I would have stayed up with you
all night...
Ce se întâmplă
oare cu universul atunci când încerci să lucrezi împotriva lui?
Oricât ar fi
încercat în ultimul an să îmi facă împotrivă, am dat constant din coate. Am
încercat să mă salvez şi să fac ceea ce am crezut EU că e bine pentru mine.
Universul însă e încăpăţânat şi nu vrea să mă lase în pace. Se tot agită şi
aruncă săgeţi peste tot pe unde calc. Vrea să mă facă să mă răzgândesc. De
multe ori am fost pe cale să cedez şi să fac aşa cum vrea el, dar nu am ajuns
niciodată 100% de partea lui. Nu pricepe că nu vreau aşa, ci vreau altfel.
Nu pricepe că îl
vreau pe el şi nu pe celălalt.
Nu pricepe că
vreau să îi zâmbesc lui şi nu altuia.
Nu pricepe că
vreau acolo şi nu aici.
Nu pricepe.
Mi-e dor de
râsetele de copii şi de orele pierdute în faţa televizorului. Mi-e dor de el
cumva, fără să înţeleg neapărat de ce. Îmi lipsesc glumele lui nesărate şi
momentele în care mă făcea să mă simt cu adevărat specială. Mi-e dor să îmi
spună minciuni frumoase pe care le acceptam cu naivitatea unei fetişcane. Mi-e
dor să simt că am ieşit la suprafaţă, chiar dacă în realitate mă afundam tot
mai tare spre străfundurile unui ocean de sentimente neîmpărtăşite. Nu înţeleg de ce, dar mi-e dor
până şi de micile dezamăgiri.
Nu înţeleg ce s-a
schimbat.
Nu înţeleg de ce
nu-s eu Ea.
Nu înţeleg de ce
pleacă şi se întoarce mereu, doar ca să plece din nou.
Nu înţeleg.
Ce se întâmplă
oare cu universul atunci când vede că pur şi simplu nu vreau ca el, ci vreau ca
mine?
Oricât aş analiza
totul, nu reuşesc să ajung la nicio concluzie. Nu înţeleg nimic şi nici el nu
pricepe asta. Se tot încăpăţânează să ia decizii pentru mine, când eu nu am
nevoie de asta. Am nevoie de el de partea mea. Să lucrăm cot la cot pentru
fericirea mea. Oare de ce nu vrea?
De ce nu vrea să
fiu fericită?
De ce nu vrea să
am linişte?
De ce nu vrea să
mă lase în pace în mizeria mea frumoasă?
De ce nu vrea?
