Spune-le

Tell them the fairytale gone bad.

 

Spune-le cum te-ai îndrăgostit de mine. Spune-le.

Spune-le de sufletul meu și de cât de mult tânjea după tine.

Spune-le de confuzia ta și de înghețata din parc.

Spune-le cum te-am făcut să te simți.

Spune-le cum am tresărit când mi-ai cuprins mâna pentru prima dată.

Spune-le.

Spune-le cât de mult am încercat amândoi să stăm departe și nu am reușit.

Spune-le povestea noastră tragi-comică.

Spune-le câtă supărare îmi citești în priviri când greșești.

Spune-le câtă viață citesc în ochii tăi când ne întâlnim întâmplător.

Spune-le măcar lor...gândurilor tale ce decizie vrea sufletul tău să ia. Fă-le să se înțeleagă. Adună-le, fă o ședință și spune-le...

Spune-le că vreau să plec.

Spune-le că vreau să și rămân.

Spune-le că nu știu de care gând să ascult.

Spune-le tu. Poate te ascultă.

Because you are the only one

Even if it all doesn’t work, even if it all goes to Hell, even if I’m miserable and alone, the smallest chance at a perfect life with you is infinetly better than an immortal one without you.

Spune-mi că ai renunţat la viaţa ta încununată de obişnuinţă şi repetitivitate. Spune-mi că eşti acolo undeva şi mă aştepţi tu pe mine. Spune-mi că eşti liber să fii al meu cu totul.

Promite-mi că o să iei în calcul fiecare lucru pe care o să îl pierzi dacă decizi să renunţi la noi. Promite-mi că o să te gândeşti la mine şi la privirea caldă pe care ţi-o ofer incontrolabil atunci când te văd, înainte să iei o decizie. Promite-mi că vei fi cu sufletul aici lângă mine. 

Uită de probleme. Uită de temeri. Uită de monotonie. Uită de ea, de ei, de tot. 

Ascultă-mi bătăile inimii. Ascultă-mi sufletul cum tremură de dragul tău. Ascultă-mi respiraţia care aproape se pierde în neant atunci când eşti lângă mine. Ascultă-mi cântecul degetelor deasupra tastaturii atunci când eşti în gândul meu. 

Simte-mă. Respiră-mă. Sărută-mă.

Când?

If you ever want to be in love...

Mi-e teamă să te revăd. Mi-e teamă de zâmbetul tău perfect şi de atitudinea ta atât de plăcută sufletului meu. Mi-e teamă şi cred că şi ţie îţi e.

Îmi doresc să iei o decizie, nu atât de mult pentru mine, cât pentru tine. Poate nu o să mă crezi, dar eu te înţeleg. Înţeleg frica unui nou început, înţeleg teama de a lăsa în urmă un lucru pe care eşti sigur că o să îl ai toată viaţa. Înţeleg jocul pe care ţi-l face inima în piept atunci când îţi imaginezi cum ar fi să o iei de la capăt. Atâta stres, atâtea lucruri noi de aflat.

Ce nu pot să înţeleg însă e de ce nu vrei să încerci. Mi-am spus aseară că ultimul articol a fost ULTIMUL. Din păcate însă degetele nu-mi fac pe plac. Tremură de emoţia unui nou articol de fiecare dată când mă gândesc la tine. Aşa că, iată, m-am întors la foaia albă avidă după o nouă poveste. 

Am atâtea întrebări să îţi pun. Din păcate însă nu simt că acesta e un moment oportun pentru mine să îţi scriu mesaje. Aşa că îţi scriu aici, poate, doar poate, o să îmi răspunzi. Dar te rog, atunci când o să o faci, fii tu. Doar tu. Fără bagaje, fără trecut, fără temeri. Sunt doar eu aici, aşteptând, aşa cum ţi-am promis că fac. Nu ştiu însă cât voi fi capabilă să trăiesc în Purgatoriu. Am nevoie să ştiu dacă mă îndrept spre o plajă însorită şi ascunsă de lume unde nu voi putea fi contactată nici măcar de propria fiinţă sau spre lumea ta.

Să revenim...

Spune-mi, te rog, cum îţi place să iei micul dejun? Singur? Alături de mine, cu un ziar lângă tine şi o cafea aburindă? Cu ea?

Spune-mi, te rog, când ai dormit ultima dată cu obrazul atât de aproape de inima unei femei, încât simţeai că poţi chiar să o atingi?

Şi mai spune-mi când ai simţit un dor nebun de cineva? Când ai iubit ultima dată cu adevărat pe cineva? Când ai simţit ultima dată fericirea aceea care îţi ieşea parcă prin toţi porii? Când?

Când?

Photograph

You can keep me inside the pocket of your ripped jeans

Aş vrea să pot să te ţin ascuns nu doar în suflet, ci şi într-o fotografie. Fotografiile, dacă sunt făcute cu suflet, păstrează iubirea, suflul de viaţă şi senzaţia de eternitate, indiferent de câte ori le priveşti. Poate şi acesta este unul din motivele care mă fac să mă întorc în repetate rânduri la tine. Nu am eu talentul tău, însă vreau să îţi spun că te-am fotografiat cu aparatul minţii. Poza ta e ascunsă undeva în sufletul meu şi pot să te revăd astfel de fiecare dată când simt lipsa zâmbetului tău. 

Tu însă ai câteva fotografii adevărate cu mine, în care ai reuşit să îmi surprinzi fericirea care mă năpădeşte atunci când ştiu că eşti în zonă. Ciudat lucru şi fotografiile acestea, nu-i aşa? Am încercat mereu să îmi dau seama cum o simplă imagine poate să transmită atât de multe sentimente amestecate cu gânduri şi trăiri. Atunci când privesc fotografiile făcute de tine, aproape că pot să îmi ating sufletul şi să retrăiesc acele momente.

Cât de frumos ar fi să faci asta mereu? Fiecare nerv, fiecare rid, fiecare respiraţie încununată de alcool, de lacrimi, de bucurie, de fiecare mişcare a mea, a ta, a noastră să fie surprinse pentru eternitate pe un suport fizic?

Aş mai fi vrut să îţi spun ceva, dar acum, cu gândul la fotografii şi perfecţiunea unui simplu click al minţii sau al aparatului foto, am uitat. Aş fi vrut să îţi mai spun atâtea. Am atâtea momente de sinceritate idioată şi absolută pe care le ascund undeva adânc într-un sertar al minţii, pentru că nu e momentul unor astfel de mărturisiri. Acum e momentul să îţi sărut obrazul cu buzele îngheţate de vremea aceasta care imită perfect temperatura şi instabilitatea sufletului meu. Acum e momentul să te strâng în braţe cu gentileţea şi fericirea cu care ţi-ai pus mâna în jurul meu doar cu câteva zile în urmă. Îţi aminteşti? Am momentul fotografiat în minte.

Unde eşti? Ce faci? Te-ai mai gândit la mine? Te-ai mai gândit la noi? Ai mai fotografiat vreo feţişoară care emană fericire atunci când te vede?

Once upon a different life

Dacă o să fiu eu, o să am mare grijă de sufletul tău...

Într-o altă lume, poate într-un alt univers, tu ai fi al meu. Te-aș iubi mai mult decât am crezut vreodată că o pot face. Te-aș lăsa să mă ocrotești, așa cum ai promis odată într-o noapte cu cer senin și căldură în suflet. 

Într-o altă lume, nu ai mai avea dubii. Eu aș fi singurul și cel mai frumos lucru din viața ta. Eu aș fi Totul tău, iar tu, dragul meu, ai fi al meu. Împreună am fi o melodie sublimă, pusă pe repeat.

Am fi marea și nisipul.

Am fi cerul și pământul. 

Am fi soarele și luna în același timp pe cer.

Am fi combinația perfectă.

Am fi noi.

Am fi perfecți.

Am fi, dar nu suntem.

Pentru că în lumea reală, tu ești acolo, eu sunt aici. Tu gândești iar eu aștept. Aștept un semn. Aștept un mesaj. Aștept un sărut. O privire. Un zâmbet. O îmbrățișare. Aștept ca timpul să se oprească în loc, într-o stare contemplativă și încununată de gelozie asupra perfecțiunii noastre.

Aștept. Tu lași însă timpul să treacă. 

Ce te faci când tot ce POŢI să faci este să aştepţi?

It's not you...it's me.

M-am întors la singurul lucru pe care sunt sigură că pot să îl fac bine - scrisul. Am impresia că întreaga mea viaţă e un poem care se scrie singur. Orice decizie aş lua, orice drum aş alege, el, poemul, îşi rescrie versurile în aşa fel încât să îi iasă strofele după bunul plac şi niciodată după dorinţele sufletului meu. Fiecare moment în care am crezut cu tărie că am reuşit să îi frâng aripile, a fost un moment iluzoriu.

Nu ştiu de ce îmi pierd drumul mereu, cu toate că întotdeauna am susţinut că viaţa ţi-o formezi singur după bunul plac. Nu înţeleg ce are Universul acesta cu visele mele sau ce nu îi place la ele. Mi-aş dori ca măcar odată cafeaua aburindă să nu se mai răcească. Mi-aş dori să am aceeaşi cafea pentru eternitate care să mă îmbrăţişeze în fiecare dimineaţă cu aburii fini şi calzi, la fel ca atingerea soarelui la răsăritul unei dimineţi de vară târzie.

Mi-aş dori să nu mă mai întorc aici, în singurătatea paginilor albe, pure, nescrise, care mă aşteaptă parcă fremătând de emoţia unei noi poveşti de dragoste imposibilă. Viaţa artiştilor care îşi duc existenţa în compania foilor avide după iubiri neîmpărtăşite nu mă mai atrage. Nu mai vreau să fiu Eu - Scriitoarea, Eu - Caricaturista propriului portret, Eu - Cântăreaţa pierdută în versuri de iubire idioată şi de iubire pierdută şi de iubire împărtăşită în momente total greşite şi de iubire PUNCT.

PUNCT. Vreau să fiu eu cea care pune punct. Vreau să fiu eu cea care decide ce se întâmplă cu viaţa asta a mea. Nu el sau el sau dacă nu e niciunul din cei doi, sigur va fi un al treilea EL. Vreau să fiu un puzzle complet. Fără bucăţi răsfirate prin corp, ascunse după organele care pulsează pe ele. Fără bucăţi tot mai mici de fiecare dată care se împrăştie în corpul ăsta al meu prea mic pentru atâtea piese dintr-un puzzle care de fiecare dată când îl fac la loc are tot mai multe părţi lipsă.

Mi-aş dori, ah, cât mi-aş dori...

Stuck in reverse

When you try your best, but you don't succeed, 

when you get what you want, but not what you need...

Nu mă mai pot opri din scris. Am o mie de gânduri blocate în cap şi încerc să le iau pe rând şi să le înfrunt, dar de fiecare dată când îmi apari tu în minte, uit totul. Am o mie de gânduri şi deşi fiecare are legătură cu amalgamul de sentimente pe care mă faci să le trăiesc, atunci când încerc să le înlătur, tot tu eşti aici.

Oare voi fi capabilă cândva, în viaţa asta lungă pe care simt că o am înainte, să uit de tine? Probabil că nu. Cred că nu. Din păcate, sper că nu. Tot ceea ce simt acum e pur şi simplu de neînţeles. Îmi doresc să uit, să treacă totul, să nu mai acord o importanţă atât de mare fiecărui semn din partea ta şi din partea universului şi cu toate acestea, nu fac nimic să schimb ceva.

Pur şi simplu stau. Stau şi aştept să se întâmple ceva, orice, oricum, oriunde. Aştept să vii şi aştept să pleci. Aştept să îmi scrii şi aştept în egală măsură să dispari definitiv din viaţa mea. Continui să susţin că fac tot posibilul să îmi pun viaţa la punct, dar sunt o ingrată când spun asta pentru că adevărul e că nu fac şi nu vreau să fac nimic.

Am pierdut ceva atunci când ai plecat. Ceva esenţial. Cred că m-am pierdut pe mine. M-am pierdut, mi-m pierdut puritatea, minţile, sufletul, gândurile. M-am pierdut cu totul şi nu ştiu cum să mă regăsesc fără tine. M-am pierdut şi da, vreau să mă întorc, dar cred că numai tu ştii cum aş putea să fac asta.

Spune-mi, te rog. Cum? Cum să mă regăsesc? Unde sunt? Cine sunt? 

Aş vrea...dar nu pot.

When you fall asleep with your head upon my shoulder, when you're in my arms, but you've gone somewhere deeper...

Aş vrea.

Aş vrea să te întreb, dar mi-e teamă.

Oare...?

Nu. Lasă. Mai bine nu.

Şi totuşi...

Oare. Oare? Oare eşti vreodată surprins de faptul că îţi apar în gânduri?

Te întreb doar.

Te întreb pentru că nu mai ştiu ce să mai fac...degetele-mi fac iar jocul gândurilor deasupra tastaturii, însă nu iese nimic concret din dansul lor. Închid ochii şi mi te imaginez lângă mine aşa cum erai acum nu mult timp. Îi redeschid pentru o secundă şi apoi îi închid urgent la loc pentru că atunci când privesc în jurul meu şi realizez că nu eşti aici, priveliştea singurătăţii mă sperie prea tare.

Oare? Pf...

Cred că am formulat greşit întrebarea. Şi astfel nu ştiu dacă ai putea să îmi răspunzi. Aşa că hai să încercăm din nou.

Aş vrea să te întreb...oare sunt vreodată în gândurile tale?

Crezi că poţi să îmi răspunzi?

Nu.

Mai bine taci.

Taci pentru că oricât de tare m-ar speria imaginea singurătăţii care mi se afişează mereu dinaintea ochilor, cu atât mai tare cred că m-ar speria răspunsul tău. Încerc să îmi imaginez cum ar fi...ce mi-ai spune. Of...sunt atâtea lucruri pe care aş vrea să ţi le spun acum. În schimb, îmi îndepărtez vârfurile degetelor de taste, înfrigurată.

Am găsit cartea, ţi-am spus? Cartea. Da. Cartea aceea de care tot vorbeam...cartea care va avea puterea să mă transpună într-o altă lume. Aş vrea să ştii cât de mult îmi place. Aş vrea poate să ţi-o citesc. Să stau aproape de sufletul tău, întinsă pe pat, cu capul sprijinit pe pieptul tău, aşa cum făceam uneori. Mai ştii?

Aş vrea.

Aş vrea să te întreb, dar mi-e teamă.

Oare...?

Kind of...sometimes...maybe

There's no telling how long it's going to take to clean up that chaos once you've begun. Because sometimes you don't know what you're in for. You don't know exactly what you're about to face. You don't know what secrets the body in front of you holds. And whether, by the time it's all over, if there's anything left worth saving.

Nu ştiu dacă mai e ceva de salvat. Şi asta pentru că nu ştiu nici măcar cine eşti. Nu ştiu dacă mai eşti acelaşi, dacă mai eşti oare bărbatul acela perfect, minunat de uşor de citit, fascinant prin onestitatea ta pură de copil.

Îmi spui că nu mai vrei nimic. Dar mă tot întorci din drum atunci când vreau să plec. Încerc să te citesc, dar eşti o carte închisă, ţinută sub lacăt. Iar atunci când reuşesc să văd în spatele scutului, ei bine, te închizi şi mai tare şi fugi.

Îmi spui că e greu, că nu poţi, că nu ştii…dar niciodată nu îmi spui că nu vrei. Cum pot eu oare să ştiu ce să fac sau cum să fiu lângă tine dacă tu mă faci mereu să îmi pun tot mai multe întrebări? Cum pot eu oare să plec sau să rămân? Cum? Te-ai gândit?

Iată că mă trezesc din nou că pierd ore în faţa calculatorului scriindu-ţi romane pe care sunt sigură că nu le citeşti. Şi poate e mai bine aşa. Poate e mai bine să nu mai poţi nici tu să îmi citeşti gândurile. Poate aşa te vei deschide tu, în speranţa că mă voi deschide şi eu. Poate…

Iar poate. M-am săturat de poate. Vreau siguranţă. Cu toate că nici acest poate nu e pe deplin indezirabil. Of…mă gândesc oare cât timp de acum încolo va mai trebui să trăiesc în acest purgatoriu al incertitudinii. Cu tine, probabil, o viaţă.

Stay with me

Why am I so emotional? This is not a good look, gain some self control! 

M-am trezit azi-dimineaţă cu un gol în stomac şi cu senzaţia că nimic din viaţa mea nu mai e în regulă. Simt cum toate speranţele se evaporă în faţa mea, în timp ce încerc disperată să le cuprind cu degetele. Le simt pentru o secundă şi totul e perfect...însă curând, mereu prea curând, ele dispar. Şi tu odată cu ele. Şi plâng, urlu, dau cu pumnii în pereţi, simt că nu mai pot, dar supravieţuiesc.

Apoi te întorci la mine prosteşte. Naiv, simplu şi fascinant totodată, mă întorci din drum. Ştiu că nu asta vrei şi faptul că toate acţiunile tale îmi spun altceva, mă face să îmi doresc să uit că exişti. Să uit de toată durerea asta nenorocită care mă face să cred că o să îmi pierd minţile în curând. Să uit de mâna ta caldă, atât de mare încât simt uneori că m-ai putea cuprinde cu totul în ea. Vreau să uit şi de sărutul tău atât de simplu, dar năucitor şi plin de suflet. Vreau să uit de tot, dar nu ştiu cum. Vreau să uit şi ghici ce...acum chiar nu mai pot.

Aş vrea să pot să fug undeva departe...undeva unde să nu îţi mai simt influenţa la tot pasul, unde să nu îţi inspir parfumul cu fiecare gură de aer pe care o iau, undeva unde, oricât de mult m-ai căuta, să nu mai vreau să îţi răspund. Vreau să fug acolo unde să pot să încetez să mai lupt alături de tine şi împotriva ta. Ironia e că pe măsură ce scriu toate acestea, singurul gând adevărat care îmi conduce mintea e că te vreau. Te vreau atât de mult încât simt că îmi pierd controlul, minţile, sufletul, raţiunea. Te vreau şi vreau ca şi tu să mă vrei.

Te vreau, la naiba, dar se pare că o să rămân cu vrutul, cu un gol în stomac şi gândurile vraişte. Iar tu o să continui să mă faci să îmi doresc să dispar şi să exist totodată, pe măsură ce te joci tot mai mult cu capul meu.

Ride

I once had dreams of becoming a beautiful poet, but upon an unfortunate series of events saw those dreams dashed and divided like a million stars in the night sky that I wished on over and over again, sparkling and broken.

M-am întrebat mereu ce înseamnă fericirea absolută. Filosofic, psihologic, romantic vorbind.

Am fost întotdeauna acea fată naivă şi prostuţă care a fugit de ea, oricât de mult şi-o dorea. Am avut mult, am pierdut însă şi mai mult. Am visat, am încercat, însă nu destul. Acum când totul e atât de departe şi fericirea pare un capitol dintr-o carte pe care am început cândva să o citesc, dar nu am terminat-o, nu mai ştiu ce să fac sau să spun.

Aş vrea să rescriu cartea aceea. Aş vrea să decid eu cum se încheie povestea. Aş vrea să fiu liberă. Sunt. Sunt liberă. Dar chiar şi acum nu simt asta. Ceva mă ţine legată de sol, aşa cum ancora ţine vasul dornic de ducă aproape de mal.

Vreau să mă arunc goală în mare, să zbor, să fug într-o lume a cărei limbă nu o cunosc, fără niciun ban sau vreun fel de experienţă. Vreau să trăiesc, să iubesc des şi la fel de intens de fiecare dată. Vreau să mă simt vie, tânără şi mai frumoasă ca niciodată.

Am uitat să mai râd cu poftă de orice nimic şi să mânânc ciocolată doar pentru că e luni, marţi, miercuri sau joi. Am abandonat scrisul de plăcere. Acum scriu doar de dor, de tristeţe sau de fericire. Am uitat de ceaiul cu scorţişoară şi de cafeaua aburindă de pe marginea biroului.

Vreau să fiu. Să râd. Să fug. Să cred. Să sper. Să scriu.

Parallel on the other side

Just put your hand on the glass, I'm here trying to pull you through. You just gotta be strong.

Sunt undeva departe. Singură. Caut un cer care se presupune că e acolo sus undeva, dar totul e prea întunecat şi nu pot să văd nimic. Avansez încet, cu teamă, spre ceea ce nu mai pare a fi acolo unde trebuia. Încerc să simt ceva cu buricul degetului. Nimic. Solitudine.

Încetul cu încetul rămân fără aer şi panica se instalează cu o atitudine paradoxal relaxată în corpul care tremură tot mai incontrolabil. Simt un val de aer cald venind din dreapta mea. Întind mâna din nou, plină de speranţă. Nimic. Din nou solitudine.

Liniştea apăsătoare îmi face urechile să ţiuie, iar mintea începe să urle disperată după ajutor. Nicio prăpastie în care să mă pot arunca, nicio mare în care să fug înot, niciun bolovan sub care să mă ascund, nimic nu apare în ajutorul meu.

Mai arunc o privire disperată în jur. Încă una. Apoi încă una. Ultima. O mână mă trage subit spre nu ştiu ce. Mă las trasă. Orice e mai bun decât neantul. Cine eşti? Unde mă duci? Du-mă. Nu vorbi. Taci. Zâmbeşte-mi doar, să ştiu că eşti chiar tu.

Mă opresc într-o oglindă. De o parte sunt eu, de cealaltă parte eşti tu. Acum ce fac? Cum trec? Cum ajung la tine?

Cum ar fi?

I am a sucker for great, impossible, amazing love stories. So kiss me hard before you go.

Cum ar fi?

Dacă eu aş fi acolo sau tu ai fi aici? Dacă eu ţi-aş zâmbi copilăreşte ca şi cum te-aş cunoaşte de ani buni, coborând din tren, direct în braţele tale? Dacă m-ai săruta rapid, subtil, în gara plină de necunoscuţi, luându-mă prin surprindere?

Cum ar fi?

Dacă am mai pierde o noapte sub cerul înstelat, ţinându-ne ocazional de mână? Dacă marea ne-ar mângâia trupurile în acelaşi timp, în acelaşi loc, în timp ce schimbăm replici fără sens sau importanţă, încercând disperaţi să ne cunoaştem într-un timp mult prea scurt?

Cum ar fi?

Dacă totul ar fi perfect şi simplu, nu atât de complicat? Dacă am exista doar noi? Dacă tu ai fi şi eu aş fi şi totul ar fi pur şi simplu? Dacă ar fi soare, dacă ar fi muzică, dacă ar fi mare, dacă ar fi...Lângă o cafea fierbinte şi priveliştea răsăritului dinaintea ochilor, lipseşti tu.

Aşa că ce-ar fi dacă ai fi şi tu aici? Of, dacă ai fi.