I just...

I just want you

I just want to see you

I just want you to dance with me tonight

Ceea ce simt pentru tine nu se măsoară în articole scrise pe blog sau inimioare desenate pe o foaie de hârtie. Se măsoară în schimb în fiorii care mă trec atunci când îmi ridici mâinile în aer, mă prinzi de brâu și te miști așa cum nici măcar tu nu știai că poți.

Se măsoară în vals cocoțată pe picioarele tale, un vals greoi dar amuzant, copilăresc. Iubirea mea pentru tine se mai măsoară și în pași stângaci de tango. Un pas la dreapta...unul înapoi...o piruetă și o privire care mi-a străpuns sufletul și m-a făcut să te iubesc iremediabil.

Ce sunt pozele pe lângă o mână așezată tacticos pe șoldul stâng în timp ce dreapta îmi cuprinde perfect obrazul rozaliu? Ce sunt cuvintele în comparație cu privirea aceea care îmi dă lumea peste cap de fiecare dată când o văd? Ce e orice altceva pe lângă trupul tău care se mișcă atât de bine atunci când îl cuprinde pe al meu?

Ceea ce simt pentru tine nu se măsoară în articole scrise pe blog sau inimioare desenate pe o foaie de hârtie. Se măsoară în schimb într-o altă piruetă, o altă privire, alte mii de zâmbete cu tot atâtea mii de semnificații, un sărut, o atingere, un alt stil de dans, un pas stângaci, râsete. Se măsoară în muzica sufletelor noastre, în compatibilitate, în visuri, iluzii, planuri și un talent în ale dansului de care te încăpățânezi să nu fii conștient!

Poate - partea a doua

Simțea miros de măr copt cu scorțișoară venind de jos. O amețea. Sau să fi fost vinul fiert? Dar nu-și amintea să fi băut. Deși umezindu-și buzele a simțit urmele vinului pe ele. Instinctiv, și-a îndepărtat ochii de fața lui și s-a uitat pe geam. Ningea. Ningea?

Poate - partea întâi

http://thelifeofagreenfairy.blogspot.ro/2012/11/poate.html

Stătea și îl privea încă mirată ca un copil care nu înțelege de ce anumite lucruri trebuie să fie așa sau așa. Era micuță...în ciuda piedicilor din viața ei, în ciuda nedreptăților și a timpului pierdut căutând în van, era încă doar un copil...deși ai fi crezut că poate...

Poate! Iar poate! Chiar și acum când fericirea ei atingea pentru prima dată cote maxime, poate îi ieșea în cale. Poate ar fi trebuit să plece...dar nu de lângă el, ci de lângă restul. Să plece și să se ascundă în brațele lui, acolo unde totul părea mereu perfect și bine. Acolo unde se simțea mereu protejată chiar și atunci când nimic nu era bine nici între ei.

Poate că ar fi fost mai bine așa. Poate…poate că încă mirosea a scorțișoară și a vin fiert. Chiar și după aproape un an. Sau poate era totul doar în mintea ei…oricum ar fi fost, îi plăcea atmosfera care se crea în jur de fiecare dată când era lângă el.

Îl ținea încă de mână, își dorea încă cu ardoare să îi sărute buzele, ochii, mâinile…poate că își dorea asta acum chiar mai mult ca atunci când apăruse primul poate.

În ciuda a ceea ce credeți probabil, această nouă incertitudine era una bună. Era una promițătoare, plină de iluzii și planuri. Era un poate care, paradoxal, îi oferea siguranță și certitudine.

Poate se va însura cu mine...

Poate îmi va ierta mici greșeli și urlete prostești...

Poate în ciuda nesiguranței zilei de mâine, mă va iubi la fel și peste ani...

Câte un poate care o făcea să râdă copilărește la fiecare idee. Cine ar fi crezut? Ea din toate celelalte. Ea să fie cea care avea onoarea să se supere pe el și apoi să îl ierte de fiecare dată. Ea să fie cea care îi săruta fruntea ca pe o icoană și cea care îi strângea mâinile masive în mânuțele care erau doar jumătate cât ale lui. Ea să fie cea care îl punea pe jar cu un poate, în timp ce zâmbea în interior știind că orice poate era de fapt un da.

Poate...poate vor rămâne împreună o viață...poate se vor iubi la fel de mult mereu...poate chiar mai mult...poate va fi bine...sau poate va fi rău...poate va dispărea și poate ăsta odată și odată...sau poate nu.

Poate că de fapt asta nu contează...poate că tot ce contează e că el e al ei iar ea e a lui. POATE...

De ce te miri?

You said you were going to see me later, and you leaned to me, you put your hand on my chest and you kissed me. Soft. It was quick. Kind of like a habit. You know, like we'd do it everyday for the rest of your lives.

         Eşti mereu mirat atunci când îmi amintesc detaliile unei întâlniri de demult.  Dar cum aş putea oare să uit vreodată ceva ce are legătură cu tine? Sunt amănuntele care mă fac să te simt lângă mine și să zâmbesc în neștire chiar și atunci când nu ești lângă mine.

          Nu pot uita prima dată când m-ai privit în ochi și mi-ai strigat râzând “Ce trompetă ai!” și m-am uitat aparent enervată – însă de fapt extrem de topită – la tine. Nu pot uita nici cum m-am așezat timidă lângă tine cu o carte deschisă ca acoperire a faptului că vroiam doar să stau acolo…și cum te-ai apropiat alarmant de mult, vezi doamne interesat de carte.

       Ce nu îmi amintesc însă e prima dată când am vorbit în privat. Acea parte a poveștii mi s-a șters complet din minte, motiv pentru care cel mai probabil nu voi putea niciodată să îmi scriu memoriile. Cum aș putea scrie povestea noastră fără unul din cele mai importante momente? Entuziasmul primei conversații, dorința ca ea să nu se încheie, cuvintele alese, teama ca subiectele să nu ne ajungă și să realizăm că nu avem nimic în comun…ah, memorii! Dulci, fericite memorii!

            Îmi amintesc apoi cum m-ai prins în brațe în drumul spre fumoar și m-ai întors spre tine. Mi-ai luat fața în mâini rapid însă gentil, m-ai privit pentru o secundă iar apoi m-ai sărutat la fel de grăbit și misterios, dar cald, dulce, ca și cum am fi fost obișnuiți cu asemenea dovezi de afecțiune.

           Mi-aduc aminte și de prima dată când am crezut că îmi vorbești pentru ultima dată. Deși nu te puteam privi în ochi rugător, cuvintele o făceau pentru mine…însă tu erai convins – între noi nu mai putea fi nimic. Mi-ai mai spus odată “pui de om” și ai încheiat ca și cum ai fi pus pe pauză o melodie superbă, fără ca nici tu să fi știut motivul.

        Vai și nu pot uita inelul! Și privirea! Și sărutul! Nu pot uita cum în căldura îmbrățișării și pasiunea sărutului încununat de un inel, am simțit convingerea ta că eu sunt cea pentru tine…că eu sunt întradevăr puiul tău de om. Cine s-ar fi gândit? Cine s-ar fi așteptat? Nici tu, nici eu cu siguranță. Și atunci cum ai putea să îmi ceri să uit măcar un detaliu din tot ceea ce ne-a adus astăzi aici?