Dispare, îl găsesc, fuge, îl caut iar, îl regăsesc, iar fuge...
Mă privești îndelung ca și cum m-ai cunoaște. Simt și eu că
te cunosc de undeva. Dar nu știu de unde. Sau dacă întradevăr te cunosc.
Îți fac timidă cu mâna și aștept. Mă saluți și tu. Te recunosc.
Mă iei de mână, mă strângi în brațe și apoi mă săruți. Nu mă
trag, fiindcă știu că totul face parte dintr-un act cu care m-ai obișnuit
cândva. Dar nu știu când. Sau dacă doar am visat.
Mă îndepărtez și aștept. Vii după mine. Recunosc jocul. E un
joc de demult pe care l-am uitat. Acum îl recunosc.
Pleci. Dar nu mă iei cu tine. Cortina se trage în spatele
tău iar eu rămân pe scenă, în lumină. Nu te mai recunosc.
Cine ești?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu