sâmbătă, 16 iulie 2011

Long time coming



S-a întâmplat într-o seară. O scurtă strângere de mână, un zâmbet cordial, două vorbe adresate într-un moment de plictiseală.

Au urmat însă prima privire cu subînţeles, primul sărut pe bancă, îmbraţişările pătimaşe pe plaja goală, întâia noapte de dragoste, un trandafir alb şi o melodie în taxi.

Apoi algele au adus la mal minciunile şi totul s-a schimbat. Certurile au adus cu sine un drum lung al despărţirilor şi împăcărilor, al cuvintelor ce au lăsat urme făcute cu marker-ul permanent, al comploturilor şi orgoliului prostesc.

Iubirea asta nebună şi oarbă însă nu mă lasă s-o iau pe celălalt drum. Aşa că hei, hai să încercăm încă odată, de la început.

Bună, eu sunt Cristina...

http://www.youtube.com/watch?v=6B_AS2shnJg

miercuri, 13 iulie 2011

Midnight ball


Măşti extravagante. Costume negre cu cămăşi albe desfăcute la câţiva nasturi, atât cât să stârnească pasiuni incontrolabile. Rochii lungi din satin sau mătase ce par să plutească în magia dansului. Priviri aruncate pe furiş. Speranţe. Visuri. Iluzii. Dorinţe. Pasiuni.

Un cocktail al delectărilor trupeşti şi al atingerilor nevinovate, dar pline de înţelesuri.

Înconjurată de o multitudine de măşti, am o singură certitudine. Pe tine te ştiu. Te-am văzut odată undeva. Să fii tu oare...? NU. Nu se poate. Sau? De ce nu?

Îţi fac semn ezitantă din evantai să te apropii ca să te pot privi mai bine. Zâmbeşte-mi o secundă. Hm. Acelaşi zâmbet perfect, acompaniat de veşnica încreţitură din jurul ochilor, trădare a unui surâs venit din inimă... să fie el? NU. Nu se poate. Sau?

Priveşte-mă adânc în ochi. Masca asta îţi evidenţiază albastrul ochilor, ştii? Nu. Nu vorbi. Nu e nevoie. Taci doar şi priveşte-mă îndelung. Ochii tăi...seamănă atât de mult cu... şi totuşi. Care ar fi şansele?

Ia-mă la dans. Acum. Te rog. Trebuie să văd dacă... Ah. Eleganţa şi şarmul cu care te apropii mă fac să plutesc iar fiecare mişcare, fiecare gest, fiecare atingere te trădează. Nu. Te rog, nu-ţi scoate masca. Lasă-te purtat de ritmul impus de melodia momentului şi de pasiunea ce-o emani. Pentru că, da, acum ştiu de unde te cunosc.

duminică, 26 iunie 2011

:x



I miss you

Every morning of everyday, I look out the window and I pray. I pray to the intangible shape of the vanishing moon and I pray to the imposing rise of the sun. I pray for that dawn to be back again, for you to be standing over me, with one hand in my hair and the other on my heart. I pray for your scent to drive me crazier with every moment with you, for my vase to have flowers in it again, for me to simply be happy.

Every afternoon, after I wrote you another letter, I hide behind the sofa and I pray again. I pray to the unstoppable time and the cruel distance. I pray for that day, that moment, that look to be right here, and for my heart to hear you say those three words over and over again. I pray for you to give in to me, forget about him, her, it, them and let yourself melt in the heat of the moment, under my touch.

Every night, before I fall asleep, my prayers are listened. You, me, us, all I wish for every time I close my eyes and put my hands together in prayer is here in a neverending now.

I love you

http://www.youtube.com/watch?v=U6IsQv0nrKU&feature=feedf

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Eu


Sunt liberă ca o pasăre ce se avântă spre înaltul cerului fără vreo ţintă sau un scop anume. Trăiesc, respir, visez, zbor, înot, plutesc. Străbat mări şi oceane cu inima şi mintea dornice de nou şi imprevizibil.

Sunt jucăuşă ca un copil plin de viaţă, fără griji sau gânduri prea înalte. Îmi doresc, îmi imaginez, creez, învăţ, ascult, privesc. Mă îndrept năvalnică spre necunoscut cu idei nebune şi iraţionale învârtindu-mi-se în minte.

Sunt unică precum fiecare nouă zi încununată de noi speranţe şi împliniri. Cred, sper, aştept, urlu, zâmbesc, iubesc. Aspir la imposibil, irealizabil, irelevant, utopic.

TRĂIESC, şi asta îmi ocupă tot timpul! <3

xoxo

luni, 28 martie 2011

Stau şi-aştept


Stau şi-aştept să vii. Mă uit in zare neliniştită, fredonând melodia noastră. Soarele ar fi trebuit să apună de ceva vreme, însă te aşteaptă şi el. În curând şi luna va apărea. Împreună îţi vor lumina calea iar stelele îţi vor şopti că sunt încă aici singură şi melancolica, amintirile învârtindu-mi-se în minte ca un roi de albine într-un stup. Exact aşa cum m-ai lăsat.

Mai stai? Nu mă mai lăsa să aştept. Aici miroase a liliac şi iasomie. Îmi aduc aminte de tine. Cafeaua e încă aburindă şi mirosul de scorţişoară se îmbină cu parfumul florilor. Vino repede, căci se simte atât de bine şi cafeaua nu va mai fi caldă mult timp.

Stau pe prispă şi-aştept, aştept, aştept. Aştept să vii şi să-ţi încolăceşti braţele în jurul meu aşa cum făceai nu cu mult timp în urmă. Ţi-aduci aminte? Vino, dragul meu, înapoi la mine. Vino şi nu mai pleca niciodată de lângă mine, căci eu încă stau şi-aştept.

luni, 21 februarie 2011

Unwritten


Stau în ploaie cu o foaie albă și-un stilou pe care l-am găsit prin geantă. Cu fiecare cuvânt șters de ploaie, un altul apare scrijelit în grabă. Toate se vor șterge într-un final și asta ar trebui să mă întristeze. Însă toate aceste cuvinte scrijelite pe o foaie în ploaie sau pe un șervețel șifonat și pătat de cafea sunt irelevante. Sunt cuvinte. Atât. Încerc să transpun sentimente, emoții, însă tot ce reușesc să scriu sunt grămezi de litere grupate în cuvinte fără noimă sau logică. La fel ca și în capul eu. Așa că le rescriu până când rămân pe foaie.

Cuvântul amintiri se șterge fără vreo tragere de inimă de pe foaia udă, gata să se rupă. Flori...iubire...cadou...mesaj, soare, fericire. E ca și cum ploaia ar încerca să șteargă cu o găleată de apă tot ceea ce îmi face viața demnă de trăit. Însă nu mă las și scriu înainte. Ciocolată, căpșuni, nisip, liliac, iasomie, muzică... privesc distrată cum fiecare cuvânt se scurge de pe foaie lăsând loc unui altul, ca și cum nici nu l-aș fi scris.

El. Ploaia încearcă să mi-l șteargă. Îl îngroș iar și iar și iar și...după numeroase încercări, ploaia cedează sub presiunea privirii mele amuzate și veseliei cu care o înfrunt și iese soarele. Pe foaia aproape uscată a rămas doar El și mi-e de ajuns, căci odată cu el toate acele cuvinte șterse de ploaie reîncep să mișune haotic în mintea mea, nescrise.

http://www.youtube.com/watch?v=acvIVA9-FMQ&feature=relmfu

joi, 10 februarie 2011

Cum ar fi dac-ar fi?

N-aş mai face greşeli. Aş spune mereu 'da' şi nu 'poate'. Aş fi răbdătoare. Nu aş mai pleca.

L-aş privi mereu în ochi, afişând cel mai dulce zâmbet al meu. Aş desena flori peste toate străzile pustii din visele melodramatice din trecut.

Nu aş mai fi o fantasmă pe drumuri goale şi ciudat de întunecoase pentru că aş fi prea ocupată să zbor, dar niciodată prea departe de el.

Tot ceea ce mă înconjoară ar fi învăluit de lumină şi muzică. N-aş mai dormi, căci lumina m-ar împiedica, însă nu m-aş supăra. Ar fi totul verde şi violet din nou, şi nu gri şi negru.

Cum ar fi dac-ar fi?
Ar fi superb, divin, mirific.

joi, 27 ianuarie 2011

Ce înseamnă viaţa?


Viaţa e un drum care nu se sfârşeşte niciodată şi e tot timpul ceaţă,copaci al căror crengi îţi zgârie faţa şi te împiedică să mergi mai departe dar totodată frunzele lor care îţi mângâie rana şi te vindecă, de asemenea motivează să îţi continui drumu...acesta fiind presărat cu dificultăţi mai mari sau mai mici pe care oricum le vom uita şi trece peste, orice ar fii...vor fii noroaie care te vor împiedica...ploi care par nesfârşite...mâini din întuneric...dealuri prea mari....vorbe prea urâte...aparente, tot ce e rău dar care se vor transforma în praf şi scrum datorită razei de soare care arde tot şi strânge praful ascunzându-l în ultima celulă a inimii...şi drum care se va termina cu un nor alb pe care te aşteaptă EA şi cu care vei pluti pentru restul eternităţii prin neant...


by Manu :x



miercuri, 26 ianuarie 2011

:x:x:x




Către Galateea
Nichita Stănescu

Îți știu toate timpurile, toate mișcările, toate parfumurile
și umbra ta, și tăcerile tale, și sânul tău
ce cutremur au și ce culoare anume,
și mersul tău, și melancolia ta, și sprâncenele tale,
și bluza ta, și inelul tău, și secunda
și nu mai am răbdare și genunchiul mi-l pun in pietre
și mă rog de tine,
naște-mă.

Știu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai există aproape-
după-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea...
și tot ce e dincolo de ele,
și atât de departe încât nu mai are nume.
De aceea îmi îndoi genunchiul și-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngână
Și mă rog de tine,
naște-mă.

Știu tot ceea ce tu nu știi niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârșitul cuvântului a cărui primă silabă tocmai o spui
copacii-umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile-mișcătoare umbre ale sângelui tău,
și pietrele,pietrele-umbre de piatră ale genunchiului meu,
pe care mi-l plec în fața ta și mă rog de tine,
naște-mă.
Naște-mă.

vineri, 21 ianuarie 2011

Poem


B-26
by Ezra Fitz

It’s a number.
It’s a song.
It’s a girl.
Smooth.
Pearl joy packed.
Gold falafel,
As through ice.
It’s four-thirty.
Morning with
Phone calls.
It’s deaf mute.
It’s cheap.
A foreign car.
Maybe bingo.
Lucky night?
Something says
It smells bad.

http://www.youtube.com/watch?v=c16KraHZ7GE&ob=av2el

miercuri, 19 ianuarie 2011

Haha


Ye ye ye ye yeeeea:))
Mă simt amuzantă azi. De ce? Nu știu. Așa aiurea. Am chef să fiu miștocară, să ascult și să văd miștocăreli dar nu și să fiu miștocărită.
Am chef să sar ,să dau din cap ca o bezmetică, să urlu, să dansez, să fiu nebună. Nu că n-aș fi și în rest, dar azi în mod special.
Am chef să prind băieți de fund, să fluier, să flirtez cu nerușinare cu oricine, oriunde.
Vreau să mă simt bine și vreau asta acum. Vreau să râd până mi se taie respirația și să nu mă intereseze de nimeni și de nimic.
Și vreau o napolitană. Două. Zece.
Și guess what. Exact așa o să și fac. Screw them all. Astăzi it's all about me:D

lovelovelove

http://www.youtube.com/watch?v=04zaL7wIbmc

Update

My heart skipped a beat today:x

http://www.youtube.com/watch?v=IBGYRtVqVSM

marți, 11 ianuarie 2011

Fantoma


E noapte.
Linişte.
Întuneric.
Clopotul din turn bate pentru a douăsprezecea şi ultima oară.
Ascult liniştea mormântală în care s-a afundat lanul de maci.
Simt.
Văd.
Aud totul.
Fiinţa mea e aici. Sufletul mi-e departe.
A plecat odată cu ultimul urlet de disperare. Nu s-a mai întors de atunci.
Aştept însă.
Sper.
Mă gândesc.
Cât înseamnă o eternitate?
Atât sunt condamnată să trăiesc în întuneric, fără glas.
Fără suflet.
Noaptea e pe sfârşite.
Cerul e-un amalgam de culori acum.
Macii se deschid.
E viaţă peste tot. Iar.
Şi totuşi...
Cât trebuie să aştept până se termină eternitatea?


luni, 10 ianuarie 2011

Run


Aş fi vrut să te mai privesc odată înainte să plec. Aş mai fi vrut ca măcar odată buzele noastre să se atingă, să-ţi simt pentru încă o secundă întreaga fiinţă. Mi-ar fi ajuns pentru eternitate.

Însă mă grăbeam. Unde? Nici eu nu ştiu. Privesc dezamăgită imaginile trecutului iar şi iar, derulez filmul poveştii noastre de dragoste şi pun pauză cu o secundă înainte de momentul despărţirii.

Ar fi trebuit să spun “da” când m-ai întrebat dacă vreau să rămân şi nu “poate”. Ar fi trebuit să mă fi ţinut cu toate forţele de sentimentul pe care îl aveam când mă priveai cu ochi adânci şi plini de mister şi când îţi simţeam atingerea suavă şi plină de înţelesuri.

Aş fi o ingrată să spun că îndoiala şi ezitările ne-au îndepărtat. De ce să dau vina pe simple erori ale minţii când ştiu cu siguranţă că inima are o putere infinit mai mare de convingere?

Am fost proastă, da. Şi acum stau şi-aştept să vii, când ştiu că eu ar trebui să zbor spre tine în secunda asta. Mă uit însă în continuare pe geam şi cutreier cu mintea străzile ce duc spre gară, în speranţa că voi vedea măcar o urmă lăsată de tine.

Vreau doar o şansă să nu mă mai grăbesc… o şansă doar să spun “da” şi nu “poate”.

Printre volane şi evantaie


Stăteam lipită de banca rece. Nu aparţineam peisajului ...deodată gândul mă duse la tine şi totul în jur căpătă o importanţă. Un val de aer cald mă învălui şi priveam încântată cum totul în jur se schimba. Purtam corset şi o rochie lungă ,verde cu volane iar părul îmi era prins în coc. Pe alocuri trăsuri aşteptau să pornească la drum ,iar graba cu care se îndreptau oamenii până mai acum o secundă fusese înlocuită de plimbări acompaniate de conversaţii simple, dar extrem de plăcute. Erai şi tu acolo,bineînţeles, elegant îmbrăcat şi chipeş. Mi-ai sărutat mâna galant şi m-ai invitat la o plimbare scurtă. Au trecut poate minute bune, ore chiar...înţesate cu poveşti nemuritoare pe care mi le spuneai atât de firesc, încât ajunsesem să le cred reale. Apoi ne-am oprit pe aceeaşi bancă pe care stăteam de una singură cu ceva vreme înainte. M-ai privit îndelung iar eu eram,după cum păreau ochii tăi a spune, unica fiinţă din lume spre care îţi doreai vreodată să îţi îndrepţi privirea. După un timp însă, inevitabilul s-a produs, şi ,de ochii lumii, mi-ai sărutat doar mâna şi te-ai îndepărtat cu aceeaşi gentileţe cu care m-ai întâmpinat.

Am pus pe hârtie tot ce simţeam, ce vedeam, astfel încât chiar şi atunci când nu eram împreuna, să mă simţi totuşi aproape. Din nou, timpul a trecut..însă de această dată nu minute sau ore, ci luni,poate ani... cât trecuse nu mai ştiu exact. Dar nu conta,căci scrisorile noastre făceau ca parfumul trupurilor, atingerile şi săruturile transmise fugitiv cu ajutorul unei pene îmbibate în cerneală să pară pe cât de reale, pe atât de longevive. Ştiam cu siguranţă că într-o bună zi toate acele cuvinte aşternute pe hârtie aveau să devină o realitate de necontestat...

Mi-am îndreptat privirea spre cerul ce părea un ocean de culori şi sentimente. Soarele apunea ,anuntând sfârşitul unei noi zile fără tine. Apoi însă un fior de extaz m-a cuprins când ţi-am simţit atingerea inconfundabilă pe gâtul meu şi am ştiut că cerneala avea să-şi piardă rostul din acel moment.