Putting a label on a feeling

Mă întreb de vreo jumătate de oră cine o fi inventat etichetarea...și mai important decât atât, cum au ajuns sentimentele să fie etichetate. Mi se pare acum, privind din afară, o mare prostie. Și deși spun asta și o susțin acum sus și tare, mi-e rușine să recunosc faptul că oricât de dăunător aș considera acest proces, îl aplic și eu de când mă știu și nu cred că voi înceta să o fac.

Crescând am devenit sclava etichetărilor de tot felul, fiindu-mi însă imposibil să ajung și maestru în această artă. Astfel, de multe ori am greșit diagnosticul, am marcat sentimentul pe viață oferindu-i o denumire eronată. Pot spune, deci, că merit tot ceea ce a rezultat până acum în urma etichetărilor.

Hai să luăm iubirea ca exemplu. Ce este de fapt iubirea? Cum știm când și cui să punem această etichetă?

De ce nu pot numi o lalea roșie iubire?
De ce nu pot numi ciocolata cu cremă de căpșuni iubire?
De ce nu pot numi o zi călduroasă de vară iubire?
De ce nu pot numi un apus de soare de culoarea piersicii deasupra munților înzăpeziți iubire?

Nu sunt ele oare toate reprezentări ale iubirii? Iar dacă sunt, dacă pot totuși să le numesc pe toate acestea astfel, atunci nu pot eu oare să etichetez un sentiment pur, inocent, copilăresc, drept iubire?

balau.cristina: Nu trebuie să te sperie. Pentru că e o iubire inocentă care pur și simplu mă face să vreau să îți aduc napolitane și cafea în fiecare zi, care mă face să vreau să mă ții tot timpul în brațe când suntem împreună, care mă face să mă trezesc zâmbind la gândul că am pe cineva lângă mine, care mă face să caut mereu aprecierea ta, care mă face să vreau să te pup pe frunte și pe obraji de multe ori. Nu sunt disperată, nu sunt obsedată, viața mea ar putea continua fără tine etc. Nu se pune problema de așa ceva. Pur și simplu te iubesc.

Acum îți amintești că întradevăr ți-am explicat? Acum înțelegi ce vroiam să spun? Ești dispus să înțelegi? Să accepți?