Am încetat să mai cred în idealități. Am încetat să mai cred
în poveștile cu broaște fermecate și prinții perfecți în care se transformă.
Știu acum că o broască mică și insensibilă nu va ajunge niciodată centrul
universului meu. Oricât de mult aș încerca să o fac să se transforme, ea
persistă în indiferența-i caracteristică. Oricâtă iubire i-aș oferi, niciodată
nu va fi îndeajuns...și cu atât mai puțin, nu voi primi vreodată cât ofer.
Iar dacă asta e realitatea, atunci de ce mai încerc? De ce
continui să fac aceleași alegeri, de ce persist în speranța infantilă că una
din o mie tot se va transforma în prinț? De ce chiar dacă știu mai bine de
atât, fac mereu alegerea greșită pentru ca mai apoi să-mi dau cu pumnii în cap?
Ar trebui să plec...să o iau de la capăt. Da. Așa e cel mai
bine. O să plec. O să caut altceva,
altundeva...N-o să mai simt. N-o să mai cred. N-o să mai aleg broscoi. O să
trec pe lângă iubire ca pe lângă o buruiană otrăvitoare cu țepi lungi care te
obligă să păstrezi distanța...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu