Unwritten

Stau în ploaie cu o foaie albă și-un stilou pe care l-am găsit prin geantă. Cu fiecare cuvânt șters de ploaie, un altul apare scrijelit în grabă. Toate se vor șterge într-un final și asta ar trebui să mă întristeze. Însă toate aceste cuvinte scrijelite pe o foaie în ploaie sau pe un șervețel șifonat și pătat de cafea sunt irelevante. Sunt cuvinte. Atât. Încerc să transpun sentimente, emoții, însă tot ce reușesc să scriu sunt grămezi de litere grupate în cuvinte fără noimă sau logică. La fel ca și în capul eu. Așa că le rescriu până când rămân pe foaie.

Cuvântul amintiri se șterge fără vreo tragere de inimă de pe foaia udă, gata să se rupă. Flori...iubire...cadou...mesaj, soare, fericire. E ca și cum ploaia ar încerca să șteargă cu o găleată de apă tot ceea ce îmi face viața demnă de trăit. Însă nu mă las și scriu înainte. Ciocolată, căpșuni, nisip, liliac, iasomie, muzică... privesc distrată cum fiecare cuvânt se scurge de pe foaie lăsând loc unui altul, ca și cum nici nu l-aș fi scris.

El. Ploaia încearcă să mi-l șteargă. Îl îngroș iar și iar și iar și...după numeroase încercări, ploaia cedează sub presiunea privirii mele amuzate și veseliei cu care o înfrunt și iese soarele. Pe foaia aproape uscată a rămas doar El și mi-e de ajuns, căci odată cu el toate acele cuvinte șterse de ploaie reîncep să mișune haotic în mintea mea, nescrise.

http://www.youtube.com/watch?v=acvIVA9-FMQ&feature=relmfu