A fost odată

A fost odată o fetiță superbă. Părul ei lung se unduia precum valurile mării în bătaia lină a brizei iar în ochii negri și strălucitori, nepătați de urât și grotesc, puteai privi întregul univers. Cu mănuțele-i firave avea puterea de a transpune pe oricine și orice într-o lume a perfecțiunii absolute.

În acea lume nu existau minciuni sau ură. Nu existau răutatea, suferința ori invidia. Exista doar ea, frumusețea sublimă învăluită în parfum de liliac și iasomie, atât de calmă, de liniștitoare...era asemenea unei melodii cântate într-un duet de pian și vioară, notele răsunând atât de firesc, de parcă ar fi fost natura însăși cea care dădea frâu liber spiritului creator.

Timpul însă a trecut prea repede pentru biata fetiță, iar lumea-i perfectă s-a schimbat inevitabil odată cu ea. Încetul cu încetul vioara s-a dezacordat iar clapele pianului s-au înțepenit. Melodia e acum mai degrabă un urlet în noapte, estompat de grandoarea vieții în sine. Liliacul și iasomia s-au uscat, iar parfumul s-a ascuns în spatele mirosului de brad și bătrânețe.

Ochii fetei, încercănați și obosiți, îți par poate acum pierduți, șterși, urâți...universul ce răsărea odată maiestuos din privirea ei va străluci însă din nou la o privire mai atentă a celor ce vor cu adevărat să-l vadă. Căci frumusețea, vitalitatea, energia vor fi mereu luate de vânt, dar speranța, visurile, dorința, fetița aceea cu părul bălai și mănuțe firave, ei bine, ea va fi acolo. Atunci. Acum. Mereu, acolo.