Iartă-mă, învață-mă, nu-mi spune nu...
Simt un dor nebun
de la o vreme încoace. Mi-e dor parcă până și de bătăile inimii tale... ești
mereu așa aproape de mine și de sufletul meu și cu toate acestea, parcă cu cât
ești mai aproape, cu atât mi se face și mai dor. Și mă uit pe geam spre
balconul unde ne petreceam timpul acum nu multă vreme, și spre patul în care mă
îmbrățișai necontenit, și spre cana de cafea, și spre poze, și...
Cu cât te văd mai
mult cu atât te vreau mai mult. Iar cu cât te vreau mai mult, cu atât mi-e mai
teamă să nu te pierd. Așa că rămân aici, legată de pământ și aștept să se
întâmple ceva...să vii, să pleci, să mă privești sau nu, să mă mai vrei
sau...sau să nu. Să știi că am nevoie de tine de partea mea...
Mă tot gândesc la
tine. Rememorez conversații, zâmbete, certuri, plimbări...rememorez vara, rememorez
serile pierdute vorbind și rememorez playlist-uri întregi. Nu mai știu ce să
îți mai spun...am atâtea gânduri și mă văd în imposibilitatea de a le expune. Ce
să fie oare cu mine? M-ai întors pe toate părțile și mi-ai dat lumea peste cap,
dar nu pot să plec. Nu pot să mă retrag în singurătatea-mi caracteristică și
culmea e că nici nu vreau.
Așa că în loc să
fug, în loc să mă ascund undeva în abisuri, stau aici și te aștept mereu să vii
, să mă ții iar în brațe și să îmi săruți obrajii. Închid ochii și încerc din
răsputeri să te visez. Poate ne întâlnim acolo, căci mintea-mi vorbește doar de
tine. Cu fiecare secundă care trece fără să te simt, mă pierd tot mai mult în
gânduri. Așa că hai să dormim....să ne dăm întâlnire într-o altă lume unde
existăm doar noi doi.
Simt un dor nebun
de la o vreme încoace...
