Mai ești aici?
Știu că e greu. Și știu că ai vrea să fugi. Dar mai rămâi puțin cu mine. O să fie mai bine, o să vezi. O să o rezolvăm și pe asta, așa cum le rezolvăm pe toate. Cu timp și răbdare. Cu îmbrățișări, ocazional. Cu sentimente tot mai puternice care nu ne mai lasă să uităm unul de celălalt.
Mai ești aici?
Mi-e frică să merg mai departe. Nu vrei totuși să rămâi? Nu mă lăsa așa. Știu că sunt nebună și știu că nu sunt întotdeauna cea mai agreabilă persoană. Dar sunt aici pentru tine. Așa nebună, nervoasă, agitată...îndrăgostită, la naiba!
Mai ești aici?
Hai, te rog, mai stai. Nu știu să-ți explic de ce din toți, tocmai tu ai fost pus în situația asta. Dar nu pot schimba asta. Nu pot nici să te uit. Nu pot face să fie totul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar aș vrea să mai stai. Poate dacă o să mă îmbrățișezi odată, chiar o să fie totul mai bine. Poate nu o să mai fii supărat. Sigur!
Mai ești aici?
Te mai strig odată. Poate acum mă auzi. Rămâi?
Traim intr-o lume unde totul se deruleaza foarte repede si putini sunt cei care mai au rabdare sa astepte, sa spere sau sa incerce sa schimbe ceva cand pare mult mai usor sa fugi. Suntem inconjurati de atleti care fug in directia opusa careia ne-o dorim noi. Intrebarea este - noi de ce nu fugim? Inseamna ca noi stam pe loc si altii avanseaza? Adevarul este ca suntem dependenti de afectiune pentru propria dezvoltare...si atunci cine avanseaza? Cel care fuge sau cel care sta? Atata vreme cat cel care sta nu isi pierde taria de caracter, o sa fie totdeauna mai presus, la fel ca un copac - nu se deplaseaza ci creste - isi deschide noi orizonturi. Cine a fugit mai poate doar sa se uite in spate la trecut. Si atunci te intreb: Preferi sa te uiti in spate sau de deasupra?
RăspundețiȘtergere