Shit really happens

Sambata am trecut printr-o experienta foarte foarte urata…ma intorceam din Austria si pe autostrada din Ungaria am facut accident. Detaliile sunt putin importante acum si sunt satula sa le mai povestesc. Masina a fost lovita in partea in care dormeam eu si am fost la o aruncatura de bat aproape de moarte. Sunt tintuita la pat de aproape o saptamana. Nu pentru ca as fi in stare grava, pentru ca nu am nimic rupt, dar pentru ca am, pentru a doua oara in viata, traumatism cerebral si ma simt ca sub microscop pentru ca toata lumea ma urmareste de parca as fi la un pas de moarte.

Nu vreau sa credeti ca am fost marcata iremediabil de accident, sau ca sunt vreo emoida depresiva care acum sta pe intuneric si isi taie venele[stau pe intuneric ,dar doar ptr ca mi-e somn tot timpul de la analgezice]. Sunt bine si dornica sa imi reiau activitatile prostesti si aiurite.

Ceea ce vroiam sa spun e ca viata chiar e scurta si nu poti sti niciodata cand o intamplare ii pune capat. Asa ca pentru Dumnezeu nu mai ezitati orice ar fi. Stiti cum se spune “mai bine sa-ti para rau de ceva ce ai facut ,decat de faptul ca nu ai facut acel lucru” pentru ca ajungi pe un pat de spital si te uiti pe pereti gandindu-te la tot ce ai fi vrut sa faci in trecut, si la cate altele aveai in cap pentru viitor.

Ce m-a determinat si mai mult sa scriu toate astea ,e dragostea celor din jur. In momente ca asta iti dai seama cata lume isi face griji pentru tine si iti aduce mandarine, flori si un zambet care sa te faca sa te simti ca si cum n-ai nimic.

Asa ca,din nou...Carpe Diem! Ca viata e scurta rau. Si fragila.


p.s.Am vrut napolitane cu lamaie si n-aveau la magazin. Inaptii aia de la fabrica din munte au trimis cu cappuchinno in loc de lamaie! Fix ce n-am voie[ doar nu credeati ca m-au pus sa stau in pat si atat:))Nuuu. N-am voie ciocolata,cafea,tigari,alcool,CIOCOLATA si multe alte prostioare]. Puteam sa fiu pe moarte si ultima mea dorinta sa fie o napolitana cu lamaie[ bine probabil vreo 4039406546.da’ aia n-aveau nici macar UNA]. Muream naibii si dupaia ii dadeam in judecata. Acum astept pana poimaine cand trimit inaptii alte napolitane8-

xoxo

i think i love you

[...]Kristen was a beautiful young woman. Her long and wavy hair, always reminded him of the ocean, even more when some of her locks shinned bluely in the moon light. Her hands were silkly smooth and her perfect nails had almost all the time tiny stars or hearts on, which reminded him of how childlike she was. But it didn’t bother him at all. That just made him care more for her. Even though she had a rather low height, her body had superbe shapes. All in all, she was a sweet, little princess, who seemed to be begging for hugs and kisses.

For a moment there ,he felt dizzy. ‚What the hell is wrong with me ? I’ve dated other girls before’ But he never had those strange, annoying feelings before, that was sure. He grabbed her hand quickly anyway and pulled her so near to him that she couldn’t run away. The sounds in his head formed a lullaby. Or was it just the radio? Now the butterflies wouldn’t let him breathe normally anymore...but he seemed not to feel all these. All he could think about was that she was there in his arms and he knew for sure that her lips tasted like cherries...