Doi nebuni

A tras mașina în parcare, a oprit motorul, a blocat ușile și a privit-o. Un răsărit perfect deasupra mării, un buchet de lalele, ciocolata belgiană și fotografia perfectă a situației perfecte...toate acestea i-au trecut prin minte în timp ce îl privea cum încerca să îi explice că a părăsit-o pentru ea. Pentru ea! Credea că lucrurile acestea nu se întâmplă pentru ea. Renunțase la fericire de trei ori doar cu el. 

În momentul în care a privit-o cu ochi mari și zâmbitori, tot ce putea să gândească era că și-ar fi dorit mult să îl sărute, să se lase pradă brațelor lui și să rămână acolo o vreme. În schimb, reacția ei ciudat de serioasă l-a speriat. Cred că din acel moment ceva s-a rupt. Sau poate că nu acela a fost momentul în care ea și-a dat seama că ceva nu era cum trebuia. Cred că de fapt momentul de cumpănă a fost atunci când a ieșit pentru ultima dată din mașina lui și un sentiment supărător nu i-a mai dat pace.

Oare unde merge toată această îndrăgosteală dacă nu e consumată?, se gândea ea la câteva ore de la ciudata despărțire dintre doi oameni care nu au fost niciodată împreună. Oare ce se întâmplă cu mine, cu el, cu săruturile gândite, îmbrățisările multașteptate, planurile rostite și iubirea care nu a apucat nici măcar să se nască? Unde merg toate acestea?

Dintre acorduri de chitară, un serial de care nu mă satur niciodată și o zi cu soare, te-aș alege pe tine. Dar nu știu dacă tu mai ești pe listă . It ain't over till the fat lady sings? Well, eu aud momentan o întreagă orchestră în minte. Ultima noastră discuție nu ar fi trebuit să fie ultima. Ar fi trebuit să fie altfel, deși lucrurile acestea nu se întâmplă pentru mine. Fericirea nu se întâmplă pentru mine.

Dintre o plimbare în parc, înotul în ocean și un somn bun de amiază, aș prefera îmbrățișarea ta. Dar îmbrățișarea cred că nu mai vine. Reiau constant lucrurile care s-au întâmplat și încerc să îmi dau seama dacă tu nu te-ai îndrăgostit și povestea asta nu e atât de frumoasă pe cât mi-ai pictat-o sau m-am îndrăgostit eu prea mult și mi-am desenat singură povestea în culori vii. Tind să cred că frica ta de a-ți asuma riscuri, distruge totul. Cred că nu îți dai seama câtă bucurie emani când faci ceva spontan.

Oricum ar fi...acum am un nod în gât. Așteptam să ne contrazicem, să mă prinzi de mână și să nu mă lași să renunț. Așteptam să am ocazia să îmi fac amintiri. Acum am doar o discuție care nu a dus nicăieri și imaginea ta în minte. Oare așa trebuia să se încheie totul? Înainte să înceapă cu adevărat? Înainte să am măcar ocazia să îți sar în brațe și să îți spun la mulți ani? Înainte să ieșim la o a doua înghețată? Înainte să ne îmbătăm și să ne sărutăm prostește, deși am spus că o să așteptăm? Înainte să trăim?

Sau poate doar dramatizez eu totul până la extrem. Așa-mi trebuie dacă mi-am lăsat iar scuturile la pământ și am fost vulnerabilă. M-am îndrăgostit prostește de o idee și până să mă lași iar să o iau razna am crezut că și tu simți la fel. Așa că spune-mi...suntem doi nebuni? Sau mi-am pierdut doar eu mințile după un vis de posibilă iubire?

Scrisoare

It’s so over...

Până în ultimul moment al nostru, am crezut cu tărie că te vei răzgândi. Până la ultima suflare de iubire, ţi-am simţit sufletul contopindu-se cu al meu. Până la ultima vorbă rostită la supărare, ţi-am şoptit că te vreau lângă mine.

Cred că nu m-ai auzit bine...sau poate nu ai vrut să mă auzi. În orice caz eu te anunţ, cu tristeţe în suflet şi o lacrimă ascunsă într-o scrisoare, că plec. Te-am vrut. Te-am vrut mult. Corpul însă mă doare şi mâna dreaptă mi se mişcă în semn de adio şi nu pot să îi fac nimic să o opresc.

Trec printr-un proces pe care cred că îl pot asemăna doar cu dezalcoolizarea. E dureros, e anevoios şi mi-e teamă. S-ar putea să îmi pierd şi ultima fărâmă de speranţă în iubirea adevărată, puternică, eternă. Cred că aş putea chiar, ironic, să îţi mulţumesc pentru asta. E momentul să cresc, să mă maturizez şi să uit de romanele de dragoste care îşi au locul doar în cărţile de pe noptieră. 

A fost frumos cât a durat. Apoi însă a încetat să mai fie. A fost întradevăr o nebunie. Ţie îţi plăcea să crezi că era o nebunie frumoasă. Eu cred că a fost doar pură, copilărească, idioată nebunie. Nu aveai de gând să alegi o furtună pe ocean. Ai ales, inconştient, calmul de pe lac. 

Mă gândesc de o vreme cum să închei. Nu ştiu însă cum. Mă gândesc la visul de iubire pe care mi l-ai aşezat pe suflet şi la gânduri implantate strategic în cămăruţe ascunse ale minţii mele. E timpul să le scot acum, să le smulg aşa cum doctorul smulge un bandaj de pe o rană – rapid şi fără avertismente. Aşa că îţi spun sincer, simplu, La revedere.  

Spune-le

Tell them the fairytale gone bad.

 

Spune-le cum te-ai îndrăgostit de mine. Spune-le.

Spune-le de sufletul meu și de cât de mult tânjea după tine.

Spune-le de confuzia ta și de înghețata din parc.

Spune-le cum te-am făcut să te simți.

Spune-le cum am tresărit când mi-ai cuprins mâna pentru prima dată.

Spune-le.

Spune-le cât de mult am încercat amândoi să stăm departe și nu am reușit.

Spune-le povestea noastră tragi-comică.

Spune-le câtă supărare îmi citești în priviri când greșești.

Spune-le câtă viață citesc în ochii tăi când ne întâlnim întâmplător.

Spune-le măcar lor...gândurilor tale ce decizie vrea sufletul tău să ia. Fă-le să se înțeleagă. Adună-le, fă o ședință și spune-le...

Spune-le că vreau să plec.

Spune-le că vreau să și rămân.

Spune-le că nu știu de care gând să ascult.

Spune-le tu. Poate te ascultă.

Because you are the only one

Even if it all doesn’t work, even if it all goes to Hell, even if I’m miserable and alone, the smallest chance at a perfect life with you is infinetly better than an immortal one without you.

Spune-mi că ai renunţat la viaţa ta încununată de obişnuinţă şi repetitivitate. Spune-mi că eşti acolo undeva şi mă aştepţi tu pe mine. Spune-mi că eşti liber să fii al meu cu totul.

Promite-mi că o să iei în calcul fiecare lucru pe care o să îl pierzi dacă decizi să renunţi la noi. Promite-mi că o să te gândeşti la mine şi la privirea caldă pe care ţi-o ofer incontrolabil atunci când te văd, înainte să iei o decizie. Promite-mi că vei fi cu sufletul aici lângă mine. 

Uită de probleme. Uită de temeri. Uită de monotonie. Uită de ea, de ei, de tot. 

Ascultă-mi bătăile inimii. Ascultă-mi sufletul cum tremură de dragul tău. Ascultă-mi respiraţia care aproape se pierde în neant atunci când eşti lângă mine. Ascultă-mi cântecul degetelor deasupra tastaturii atunci când eşti în gândul meu. 

Simte-mă. Respiră-mă. Sărută-mă.

Când?

If you ever want to be in love...

Mi-e teamă să te revăd. Mi-e teamă de zâmbetul tău perfect şi de atitudinea ta atât de plăcută sufletului meu. Mi-e teamă şi cred că şi ţie îţi e.

Îmi doresc să iei o decizie, nu atât de mult pentru mine, cât pentru tine. Poate nu o să mă crezi, dar eu te înţeleg. Înţeleg frica unui nou început, înţeleg teama de a lăsa în urmă un lucru pe care eşti sigur că o să îl ai toată viaţa. Înţeleg jocul pe care ţi-l face inima în piept atunci când îţi imaginezi cum ar fi să o iei de la capăt. Atâta stres, atâtea lucruri noi de aflat.

Ce nu pot să înţeleg însă e de ce nu vrei să încerci. Mi-am spus aseară că ultimul articol a fost ULTIMUL. Din păcate însă degetele nu-mi fac pe plac. Tremură de emoţia unui nou articol de fiecare dată când mă gândesc la tine. Aşa că, iată, m-am întors la foaia albă avidă după o nouă poveste. 

Am atâtea întrebări să îţi pun. Din păcate însă nu simt că acesta e un moment oportun pentru mine să îţi scriu mesaje. Aşa că îţi scriu aici, poate, doar poate, o să îmi răspunzi. Dar te rog, atunci când o să o faci, fii tu. Doar tu. Fără bagaje, fără trecut, fără temeri. Sunt doar eu aici, aşteptând, aşa cum ţi-am promis că fac. Nu ştiu însă cât voi fi capabilă să trăiesc în Purgatoriu. Am nevoie să ştiu dacă mă îndrept spre o plajă însorită şi ascunsă de lume unde nu voi putea fi contactată nici măcar de propria fiinţă sau spre lumea ta.

Să revenim...

Spune-mi, te rog, cum îţi place să iei micul dejun? Singur? Alături de mine, cu un ziar lângă tine şi o cafea aburindă? Cu ea?

Spune-mi, te rog, când ai dormit ultima dată cu obrazul atât de aproape de inima unei femei, încât simţeai că poţi chiar să o atingi?

Şi mai spune-mi când ai simţit un dor nebun de cineva? Când ai iubit ultima dată cu adevărat pe cineva? Când ai simţit ultima dată fericirea aceea care îţi ieşea parcă prin toţi porii? Când?

Când?

Photograph

You can keep me inside the pocket of your ripped jeans

Aş vrea să pot să te ţin ascuns nu doar în suflet, ci şi într-o fotografie. Fotografiile, dacă sunt făcute cu suflet, păstrează iubirea, suflul de viaţă şi senzaţia de eternitate, indiferent de câte ori le priveşti. Poate şi acesta este unul din motivele care mă fac să mă întorc în repetate rânduri la tine. Nu am eu talentul tău, însă vreau să îţi spun că te-am fotografiat cu aparatul minţii. Poza ta e ascunsă undeva în sufletul meu şi pot să te revăd astfel de fiecare dată când simt lipsa zâmbetului tău. 

Tu însă ai câteva fotografii adevărate cu mine, în care ai reuşit să îmi surprinzi fericirea care mă năpădeşte atunci când ştiu că eşti în zonă. Ciudat lucru şi fotografiile acestea, nu-i aşa? Am încercat mereu să îmi dau seama cum o simplă imagine poate să transmită atât de multe sentimente amestecate cu gânduri şi trăiri. Atunci când privesc fotografiile făcute de tine, aproape că pot să îmi ating sufletul şi să retrăiesc acele momente.

Cât de frumos ar fi să faci asta mereu? Fiecare nerv, fiecare rid, fiecare respiraţie încununată de alcool, de lacrimi, de bucurie, de fiecare mişcare a mea, a ta, a noastră să fie surprinse pentru eternitate pe un suport fizic?

Aş mai fi vrut să îţi spun ceva, dar acum, cu gândul la fotografii şi perfecţiunea unui simplu click al minţii sau al aparatului foto, am uitat. Aş fi vrut să îţi mai spun atâtea. Am atâtea momente de sinceritate idioată şi absolută pe care le ascund undeva adânc într-un sertar al minţii, pentru că nu e momentul unor astfel de mărturisiri. Acum e momentul să îţi sărut obrazul cu buzele îngheţate de vremea aceasta care imită perfect temperatura şi instabilitatea sufletului meu. Acum e momentul să te strâng în braţe cu gentileţea şi fericirea cu care ţi-ai pus mâna în jurul meu doar cu câteva zile în urmă. Îţi aminteşti? Am momentul fotografiat în minte.

Unde eşti? Ce faci? Te-ai mai gândit la mine? Te-ai mai gândit la noi? Ai mai fotografiat vreo feţişoară care emană fericire atunci când te vede?