Aş vrea...dar nu pot.

When you fall asleep with your head upon my shoulder, when you're in my arms, but you've gone somewhere deeper...

Aş vrea.

Aş vrea să te întreb, dar mi-e teamă.

Oare...?

Nu. Lasă. Mai bine nu.

Şi totuşi...

Oare. Oare? Oare eşti vreodată surprins de faptul că îţi apar în gânduri?

Te întreb doar.

Te întreb pentru că nu mai ştiu ce să mai fac...degetele-mi fac iar jocul gândurilor deasupra tastaturii, însă nu iese nimic concret din dansul lor. Închid ochii şi mi te imaginez lângă mine aşa cum erai acum nu mult timp. Îi redeschid pentru o secundă şi apoi îi închid urgent la loc pentru că atunci când privesc în jurul meu şi realizez că nu eşti aici, priveliştea singurătăţii mă sperie prea tare.

Oare? Pf...

Cred că am formulat greşit întrebarea. Şi astfel nu ştiu dacă ai putea să îmi răspunzi. Aşa că hai să încercăm din nou.

Aş vrea să te întreb...oare sunt vreodată în gândurile tale?

Crezi că poţi să îmi răspunzi?

Nu.

Mai bine taci.

Taci pentru că oricât de tare m-ar speria imaginea singurătăţii care mi se afişează mereu dinaintea ochilor, cu atât mai tare cred că m-ar speria răspunsul tău. Încerc să îmi imaginez cum ar fi...ce mi-ai spune. Of...sunt atâtea lucruri pe care aş vrea să ţi le spun acum. În schimb, îmi îndepărtez vârfurile degetelor de taste, înfrigurată.

Am găsit cartea, ţi-am spus? Cartea. Da. Cartea aceea de care tot vorbeam...cartea care va avea puterea să mă transpună într-o altă lume. Aş vrea să ştii cât de mult îmi place. Aş vrea poate să ţi-o citesc. Să stau aproape de sufletul tău, întinsă pe pat, cu capul sprijinit pe pieptul tău, aşa cum făceam uneori. Mai ştii?

Aş vrea.

Aş vrea să te întreb, dar mi-e teamă.

Oare...?