Mâine

Să știi că îmi place să stau numai cu tine...

Să știi că și mie.

M-am tot gândit astăzi la ce aș putea face mâine. Aș putea să mă las să îmi pese. Dar dacă m-aș lăsa să-mi pese, n-ar trebui să mă las să și plâng? Și poate ar trebui să mă las să fiu și singură. Și să mă las să rememorez. Și să visez. Și să sper. Iar asta ar fi prea mult. Ceva mă face să cred că nu aș rezista.

Așa că aș putea să mă las să uit. Iar dacă m-aș lăsa să uit, m-aș putea lăsa și să mă bucur. În cazul acesta mi-aș permite și luxul de a râde cu poftă, nu-i așa? Și, vai, câte aș mai putea face. Aș putea să fug. Da. Aș putea să fug și să mă redescopăr într-un mod complet diferit față de cel în care am făcut-o în ultima lună. Și aș putea să trăiesc. 

Aș putea.

Dar să o fac?  Să consider că mâine e pur și simplu mâine? Aș putea. Aș putea să mă întorc la ideea că sâmbăta e sâmbătă și că nu e făcută pentru altceva decât pentru a citi și că nimic nu se întâmplă niciodată într-o zi de sâmbătă. Sau să conștientizez faptul că mâine e de fapt mâine? Acea mâine. Aș putea face și asta. Aș putea realiza iar că e ziua în care pentru un moment am simțit cât sunt de mică, de firavă și de insignifiantă...

Aș putea...

http://www.listenonrepeat.com/watch/?feature=endscreen&v=UzCcgwtvOf0&NR=1