Așteptarea e un laitmotiv al existenței mele. Aștept să mă suni, aștept să mă chemi iar la tine, aștept să faci o mișcare.
Adineaori m-ai lăsat în fața casei, mi-ai spus că o să ne revedem în curând și m-ai sărutat ușor și în grabă, ca o asigurare a faptului că vom fi împreună și mâine...și peste două zile, și peste două săptămâni...
Abia ai plecat și încă îți simt parfumul imprimat în bluza pe care acum nici o oră o strângeai în mâinile tremurânde, îți am privirea dulceagă, plină de dorință adânc înrădăcinată în minte, împreună cu vorbele pe care așteptam de atâta timp să le aud și care acum se repetă la infinit.
Sună-mă, scrie-mi, caută-mă. Spune-mi cât de mult îți lipsesc, cum nu m-ai mai lăsa să plec de-ai putea, cum patul mă așteaptă să mă întorc sub așternuturile de mătase, cât, ce, cum mi-ai face...
Așteptare...oh, cruntă așteptare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu