţă.

Şi el a fost tot şi e tot dar vai, azi e încă atât de departe.

Aburi si miros de scortisoară

Mirosul de brioşe cu măr şi scorţişoară proaspăt scoase de la cuptor umpluse camera şi simţeam cum mă învăluie. Mi-ai luat mâna într-ale tale şi mi-ai atins buzele îngheţate de frigul unei dimineţi de iarnă iar căldura feţei tale m-a pătruns până în vârfurile degetelor.

Un fior de extaz m-a făcut să ameţesc şi m-am prăbuşit neputincioasă pe patul moale învelit în vălul de mătase pe care mi l-ai îndepărtat aproape insesizabil de la gât.Cu ochii închişi, te-am cuprins cu braţele-mi prea mici ca să te strâng aşa cum aş fi vrut şi m-am lăsat purtată de fiorul iubirii.

Razele soarelui băteau timide pe corpurile noastre tremurânde şi însetate după mai mult, încercând parcă să ne îmbrăţişeze cu căldură.Îţi priveam faţa angelică ce schiţa un zâmbet de copil în timp ce mă odihneam la pieptul tău, sub plapuma grea, cu părul răvăşit şi cămaşa ta pe mine.

Cu sunetul unei balade în surdină îţi şopteam cuvinte de dor şi iubire, asemenea îndrăgostiţilor din cărţile vechi şi prăfuite, uitate undeva într-un colţ al casei unde le pusesem atunci când nu mai credeam în iubire, sau în noi.

Apoi, însă, ne-am iubit prin praful de saltele şi de-atunci nimic nu a mai fost la fel...

http://www.youtube.com/watch?v=tZdedbfusMs&ob=av2e

Silence

Un val stingher îmi atinge uşor vârfurile degetelor şi simt cum mă cheamă la el. Fără să mai zăbovesc vreo secundă, mă avânt spre necunoscut asemenea unui pirat care, cu fruntea sus îşi conduce vasul spre pieire. Mă las pradă îmbrăţişării pătimaşe a mării cu braţele deschise şi ochii închişi, aşteptându-mi moartea. Ceva mă trage încet în jos şi lumina orbitoare a lumii de deasupra dispare treptat.

Cu fiecare secundă care trece, mă deconectez tot mai mult de simţuri şi, în curând, de tot ceea fără de care până acum câteva minute nu aş fi putut trăi.

Deschid ochii. Negru. Neant. Întuneric. Linişte. E tot ceea ce văd, simt şi vreau. Nu mi-e frică. În fond, de ce mi-ar fi? Mă agăţ de acest univers de singurătate cu întreaga-mi fiinţă şi mă rog să nu trebuiască să renunţ la asta vreodată.

Secunde, minute, ore, zile trec iar calmul adâncurilor veşnic întunecate ma cuprinde.

Din când în când, un căpitan coboară împreună cu nava sa, încercând cu disperare să iasă înapoi la suprafaţă, însă îşi găseşte curând liniştea, iar strigătele-i după ajutor se pierd în marele nimic ce ne înconjoară.

Închid din nou ochii şi ascult marea cum îmi cântă. Nu te opri, te rog. Continuă. Cântă-mi despre tine. Cântă-mi despre calm şi întuneric.

Valul însă mă trage înapoi la suprafaţă. De această dată corpul mi-e spumă şi lumina mă călăuzeşte. Simt marea, şi marea mă simte pe mine. Suntem una şi aceeaşi, pentru totdeauna, în armonia întunericului care odată a fost TOT.

Zâmbeşte

Un puf de un alb iernatic se opreşte deasupra mea, astupând soarele şi mă priveşte plictisit.

„Ce-i cu tine iar, copilă?”

Îi povestesc pe îndelete o pagină la întâmplare îngropată în monotonie din povestea vieţii mele, pare-se extrem de dificilă, acompaniată fiind de râsetele pline de ironie ale norului care pur şi simplu refuză să-mi lumineze şi măcar pentru o secundă existenţa şi aşa destul de întunecată.

„Copilă...copilă naivă şi prostuţă ce eşti...astea îţi par ţie a fi greutăţi? Habar n-ai tu ce sunt alea. Cum poţi crede, tu, văzându-ţi mânuţele cât un bob de mazăre, nepătate de ţărână, răni şi cicatrici adânc încrestate în piele ca tatuaje permanente făcute de mâna pricepută a vieţii, cum poţi crede tu că ştii ce e aia durere?

Priveşte-i, copilă, pe acei tărani ce îşi distrug mâinile, corpul, mintea şi existenţa de dragul familiilor lor încercate de foame, sete şi oboseală. Aceia sunt, fata mea, cei care ar trebui să-şi plângă de milă, şi nu tu.

Uită-te acum în dreapta ta. Ce vezi? Copii singuratici bântuind străzile ca nălucile care nu-şi găsesc liniştea pe acest pământ nepăsător şi nedrept şi caută înnebuniţi o portiţă spre o lume numai a lor. Aceia, din nou, sunt cei mai îndreptăţiţi să îşi dea cu pumnii în cap şi să urle după ajutor.

Îndreaptă-ţi acum, fetiţo, privirea spre pământ şi vei vedea cum, cu ultimele forţe, un bătrân întinde o mână stafidită şi tremurândă după sticla de alcool care zace abandonată de vreun tânăr aşa ca tine, care a încercat să-şi înece amarul, după a mia ceartă cu părinţii. Bătrânul acela se agaţă disperat de ultimul fir ce-l va duce spre un moment efemer de extaz. Acela, scumpa mea, cu siguranţă îşi va plânge de milă în scurtul moment de luciditate dintre două sticle de băutură şi un pachet de ţigări.

Acum, copilule, priveşte spre cer. Ce vezi? Neantul, marea de culori ce va fi mereu acolo. Nu importă că azi e întunecat, soare, plouă, ninge sau un nor plictisit ca mine îţi blochează unica rază subţirică de soare care a reuşit să răzbată dintre norii negri ce aduc din nou a furtună.

Îndreaptă-ţi ochişorii mari şi cafenii în sus şi zâmbeşte. Soarele va ieşi din nou.”

"Ah, scumpo, ce fund ai! Ca două pâinişoare! Şi, vai, dar ce sâni ai, ca perele târzii(adică mucegăite şi pline de viermi?) Pf, dar cel mai tare mă atrage, prinţeso, spatele tău ca stejaru din Borzeşti."

Ce ziceţi? Am uitat să adaug ceva la categoria Retardităţi de ţinut minte?/:)

Singură printre poeti

Când toate rimele mi s-au terminat, și sunt singură între poeți, fără inspirație si fără vreo idee cu sens, te strig și aștept.
Cu un creion tocit în mâna-mi tremurândă, și o cafea încă aburindă pe măsuța din lemn împletit, desenez figuri ale fantomelor trecutului, dar creionul nu m-ascultă. Mi te desenează pe tine. Doamne, și cât poți fi de frumos. Ochii mari de ciocolată, buzele sângerii, corpul care parcă mă cheamă la el, mâinile tale...Ah! Da! Mâinile în care mă cuibăream ca un pui de pisică în cel mai cald și sigur loc din lume.
Mi-e frig.
Te strig din nou și mă ridic, îndreptându-mi privirea spre zări. Soarele apune iar. Încă o zi fără versuri, fără sens. Unde ești? De ce nu vii?
Murmur un cântec de-al tău, surâd așa cum îți place ție și mai întorc încă o pagină scrijelită...poate ,poate, se va umple când te-ntorci:)
Mai strig odată și-mi răspund vrăbiile întârziate în graba de a mă părăsi și ele. Sau poate vin să te caute. Le-ai văzut?
Aud o șoaptă dulce, văratică, spunându-mi că mă iubește. Te-ai întors? Dacă da, atunci, te rog, taci. Nu vreau să-mi vorbești, nu vreau să mă cerți că încă stau și aștept pe veranda rece și întunecată. Vino doar la mine să mai pot să scriu odată versuri de iubire, de dor... de tine.
Cafeaua cu miros de scorțișoară și miere s-a răcit. Nu mai vrea să te aștepte. Neîmplinirea, ca o adiere tomnatică aduce cu sine cuvinte de dor și de amăraciune. Dar nu-i nimic. Te văd venind încet din pădurea întunecată, și tot ce-a fost vreodată nesigur dispare odată cu ultimul val de amăraciune rămas pe lângă casa veche și dărăpănată.

Flori de lumină

Ce-mi ascunzi? Ce-mi ascund ochii tăi mari şi adânci şi nu vor sub nicio formă să-mi arate?
...
Tristeţea lor mă apasă, ştii ? mă atrag, dar mă intrigă. Doamne. Ştii tu oare cât îmi sunt de dragi? Ştii cât îmi doresc să-i cunosc, să le ascult povestea, să îi iubesc?
Ascultă-mă, te rog. Nu m-auzi cum te strig şi cum te rog să vii odată?
Priveşte! Mă vezi? Sunt chiar aici, în dreptul ochilor tăi plânşi. Încă te aştept să-i îndrepţi spre mine. Deschide-ţi braţele măcar şi cuprinde-mă. O să vezi, va fi mai bine.
Vino spre mine. Ai încredere. Lasă-mă să-ţi hrănesc sămânţa de lumină ce străluceşte sfioasă din întunericul ochilor tăi înnegriţi înainte de vreme.
Da! Da...o văd. Şi va creşte. Ascultă!
Mă vezi? Sunt aici, ocean de vise, mistere, secrete şi iubire. Priveşte-mă odată.
Deschide-ţi inima. Lasă-mă să te iubesc. Îţi va fi mai bine.
...
Vezi?

http://www.youtube.com/watch?v=Im_ZVNX1QZM

Fluturi

„Care este sensul vieţii?” Întrebarea la care obligat forţat am stat să mă gândesc azi pentru ora de filosofie.

Cu o cască în ureche stau şi cuget de vreo oră la asta. O rază de soare se interferează (mamă ce termeni am în mine) cu foaia ruptă dintr-un caiet jerpelit de prin clasa a noua, pe care mă chinui să scot măcar două rânduri...

...

Şi nu iese nimic.

Îmi cade creionul cu gumă sub bancă(bineînţeles că încă nu am gumă de şters ca tot omul) şi când mă aplec îmi dau un cap de bancă. Au!

Discursul profei de religie despre neatenţia la oră, gălăgie şi alte baliverne s-a terminat, aşa că să continuăm. Înainte, să-mi schimb melodia.

...

Aşa deci. Unde rămăsesem? Ah. Da. Sensul vieţii. Nu caut iubire. Niciodată nu am făcut-o. Iubirea există, chiar dacă uneori mă trezesc cu ochii încercănaţi, părul ciufulit şi hainele din ziua precedentă pe mine şi nu e nimeni să-mi pună o melodie frumoasă, să-mi dea un şut în fund şi să-mi spună că totul va fi bine.

*Nu-i nimic. Poate nu ştiau că-s aşa supărată* Mă spăl pe faţă şi fac un pas înainte.

Unii susţin că sensul vieţii îl afli după moarte şi că trăieşti ca să ajungi mai apoi într-un loc mai bun. Ce relativ! Nu se ştie ce va fi dupa viaţa asta. Aşa că o trăiesc cum ştiu eu mai bine, şi nu cum cred alţii că e mai bine pentru viaţa viitoare.

Din nou...Care e sensul vieţii? Nu ştiu. Şi sinceră să fiu, îmi e foarte bine în ignoranţa-mi de copilă naivă si netrecută prin viaţă.

Ascund foaia într-un colţişor al ghiozdanului şi plec pe-afară. Mă duc să caut fluturi, să miros florile şi să fac ce ştiu mai bine...copilării.

Mă va întreba cineva odată probabil *Ştii care e sensul vieţii?*

AZI NU.

http://www.youtube.com/watch?v=uv3iypoGJPk

Ceva

Dor…

O copilă naivă stând pe marginea străzii cu o ţigară neîncepută între degeţelele-i subţiri, cugetă îndelung.

În faţa ei, un băiat, pardon, bărbat, mult mai mare decât cei cu care a avut ea de-a face până acum, o priveşte gingaş cu coada ochiului cum stă şi contemplează ţigara ca şi cum dacă ar fuma-o rapid i-ar da puterea să iasă din încurcătură.

Se decide să mai aprindă şi ţigara asta nenorocită.

*Încă una şi mă las. Pe bune.*

Râsul lui atât de aiurea şi de zgomotos şi totuşi extrem de atrăgător îi atinge parcă fiecare colţişor al corpului înţepenit de frig. În timp ce încearcă să-şi reaprindă ţigara printre bombăneli care îl amuză şi mai tare pe, hai să-l numim X, o lacrimă fierbinte i se prelinge încet şi gâdilicios pe obraz, aşa că-şi şterge discret faţa rozalie cu mâneca subţire a bluzei.

Dor...îşi repetă pentru a mia oară.

Îi atinge uşor şi ezitant mâna mare şi caldă (futu-i..ştia el ce ştia când a ţinut pentru el mănuşile în loc să i le dea ei). Din reflex probabil, feciorul cu ochii mari şi adânci ca de copil îi cuprinde protector mâna minusculă într-ale lui şi i-o sărută dulce. Apoi pleacă fără niciun cuvânt, lăsând-o pe scumpa lui uitându-se iar în gol, cu o nouă ţigară aprinsă într-o mână şi cu cealaltă scotocind prin buzunar după banii pentru un alt pachet de ţigări.

*După ăsta chiar că mă las* spune ca şi pentru sine, râzând scurt şi apoi oftând din adâncul inimii.

Dor...acum ştie ce e, cum e, dar nu ştie, şi nu o va şti probabil niciodată, de ce el....

http://www.youtube.com/watch?v=6uB4lT5CblA

=))

Totul a inceput de la ideea ca vorbesc prea mult si ar fi mai simplu sa-mi fac un Vlog[video-blog] cu toate cretinitatile pe care le fac si zic pe minut.:))

Avand in vedere faptul ca picioarele mele erau in apa si Irina nu mi-a dat umbrela sa fac dansul ploii, am decis sa facem[fac] dansul din "pe sub apa pestii nu put"[Lumea lui Bobby:)))]

p.s.scuzati-mi cearcanele indecent de pronuntzate dar de 3 zile incoace nu mai dorm noptile :))

Music

Owl city-Vanilla Twilight
http://www.youtube.com/watch?v=pIz2K3ArrWk&feature=related

o ascult de 3 zile incoace si inca nu m-am saturat de ea:x
hope you like it

Despre the "Ion" issue si altele de genul

:))Imi place cum de fiecare data se creaza[sau creeaza?!:-?] dispute pe marginea unor articole aparent inofensive. Continuati, continuati;;)Sa mai scriu un articol dinasta[gen "Ion"]?:))as putea sa le fac pe categorii, genuri, moduri de abordare, in functie de persoanele care ar putea fii interesate[ desi asta ar fi un pic cam relativa ,avand in vedere faptul ca deja nici nu mai sunt surprinsa de ce specimene(SI NU,NU MA REFER LA SMOKEFLOW:*] isi dau interesul pentru articole total banale sau care nu au absolut nicio legatura cu treaba din capul lor].

Ma rog. Ideea ar fi ca e funny as hell sa urmaresc diferite "paruieli" intre vizitatori, sau comentarii total cretine la adresa mea. Asa ca, va rog, keep up the good work.

As putea face o Cronica ceva...gen cronicile din Narnia doar ca mai misto si pah blog. O sa revolutionez lumea blogarelilor fara noima!!!:x:x

xoxo