Supravietuind

Nu se putea să fi fost atât de ușor pe cât credea ea atunci când a lăsat-o definitiv. Era conștientă de faptul că nu va fi totul ca înainte, că acea siguranță combinată paradoxal cu frica apăsătoare că ar putea rămâne singură în orice moment, vor dispărea și cumva le va simți lipsa. Totuși, n-ar fi crezut vreodată că ar fi chiar atât de greu.

Acum privea fantoma vremurilor trecute, incapabilă să mai verse vreo lacrimă. Conștientă de imposibilitatea retrăirii vreunuia din acele momente, nemaiavând de ce să se prindă cu toată ființa, începuse să se gândească serios să plece. Unde? Nici ea nu știa sigur și sincer nici măcar nu îi păsa, atâta timp cât nimeni nu ar fi cunoscut-o, atâta timp cât nimeni nu ar fi pus întrebări, atâta timp cât...nu ar fi existat...nimic.

Era furioasă, dezamăgită, supărată pe ea însăși, pe ei, pe el. A fost nevoie de o singură secundă pentru ca totul să se ducă pe apa sâmbetei definitiv și iremediabil. Și acum, pentru prima dată în mult timp, TREBUIA să accepte lucrurile așa cum erau.

Dar, vai, cât era de greu...