Supravietuind

Nu se putea să fi fost atât de ușor pe cât credea ea atunci când a lăsat-o definitiv. Era conștientă de faptul că nu va fi totul ca înainte, că acea siguranță combinată paradoxal cu frica apăsătoare că ar putea rămâne singură în orice moment, vor dispărea și cumva le va simți lipsa. Totuși, n-ar fi crezut vreodată că ar fi chiar atât de greu.

Acum privea fantoma vremurilor trecute, incapabilă să mai verse vreo lacrimă. Conștientă de imposibilitatea retrăirii vreunuia din acele momente, nemaiavând de ce să se prindă cu toată ființa, începuse să se gândească serios să plece. Unde? Nici ea nu știa sigur și sincer nici măcar nu îi păsa, atâta timp cât nimeni nu ar fi cunoscut-o, atâta timp cât nimeni nu ar fi pus întrebări, atâta timp cât...nu ar fi existat...nimic.

Era furioasă, dezamăgită, supărată pe ea însăși, pe ei, pe el. A fost nevoie de o singură secundă pentru ca totul să se ducă pe apa sâmbetei definitiv și iremediabil. Și acum, pentru prima dată în mult timp, TREBUIA să accepte lucrurile așa cum erau.

Dar, vai, cât era de greu...

Flightless Bird

Am încercat atâta timp să mă conving că totul e doar în mintea mea...că tu nu mă mai vrei, că scenariile nu sunt altceva decât născociri ale minții mele bolnave...că vei fi mereu etichetat ca cel pe care l-am lăsat să scape.

Și totuși, nu m-ai lăsat...m-ai prins din zborul care mă ducea în direcția opusă și mi-ai dat noi aripi. Te-am căutat apoi disperată cu privirea, cu siguranța că ai dispărut deja, însă tu erai tot acolo, zâmbind binevoitor.

Și totuși , m-ai surprins...mi-ai dat singurul răspuns pe care nu mă mai așteptam să îl primesc vreodată de la tine. Mi-ai luat mâinile într-ale tale iar în acel moment am știut că nu voi mai fi niciodată în cădere. Am știut sigur că orice s-ar întâmpla și oricât de tare te-aș împinge în contra vântului, tu vei fi acolo să mă protejezi, să mă susții, să mă iubești.

Și totuși, acum, aici, cred, sper că ești, pentru cel puțin un moment, al meu.

Revenire, regres, nebunie...

Se întâmplă iar...aștept și aștept și aștept , dar aștept în van. Privesc în jur și tot ce până adineaori fusese real, acum când știu că am avut dreptate, dispare treptat.

Odată cu florile, cerul, oamenii, odată chiar cu pământul de sub picioare, pleacă și tot ce reprezintă omul din mine, ființa, sufletul, entitatea. Simt cum un val de nebunie mă acaparează în timp ce mirosul, gustul, auzul, vederea mă lasă pe rând iar gândurile mi se învălmășesc în minte.

Îl văd pe El cel de atunci, înlocuit apoi de cel de acum. Cu fiecare amintire bună, un val de căldură mă acaparează odată cu o fericire incontrolabilă, psihotică. Fiecare amintire dureroasă mă duce însă la cealaltă extremă. Dureri aproape chirurgicale, respirație greoaie, dorința nebună de a-mi smulge inima din piept.

Trec de la mânie la fericire la tristețe la dorință. Pierd controlul și mi-e frică. Am știut că într-o zi toate astea se vor fi terminat cu adevărat, dar acum că am ajuns aici, nu vreau, nu pot să accept asta. Refuz! Refuz să accept faptul că am pierdut iar, că nu m-am schimbat deloc, ba chiar poate am dat în regres. Refuz să cred că poate exista cineva atât de indiferent, de crud, de mincinos și că din toate, pe mine m-a ales să mă distrugă.

Nu vreau să cred că a reușit...nu vreau...dar privirea care mă întâmpină atunci când mă privesc în oglindă îmi spune altceva...cred, nu, de fapt sunt sigură că înnebunesc...

Așteptându-te

Așteptarea e un laitmotiv al existenței mele. Aștept să mă suni, aștept să mă chemi iar la tine, aștept să faci o mișcare.

Adineaori m-ai lăsat în fața casei, mi-ai spus că o să ne revedem în curând și m-ai sărutat ușor și în grabă, ca o asigurare a faptului că vom fi împreună și mâine...și peste două zile, și peste două săptămâni...

Abia ai plecat și încă îți simt parfumul imprimat în bluza pe care acum nici o oră o strângeai în mâinile tremurânde, îți am privirea dulceagă, plină de dorință adânc înrădăcinată în minte, împreună cu vorbele pe care așteptam de atâta timp să le aud și care acum se repetă la infinit.

Sună-mă, scrie-mi, caută-mă. Spune-mi cât de mult îți lipsesc, cum nu m-ai mai lăsa să plec de-ai putea, cum patul mă așteaptă să mă întorc sub așternuturile de mătase, cât, ce, cum mi-ai face...

Așteptare...oh, cruntă așteptare...