duminică, 9 ianuarie 2011

Message in a bottle


Mi-ai promis că dragostea ta va ajunge la mine într-un târziu, într-un fel sau altul. Așa că am așteptat câteva zile. Dar apoi zilele s-au transformat în săptămâni, luni, apoi ani. Te-am căutat în prima rază de soare dimineața și în ultima scânteiere înainte ca luna să își ia locul impunătoare pe cer. Te-am căutat apoi pe străzi pustii ce se aflau însă într-o agitație continuă, locuite fiind de fantasme ale trecutului. Asemenea mie, nu își găseau locul într-o lume cu mult prea mare pentru niște suflete chinuite de singurătate.

Unul din drumuri m-a dus pe cel mai înalt munte. Am trecut de ploi, vânt și chiar nori și am ajuns în vârf. Priveliștea ce mi se desfășura dinaintea ochilor era sublimă...aproape perfectă. Însă lipseai tu. Așa că am coborît și mi-am continuat drumul. Am străbătut continente, mări și oceane într-o suflare, dar totul a fost în zadar. Pierdusem de mult urma dragostei.

Dezolată și ajunsă o tenebră fără țintă sau vreun sens al direcției, m-am așezat pe malul mării și am privit spre larg, căutându-i capătul. Era singurul loc în care nu căutasem și singurul loc în care ar fi putut fi, bineînțeles! O scânteie de speranță mi-a îndreptat trupul obosit dar însetat după dragoste spre linia orizontului unde o sticlă transparentă ce purtase un mesaj pentru cine știe cât timp mă aștepta, certându-mă pentru că nu realizasem un lucru atât de ridicol mult mai devreme...

„ Oriunde ai fi în lume

Și oricât de greu ți-ar fi

Întoarce-te la singurul loc din lume

Unde sufletele noastre

Împreună mereu vor fi.


http://www.youtube.com/watch?v=RItDWLvx8S0

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu