Vreau să zbor. Ba nu. Să înot ca sirenele. Dar fără cozile alea că-s lipicioase. Iar a plouat prin tavan. Oare cum ar arăta soră-mea fără sprâncene? Pfu. Ceva pute. Iar şi-a lăsat nebuna asta mâncare printre jucării. Vreau casa mea. O fi mişto afară? Drăcie ce mai ticăie ceasul ăla. O să-l arunc pe geam într-o zi. Ce-o fi la radio? Ia să vedem. Mnea. Mi-e lene.


Asta e în capul meu la ora 5 şi 24 de minute, luni dimineaţa. Zici că-s tâmpită. E începutul unei noi săptămâni de şcoală ,şi tot ce pot să spun e „de ce dracu am o poză cu Miley Cyrus pe panou?!”. No,mă rog. Fiecare cu fixul lui. Mă ridic încet din pat ca nu cumva să o trezesc pe soră-mea şi să mă streseze şi aia, îmi trag vechiturile alea de blugi rupţi în fund pe mine şi o bluză lălâie şi mov, pardon violet, şi îmi târâi picioarele până în baie.
„No,tu ce naiba ai iar?” strigă oglinda după mine. Pe mă-ta. Mai lasă-ma şi tu în treaba mea.
Cică faci spume la gură de la prea multă pastă când te speli pe dinţi, aşa că pun doar un bob de mazăre[nu cred că e mai mare] de pastă de dinţi cu efect de albire în paişpe zile[pe dracu’] şi îmi mişc periuţa prin gură din stânga spre dreapta şi invers până mă plictisesc. La TV urlă o gagică blondă cu craci lungi şi talent zero. Unde naiba o fi telecomanda? Arunc periuţa în chiuvetă şi sap în fotoliu după telecomandă, dar bineînţeles că atunci când în sfârşit binevoieşte să apară drăcia, melodia se termină. Super.
Periuţa rămâne abandonată în chiuvetă că mi-e prea lene să o mai spăl, aşa că îmi găsesc altă ocupaţie. Cafea. Pun apă la fiert, scot idioţenia aia de cafea insolubilă pe care a cumpărat-o maică-mea acum un DECENIU că era la reducere, cappuccino-ul cu rom[„call it what you wanna call it, i’m a fucking alcoholic”]şi zahărul. Săptămâna trecută am fost la dietă aşa că mi-am ascuns napolitanele cu lămâie undeva în spate şi nu pot să ajung la ele. De ce dracu’ semăn cu mama şi sunt ca o pitică de grădină?! Mă revolt în linişte în timp ce mă târăsc spre sufragerie să-mi iau un scaun de care să trag înapoi în bucătărie şi să-mi iau drăciile alea de napolitane până nu intru în criză napolitanică.
La 7 sună alarma şi binevoieşte şi soră-mea să se trezească.
- Fă-mi de mâncare. Dă-mi hainele din dulap. Scoate-mi sandwichul din frigider. Vreau şi eu napolitane[ia laba].
- Taci, fătucă!
- Tu să taci. Te spun lu’ mama.
- Te spun mamei,deşteapto. Gura că te muşc.
- Muşcă-mă de cur.
O muşc, urlă ca nebuna, o sună pe mama, mă urla şi aia la cap, se face 7 şi 45, îmi gat cafeaua, îmi pun napolitanele în geantă, o injur pe soră-mea şi plec.
Afară plouă şi n-am umbrelă că mi-a stricat-o un dobitoc. Fix ce-mi trebuia în această zi mirifică. O sun pe Maria şi nu răspunde. Tipic. Aşa o să-i bag odată telefonul ăla undeva pe post de supozitor... după a zecea încercare, o voce sictirită şi răguşită mă întâmpină:
- Mdea. Care eşti?
- Soacră-ta. Scoală ,fată, că-i 8.
- Mama măsii!!!! Ho, că vin. Hai la mine. Fac cafea.
- Ţi-am anticipat punctualitatea elucubrantă[habar n-am ce înseamnă dar sună pompos] şi am băut deja una. Îmbrăca-te doar şi hai.
- Bine, bine.
- A. Şi spală-te pe dinţi.
- Obsedată de pastă de dinţi ce eşti.
- Dada. Şi eu te iubesc. Mişcă!
Maria e roşcată, pitică şi cât se poate de directă. Câteodată e chiar prea directă, aş putea spune. Fumează cât un trib de negri la uşa cortului şi e tot timpul revoltată de ceva. În schimb, nu bea, nu înjură, şi are aere de vedetă. E prietena mea cea mai bună din clasa a noua.
Apare înnebunită de dupa colţ, trăgând din ţigară de parcă ar fi la vreun concurs, îmbracată ca Ashlee Simpson şi cu aere de Paris Hilton.
Ajungem într-un final la şcoală, ude leoarcă şi jegoase ca naiba. Profa de germană nu ne lasă să intrăm la oră, aşa că Maria merge la bibliotecă[tocilara] şi eu ii fur o ţigară din geantă când nu se uită, îmi iau o cafea a.k.a. apă chioară de la automat, îl iau pe Alex din oră[„Alex Săvescu este căutat de mama sa la direcţiune urgent” deci mai nou sunt mă-sa] şi mergem la cafeneaua din colţ să-mi devorez napolitanele cu lămâie.[Ştiu că toate semnele arată că aş fi o grăsană sictirită de viaţă şi fără prieteni, îndopată mereu cu napolitane cu lămâie, dar la naiba, nu sunt deloc aşa. Ca să nu mă laud prea tare, voi spune doar că sunt incredibil de foarte atrăgătoare, deşi am doar un metru şaizeci şi un fund cât China. Cică nu-i deloc aşa, dar eu văd exact şi fix ce vreau]
La 19 şi 59 binevoiesc să intru şi eu în casă, unde mama mă aşteaptă cu un platou enorm cu spaghetti. Drăcie. Îi explic cât se poate de frumos duduii că nu îmi trebuie mâncare la ora asta[nu de alta, dar tocmai am mâncat napolitane.da,da,din nou.] şi când începe să urle îmi bag căştile în urechi ,îl dau pe Mccartney la maxim şi îi cânt maică-mii „I’m leeeeavin’, never lookin’ back again”, dau din fund pe melodie şi mă îndrept spre cameră.