Astăzi am stat câteva ore cu el...pentru prima dată în mult
timp am fost din nou destul de aproape încât să îi simt bătăile inimii. Mă rog,
aproape. Mi-a fost teamă să mă apropii prea mult, așa că am încercat să fiu
reticentă, rece, indiferentă. Se pare însă că nu a funcționat. Ochii și
zâmbetul incontrolabil mi-au trădat dorința înăbușită, ascunsă demult undeva în
străfundul inimii.
Mai mult decât atât, astăzi mi-a luat sufletul în mâini și
s-a jucat cu el după bunul plac. L-a ațâțat la fel cum copiii agită focul, iar
dorul de el, de noi, de sticks-uri cu mentă și filme, de zile petrecute în pat
în camera luminată doar de soarele difuz, dorul ascuns și de mult uitat a
revenit la suprafață. L-am simțit astăzi mai intens decât l-aș fi crezut
vreodată posibil, suportabil.
Astăzi am stat câteva ore cu el...i-am simțit iar mâinile atingându-mi corpul pentru câteva secunde, am fost iar în același pat, sub același acoperiș, am fost, în ciuda distanței, aceiași doi tineri veșnic împreună, într-o atmosferă care nu cerea cuvinte, calmă, fericită, dulce.
Astăzi am stat câteva ore cu el...pentru prima dată am fost iar cea potrivită pentru el...pentru prima dată mintea și sufletul mi-au fost în același loc... .iar inima mi s-a întors
din nou acolo unde îi este locul: la el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu