Măşti extravagante. Costume negre cu cămăşi albe desfăcute la câţiva nasturi, atât cât să stârnească pasiuni incontrolabile. Rochii lungi din satin sau mătase ce par să plutească în magia dansului. Priviri aruncate pe furiş. Speranţe. Visuri. Iluzii. Dorinţe. Pasiuni.
Un cocktail al delectărilor trupeşti şi al atingerilor nevinovate, dar pline de înţelesuri.
Înconjurată de o multitudine de măşti, am o singură certitudine. Pe tine te ştiu. Te-am văzut odată undeva. Să fii tu oare...? NU. Nu se poate. Sau? De ce nu?
Îţi fac semn ezitantă din evantai să te apropii ca să te pot privi mai bine. Zâmbeşte-mi o secundă. Hm. Acelaşi zâmbet perfect, acompaniat de veşnica încreţitură din jurul ochilor, trădare a unui surâs venit din inimă... să fie el? NU. Nu se poate. Sau?
Priveşte-mă adânc în ochi. Masca asta îţi evidenţiază albastrul ochilor, ştii? Nu. Nu vorbi. Nu e nevoie. Taci doar şi priveşte-mă îndelung. Ochii tăi...seamănă atât de mult cu... şi totuşi. Care ar fi şansele?
Ia-mă la dans. Acum. Te rog. Trebuie să văd dacă... Ah. Eleganţa şi şarmul cu care te apropii mă fac să plutesc iar fiecare mişcare, fiecare gest, fiecare atingere te trădează. Nu. Te rog, nu-ţi scoate masca. Lasă-te purtat de ritmul impus de melodia momentului şi de pasiunea ce-o emani. Pentru că, da, acum ştiu de unde te cunosc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu