Mi s-a răcit ceaiul...

Mi s-a răcit ceaiul. Mi s-a răcit ceaiul și oricât aș încerca să îl reîncălzesc, nu vrea nicicum.

De ce ești așa încăpățânat? De ce nu mă mai lași să-ți sorb aburul din priviri?

Mi-e frig și mi-e somn. Și fără el nu pot să adorm. Mi-e dor de îmbrățișarea căldurii care umplea camera și de șoaptele parfumului de scorțișoară, miere și lămâie.
Mi-e dor.

Am încercat să cânt, să dansez, să plâng. Am încercat să scriu. Nu mai merge. Nu mai pot. Nu mă mai lasă.
Și dacă nu voi mai putea să dorm vreodată? Voi fi condamnată să duc o viață fără odihnă, în frig și neant. Mă voi simți ca într-un cavou în care, fără lumânări sau vreo sursă de căldură, de viață, de fericire, într-un final mă voi veșteji.

Mi-e frig și mi-e somn. Și fără el nu pot gândi. Nu mai am inspirație, nu mai am o muză. Plâng după frumusețea aburului și după gustul, culoarea, textura care m-au înnebunit.
Plâng după el. Plâng după tot ce ar fi putut fi.

Mi s-a răcit ceaiul. Mi s-a răcit ceaiul și oricât aș încerca să îl reîncălzesc, nu vrea nicicum.

http://www.youtube.com/watch?v=pEP72XorgdQ&list=FLaTeHctmjm7nFYT6mBOtSoA&index=22&feature=plpp_video